Sfaturile medicului ORL, despre cum să nu deveniţi pacientul său permanent25

Sfaturile medicului ORL, despre cum să nu deveniţi pacientul său permanent

Urechea, gâtul şi nasul — organele, de starea cărora depinde în mare măsură sănătatea întregului nostru organism. Este important să le îngrijim corect, iar în caz de boală — să ştim care metode de tratament sunt permise şi care sunt interzise. Ciudat, dar aceste lucruri esenţiale nu se învaţă la şcoală, de aceea mulţi adulţi au idee vagă despre metodele de profilaxie ale organelor ORL.

Atragem atenţia dvs. asupra recomandărilor oferite de specialistul în otorinolaringologie la clinica Terramed, Adrian Grossu. Medicul ne vorbeşte despre cele mai frecvente greşeli, care favorizează apariţia maladiilor de gât, nas şi ureche, precum şi ne oferă câteva indicaţii despre îngrijirea şi tratamentul fiecăruia dintre aceste organe.

Greşeala nr. 1 Îmbrăcămintea

Cea mai răspândită greaşeală atât la bărbaţi, cât şi la femei este neglijarea căciulii şi a eşarfei în sezonul rece. Din dorinţa de a arăta bine, multe persoane se îmbracă mai lejer, decât impun condiţiile meteorologice, nu îmbracă căciula şi nu-şi acoperă gâtul. Acest lucru poate favoriza nu doar apariţia unor maladii ORL, dar şi a afecţiunilor neurologice şi ale altor probleme. Trebuie să înţelegeţi, că gâtul este foarte vulnerabil. Aici sunt amplasaţi muşchii care fixează vertebrele şi în caz de răceală, de obicei nu are de suferit un singur organ, ci mai multe concomitent.

Cum este corect: Temperatura aerului la care aţi putea să nu purtaţi căciulă se stabileşte în mod individual şi depinde de mai mulţi factori. În medie, majoritatea oamenilor trebuie să poarte şapcă şi fular, dacă afară este mai rece de +10 grade şi e vânt.

La fel, este important să purtaţi sub haină un maiou din bumbac. Dacă persoana a transpirat (în timpul unor eforturi fizice sau a aflării într-o încăpere încălzită), acest maiou absoarbe umiditatea şi protejează organismul de la hipotermie.

De asemenea, nu trebuie să purtaţi pe timp rece încălţăminte cu talpa prea subţire.

Greşeala nr.2 Părul umed

Multe femei obişnuiesc să-şi spele părul dimineaţa, înainte de a ieşi afară. De asemenea, adesea, multe persoane ies afară după antrenamente, fiind transpiraţi. În orice caz, părul umed — întotdeauna reprezintă un risc serios de îmbolnăvire a organelor ORL.

Cum este corect: Spălaţi părul seara. Dacă mergeţi la bazin sau la o sală de fitness — înainte de a ieşi afară, puneţi în urechi o bucată de vată, îmbrăcaţi o căciulă şi — plecaţi mai repede acasă să beţi o ceaşcă de ceai călduţ.

Greşeala nr. 3 Evitarea medicului stomatolog

Dinţii stricaţi — nu reprezintă doar o problemă dentară. Acesta este "focarul" unor microorganisme nocive, care nimeresc în nas, gât, urechi, cauzând îmbolnăvirea lor. De aceea, persoanele cu dinţi stricaţi suferă cel mai frecvent de boli respiratorii.

Cum este corect: Dacă vă este frică de stomatolog — mergeţi la ei mai des. Astfel, ei vor identifica problemele dentare în stadii incipiente, când acestea pot fi tratate fără a provoca durere. Nu vă "certaţi" cu periuţa de dinţi! Schimbaţi-o cel puţin o dată la şase luni.

Greşeala nr. 4 Atitudine neglijentă faţă de propriul stomac

Problemele stomacului, de multe ori favorizează şi apariţia afecţiunilor de gât. Cei care nu se alimentează corect — sunt potenţiali pacienţi ai medicului otorinolaringolog.

