International Language Training Center — lumea comunicării și a cunoștințelor, lumea prietenilor și a bunei dispoziții!

Cursuri de limbi străine:

Oportunităţi de distracţie cu familia la Baby Hall. Control al calităţii. Investigaţia redacţiei noastre4

Oportunităţi de distracţie cu familia la Baby Hall. Control al calităţii. Investigaţia redacţiei noastre

Baby Hall — primul, iar o perioadă îndelungată chiar unicul centru comercial conceput în special pentru copii. Cu toate acestea, până de curând, aici nu era nici o cafenea destinată copiilor. E straniu, doar nu orice părinte ar fi gata să plece undeva departe, lăsându-şi copilul la terenul de joacă. Multe mame ar dori ca odraslele lor să fie la numai doi paşi distanţă, dar şi mai bine — chiar în vizor. Afară de aceasta, după joacă, cumpărături, de regulă copiii sunt înfometaţi, iar dacă nu-i hrăneşti la timp — buna dispoziţie va fi stricată întregii familii. Din fericire, recent, la Baby Hall s-a deschis o cafenea, mai mult decât atât, aceasta este amplasată într-o zonă foarte convenabilă — chiar vis-a-vis de zona de joacă.

Datorită acestui fapt, am decis să mergem la Baby Hall şi să facem o descriere integrală a tuturor oportunităţilor de distracţie oferite familiilor cu copii, în acest centru comercial.

Plan general

Primul etaj este ocupat în întregime de magazine — articole pentru copii, jucării, mărfuri de dezvoltare pentru pici. Etajul doi, la fel, parţial este ocupat de "buticuri", în mare parte cu îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii. Între etaje este o scară rulantă, care transportă clienţii doar la etajele de sus. Să coborâţi va trebui pe scări.

De asemenea, la etajul doi sunt amplasate: zona aparatelor de joc "Game World"; terenul de joacă cu labirinturi pentru copii; frizeria pentru copii Lita Stil, o mini expoziţie de mărfuri hand made şi cafeneaua pentru familie "Happy Land", ce s-a deschis recent.

Terenul de joacă şi labirintul

Terenul de joacă la Baby Hall nu e foarte mare, dar confortabil. Există un labirint de un singur nivel cu tobogane, liane, şi o piscină cu bile. În afară de labirint, sunt şi diverse ungheraşe de joacă tematice: bucătărie, atelier de reparaţii, casă pentru păpuşi şi, de asemenea, diferite tipuri de maşinuţe. Toate jucăriile sunt de o bună calitate, şi nu confecţionate prin subsolurile din China. Este un televizor cu plasmă de dimensiuni mari, la care sunt rulate desene animate. Pe terenul de joacă este curat, frumos. În week-end, intuiesc că e cam strâmt, dar am fost într-o zi de lucru şi a fost perfect.

Chiar pe terenul de joacă este toaletă pentru copii, ceea ce este foarte comod. La intrarea pe terenul de joacă, stau de gardă fetele-educatoare. Ele de-a dreptul au grijă de copii şi chiar comunică cu ei, în caz de necesitate. Uşa de la intrare este închisă, aceasta poate fi deschisă doar de educator. Aşadar, copiii cu siguranţă nu vor dispărea de aici.

Tot acolo, pe terenul de joacă, este amplasat un "mini-bar" cu sucuri şi apă. Dacă copilul este însetat, educatorii sună părintele acestuia, pentru a-i cere permisiunea de a da micuţului o anumită băutură şi, bineînţeles, pentru a afla dacă părintele are posibilitate să o achite.

În principiu, mi se pare că copiii de la 3 ani, ar putea fi lăsaţi aici pentru o oră, ba şi pentru 2 — ei îşi vor găsi o activitate şi vor fi în siguranţă.

Preţ: 35 de lei pentru prima oră, 25 de lei — orele care urmează. Puteţi procura abonament — 10 ore cu 250 de lei. Program: de la 9 până la 21:00.

Zile de naştere

Chiar pe terenul de joacă, este al doilea etaj. Aici pot fi organizate zilele de naştere ale copiilor. După cum ne-au explicat, acolo poate fi întinsă o masă pentru copii şi poate fi desfăşurat un program distractiv. Ospeţe cu părinţii copiilor invitaţi, nu se permit. Doar gustări uşoare pentru copilaşi.

Programul serbării durează 2,5 ore. Poate fi aleasă o anumită tematică — petrecerea corsarilor, a zânelor sau prinţeselor, jocuri olimpice etc. Preţul în zilele lucrătoare: 800 de lei pentru 5 copii. Fiecare oaspete (copil) suplimentar + 100 de lei. În preţ este inclus: aqua machiaj pentru copii, mici cadouri pentru invitaţi, dar şi pentru omagiat.