Cum este corect: Nici într-un caz nu vă umpleţi stomacul înainte de somn, nu mâncaţi prea mult, nu consumaţi produse reci, încercaţi să respectaţi principiile unei alimentaţii corecte. Iar dacă aveţi probleme de stomac, adresaţi-vă la medic.

Există un aforism: "Dacă vă alimentaţi incorect — medicamentele nu vă vor ajuta, dacă vă alimentaţi sănătos — nu aveţi nevoie de medicamente!".

Greşeala nr. 5 Suprasolicitare

De obicei, pentru a apărea o afecţiune ORL, trebuie să coincidă mai mulţi factori. Acestea ar putea fi, atât toate greşelile menţionate mai sus, cât şi următoarele cauze: somn insuficient, malnutriţie, stres, consumul excesiv de alcool, fumatul, băuturile reci.

Cum este corect: Nu vă supraîncărcaţi organismul. Minimalizaţi riscurile. Dacă nu aţi reuşit să dormiţi bine — evitaţi curentul şi produsele reci. Dacă nu aţi reuşit să luaţi micul dejun — îmbrăcaţi-vă mai gros, fumaţi mai puţin. Dacă aţi avut situaţii stresante — seara culcaţi-vă mai devreme.

Rugăminte aparte pentru fumători: refuzaţi două cele mai nocive ţigări — dimineaţa, pe nemâncate şi seara, înainte de culcare.

Greşeala nr. 6 Adresarea cu întârziere la medic

De regulă, oamenii nu se grăbesc să se adreseze la medic. Acest lucru, permite infecţiei să se transforme într-o formă mai grea sau să provoace anumite complicaţii.

Cum este corect: Mergeţi la medic în primele 3 zile de la apariţia simptomelor. Astfel, va fi posibil să vă trataţi fără administrarea antibioticelor, prin metode invazive. În cazul în care aţi avut de suportat o asemenea traumă, precum fractura nazală — se poate îndrepta nu mai târziu de 10 zile după traumare.

Greşeala nr. 7 Consultarea cu farmacistul

De multe ori, la apariţia simptomelor bolii, oamenii nu merg la medic, ci la farmacie cu rugămintea — “daţi-mi ceva pentru gât/nas/ureche/răceală”. Dar farmacistul nu este medic! Anume indicaţiile farmacistului provoacă, de cele mai multe ori, complicaţii, deoarece medicamentele prescrise de acesta ar putea doar atenua simptomele, în acest timp boala continuând să progreseze.

Cum este corect: Farmaciştii să nu prescrie medicamente. Pacienţii să se adreseze la medici.

În continuare, vă propunem câteva note despre profilaxia/tratamentul fiecăruia organ ORL, separat.

Gâtul

1. În perioada acută, nici într-un caz nu ungeţi sau frecaţi cu ceva amigdalele.

2. În cazul afecţiunilor de gât — nu faceţi nici un fel de încălziri şi nu aplicaţi comprese! După acestea, boala de agravează.

3. În timpul bolii nu faceţi lucruri interzise — de exemplu, nu mâncaţi îngheţată în timp ce aveţi angină.

4. Nu abuzaţi de antiseptice! Oricare preparat, chiar şi cele mai bune, atunci când sunt folosite în exces, pot provoca arsuri ale mucoasei sau alergie.

5. Vă puteţi trata în condiţii casnice, doar dacă faceţi acest lucru corect, aşa cum v-a explicat medicul.

Nasul

1. Rinita — aceasta nu este o patologie. Dacă pe vreme rece aveţi exces de mucus (muci) — totul este în regulă, aşa şi ar trebui să fie. Aceasta este o reacţie de apărare a organismului de aerul rece, la alergeni. Patologie — atunci când vă lipseşte respiraţia nazală. Cauzele ar putea fi diverse: începând cu problema mucoasei, şi până la anatomia anormală a nasului. Pentru a înţelege motivele şi a rezolva problema, trebuie să vă adresaţi la un medic specialist.

2. Picăturile vasoconstrictoare — o soluţie perfectă în faza acută a bolii, în primele 2-3 zile. Ele reduc umflarea excesivă a mucoasei, astfel permmiţând mucoasei să-şi îndeplinească funcţia — să curăţe/să scurgă sinusurile. Dar, le puteţi utiliza nu mai mult de 5 zile! Vasoconstricţia împiedică nutriţia mucoasei, aceasta se usucă, epiteliul moare şi încetează să-şi îndeplinească funcţiile. În acest fel se dezvoltă rinita atrofică cronică sau hipertrofică, care, din păcate, poate fi tratat doar prin intervenţie chirurgicală.

Extrem de periculoase sunt picăturile de lungă durată (8-12 ore). Doar în această perioadă lungă de timp, mucoasa nu se "alimentează". Dacă trebuie să alegeţi picături, atunci daţi preferinţă remediului vechi — naftizin.

Dacă timp de 3 zile picăturile nu vă ajută, este un semn că trebuie să vă adresaţi la medic. Mai ales dacă apare febra, dureri de cap şi de gât.

3. Lavajul nazal cu apă — o metodă foarte bună şi eficientă de tratament şi, pur şi simplu, de tratament a nasului. Apa nu este neapărat să fie sărată, de mare. Destul de bine se potriveşte şi apa caldă. Vă puteţi spăla căile nazale prin modalităţi diferite — duş, seringă, ibric. Nu are importanţă cum o faceţi, dar să spălaţi mucoasa este necesar. Doar acestea sunt filtrele noastre, şi orice filtre au nevoie de curăţare.

4. Soluţie de săpun pentru lavajul nazal — o soluţie perfectă pentru prevenirea bolii în perioada epidemiilor de infecţii virale. Este preferabil să utilizaţi soluţii lichide de potasiu, care nu conţin coloranţi. Nu trebuie să vă fie frică, că săpunul vă va usca mucoasa.

5. Picăturile compuse — cu compoziţie de antiseptic sau antibiotic, reprezintă un remediu bun pentru tratament, însă doar în cazul în care au fost indicate de medic, deoarece compoziţia acestor picături poate fi diferită şi doar un medic poate prescrie aceste picături, în funcţie de fiecare caz aparte.

Urechea

1. Beţişoare cu vată pentru igiena urechii — pot fi utilizate, dar cu precauţie. 1/3 din problemele urechii apar din cauza folosirii incorecte ale acestora. Nu se permite să apăsaţi prea tare, să frecaţi, să împingeţi ceara în pavajul urechii. Nu este corect, să păstraţi beţişoarele jumătate de an în baie, într-o cutie deschisă, în loc umed şi unde posibil există ciupercă.

2. Este categoric interzis să folosiţi cheile, agrafele de păr sau alte obiecte pentru a vă curăţa urechile!

3. Ceara din ureche, dacă aceasta există — este semnul unei urechi sănătoase. Ceara hidratează pielea de la intrarea canalului, acumulează bacteriile, praful, împiedicând pătrunderea acestora în ureche. Aceasta are efect antibacterian şi chiar antifungic. Pe vremuri, era folosită pentru ungerea rănilor. În cazul în care omul îndepărta ceara, usca pielea, ba chiar o trauma, creând micro-zgârâituri, acolo putând uşor pătrunde bacterii şi fungi. De aici apar aşa maladii, precum: otita externă, cerumen, otomycosis (ciupercă în ureche).

4. Urechii "nu-i place" să fie udă. Canalul extern al urechii este un os solid, unde există puţine vase. Când în ureche nimereşte apa, iar apoi se evaporă, urechea rapid răceşte, ceea ce ar putea provoca consecinţe cu adevărat neplăcute.

5. Suflarea greşită a nasului, poate fi cauza apariţiei afecţiunilor urechii. Trebuie să suflaţi pe rând o nară, apoi cealaltă, fără a crea presiune continuă în nazofaringe. Doar în acest proces, conţinutul din nas este împins prin tubul lui Eustachio în spatele timpanului, ceea ce implică numeroase complicaţii.