În timpul petrecerii, accesul pe terenul de joacă nu este interzis altor copii. Dar la etajul doi, acolo unde va avea loc serbarea propriu-zisă, desigur, acestora nu li se va permite. Pe terenul comun, toţi picii se joacă împreună.

Ateliere de creaţie

Lângă terenul de joacă, este un spaţiu special, unde în zilele de week-end (iar la comandă — şi în zilele de lucru), se desfăşoară diverse master-classuri pentru copii. Aici copilul poate învăţa să confecţioneze diferite mărunţişuri cu propriile mânuţe. Toate materialele necesare pot fi pe loc procurate.

Game World

Încă o zonă — aparate de joc. Există o varietate de dispozitive de joc pentru copii, de la mici avioane-balansoar, până la aparate sofisticate pentru adulţi. Un jeton costă 5 lei. Unele dispozitive de joc, pentru acumularea punctelor, oferă nişte bileţele. Acestea pot fi schimbate pe premii, care pot fi alese de la vitrina special amenajată.

De asemenea, este o zonă separată, unde puteţi juca în Xbox Kinect. Pentru mame mai puţin versate în noile tehnologii, care, ca mine de altfel, nu cunoşteau ce sunt acestea, vă prezint o mică descriere: "dispozitivul permite utilizatorului să interacţioneze cu jocul, fără a folosi un controller de joc, prin: comenzi verbale, poziţii ale corpului şi afişarea unor obiecte sau imagini". Tot aici, sunt organizate şi mini-disco.

Un moment important! În fiecare zi de vineri, la ora 17:00 şi duminică, la 11:00, aici se oferă o oră gratuită de joc la simulatoare.

La fel, sâmbăta, la Baby Hall, la ora 14:00, sunt organizate discoteci pentru copii, concursuri tematice şi diverse programe de sărbătoare. Intrarea este gratuită.

Cafenea

Cafeneaua "Happy Land" abia-abia s-a deschis, din acest motiv, probabil, arată un pic pustie. Interiorul este destul de drăguţ şi spaţios. După cum mi-a fost explicat, acesta a fost plănuit anume în aşa fel, pentru comoditatea organizării zilelor de naştere a copiilor. Odată ce, pe terenul de joacă propriu-zis, ospeţele sunt interzise, acestea pot fi organizate vis-a-vis — la cafenea. În general, este destul de comod.

Meniul este destul de variat, preţurile sunt medii. Salatele — 20-40 de lei; zeama — 30 de lei; soleanca — 35 de lei; clătitele cu umplutură — 15-30 de lei. Ceai sau cafea — 12 lei; cappucino — 17 lei.

Este meniu special pentru copii. Bucatele, incluse în acesta, fiind ornamentate în diverse moduri, de exemplu în animăluţe sau alte forme interesante.

Un colţişor pentru copii, în cafenea nu există. După cum mi-au explicat — aceasta se datorează faptului că în preajmă este un teren mare şi copiii pot merge acolo să se joace.

În concluzie, pot afirma, că la momentul actual, Baby Hall a devenit un loc destul de convenabil, pentru a petrece timpul împreună cu familia. Cu adevărat, într-un singur loc, puteţi găsi tot de ce aveţi nevoie. Mai mult decât atât, acest loc se află chiar în centrul oraşului. În viziunea mea, aici ar fi nevoie de un teren de joacă puţin mai spaţios şi un colţişor pentru copii chiar în incinta cafenelei. Totuşi, nu pe fiecare copil îl poţi lăsa pe terenul de joacă, fără supravegherea părinţilor. Unii copii încă sunt prea mici, alţii, pur şi simplu, nu doresc să-i permită mamei să plece undeva. Prin urmare, doar o mică porţiune acoperită cu mochetă şi împrejmuită cu un gard mic, cu câteva jucării, ar fi de real folos în incinta cefenelei.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Tag-uri:

Produse și servicii la tema

Vezi harta
  • Baby Hall Centrul comercial și de divertisment pentru copii

    or. Chișinău, str. Negruzzi, 2/4
    022 81-10-59, 022 27-53-03, 022 81-77-71

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 1

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 20 oct. 2014 11:38 #1 Maxim Zagurskii

    Я жалею потраченное время проведённое в беби-холе. Моя дочка выиграла билет 19 октября 2014 года на 11 часов. Бесплатно было 20 минут, далее за деньги. Детей было много - 10-15 детей смотрят, как один играет . Теперь хочу обратиться к тому умнику торжества - в следующий раз ты детям пирожное,мороженое покажи, а есть не давай! ВЫВОД: в беби-хол больше не ногой. ЕСТЬ Everest Megapolis Mall на Чеканах он больше, дешевле, интересней.

    Răspundeți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Dezvoltare»

Articole populare a rubricii «Dezvoltare»