6. Tratamentul urechii în condiţii casnice, medicii europeni recomandă doar prin administrarea medicamentelor pe bază de apă sau alcool. Uitlizearea unguentelor şi a picăturilor pe bază de uleiuri se permite doar la spital. Cauza — uleiul are capacitatea de a se acumula, a închide porii şi bacteriile în interiorul acestora. A doua zi după folosirea picăturilor pe bază de uleiuri, urechea trebuie curăţată. Acest lucru poate fi efectuat la spital, iar acasă — nu. Din acest motiv, de multe ori tratamentul la domiciliu cu asemenea picături, provoacă otite externe, abcese etc.

7. În cazul în care aveţi dureri severe în ureche, puteţi picura 5-6 picături de votcă caldă. Aceasta va reduce durerea, până vă adresaţi la medic. De asemenea, aţi putea administra un analgezic (o pastilă). Dar reţineţi, cu urechile nu se poate de glumit! Dacă aveţi dureri — consultaţi cât mai curând posibil medicul.


În concluzie, vreau să menţionez că în cazul oricăror patologii, trebuie să respectaţi următoarea schemă: În primul rând profilaxia. Dacă nu vă ajută, apelaţi la tratament medicamentos. Şi doar după aceasta, dacă primele metode nu vă ajută — intervenţia chirurgicală. Nu trebuie să recurgeţi la ultima instanţă, dacă încă nu au fost epuizate primele două. Sănătate!

Adrian Grossu, medic ORL și Veronica Gorceac, redactor Familia.md în cadrul emisiunii Acasa Devreme la Jurnal-TV.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 8

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 08 mai. 2014 13:47 #1 Daniela Rotaru

    Un articol foarte bun, cu informaţii utile! Am găsit răspuns la o sumedenie de întrebări.

    Răspundeți
  • 08 mai. 2014 13:50 #2 Violeta

    СПасибо за советы! Я всегда боялась капать ребенку сосудосуживающие. Но раз врач разрешает - буду, хотя бы на ночь чтобы спала хорошо.

    Răspundeți
  • 08 mai. 2014 15:02 #3 ♥ ‎Pадичkа ‎ Б♥

    Într-adevăr iarna umblăm fără căciulă, iar apoi ne plângem că răcim prea des. Am regăsit toate greşelile pe care le comit frecvent. Articolul îmi va fi de învăţătură!

    Răspundeți
  • 08 mai. 2014 22:13 #4 Victoria David

    am o intrebare daca copilul de doar 2 ani a suferit de glomeronefrita acuta si a sta in reanimare saptamini in stare grava si dupa aia in spital si dupa spital totusi sa depistat in faringe streptocucus beta-ghemolitc. Este acest fapt un indice pentru ca noi sa-i putem taia glandele si de la ce virsta este posibil.

    Răspundeți
  • 12 mai. 2014 20:48 #5 Otilia Nedelcu

    Adrian Grossu e, ca de obicei, la inaltime :) !

    Răspundeți
  • 15 mai. 2014 12:31 #6 Вероника Горчак

    #4 Victoria David, Iata raspunsul d-lui Adrian Grossu: "Stimate mamicuta, in cazul D-stra mai bine ar fi de tratat medicamentos si local amigdalita cronica a copilului. Este o virsta frageda pentru o asa interventie, mai mult ca pentru amigdalectomie sau amigdalotomie copilul trebu sa fie sanatos macar o perioada de timp. Streptococul betahemolitic in titru mic nu este o indicatie pentru interventie chirurgicala, ba chiar si antibioticoterapie. Tratati Va rog glomeronefrita si consultati la fel stomatologul si un gastrolog si un ORList. Repetati frotiul faringian si probele reumatice peste 2-4 saptamini dupa antibioticoterapie. "

    Răspundeți
  • 29 mai. 2014 21:39 #7 Constantinescu Uliana

    Un articol benefic, cum e posibil de mers la consultatie la D-nul Adrian Grosu, unde se poate de gasit, contacte, e-mail ? Merci anticipat.

    Răspundeți
  • 29 mai. 2014 21:52 #8 Вероника Горчак

    #7 Constantinescu Uliana, Multumim, puteti sa sunati la receptia Terramed 022 20-23-73

    Răspundeți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Sănătate»

Articole populare a rubricii «Sănătate»