Carolina Portărescu și bijuteriile sale hand made3

În nici un caz... Tot ce meşteresc, mă reprezintă — de aceea îmi poartă numele.

Din copilărie. Frecventam diferite cercuri artistice, unde învăţam să croşetez, să decupez, să împletesc. Acasă stricam curele, fuste, rochii bune de mătase de ale mamei şi încercam să fac broşe, agrafe.

Totul a devenit mult mai serios cam un an în urmă. Am început a meşteri cercei, pandative, broşe, inele, brăţări.

Desigur! O am şi acum, nu s-a vândut. Este o brăţară, se numeşte "Perla regală", e din lemn și e învelită în mătase. Este şi croşetată şi pictată.

Lucrul cu mărgeluțele e mult mai strict, necesită urmărirea cu stricteţe a unei scheme. Eu imi doresc mai multă libertate în acţiune. Pe foaie îmi fac doar designul unor lucrări, după care în realitate pot să confecţionez cu totul altceva, pot impoviza. E mult mai interesant aşa. Cu sâmburii şi fasolea am experimentat doar.

Cocosul nesecită mult lucru intens şi mult, multă migală.

Totul porneşte de la alegerea cocosului — trebuie să fie unul de formă alungită. După care îl sparg de la jumătate, scot miezul, însemn cu carioca unde trebuie să fie tăiat, iau polizorul unghiular şi tai bucăţile, pe urmă le ştefuiesc la polizor, potrivesc bucăţile să fie de aceiaşi mărime şi dimensiune (în cazul cerceilor), le fac găuri cu sfredelul, le şlefuiesc cu hârtie abrazivă, le şterg cu buretele umed. Pe urmă, pictez cu vopsea de acril şi mai aplic şi un strat protector de lac.

Nu, chiar dacă îmi mai "anin" uneori degetele. Altfel nu pot să-mi meşteresc lucrările. Tata mi-a interzis să mai folosesc polizorul unghiular, e mult prea riscant. Pe viitor el îmi va taia nucile de cocos.

Încurajările prietenilor şi licărirea din ochii celor care poartă bijuteriile mele sunt un adevărat ajutor pentru lucrările pe care le creez.

El mai mult se distrează văzându-mă cum lucrez la polizor, poate chiar să-mi facă şi poze. El se ocupă doar de promovarea web a lucrărilor mele.

Chiar dacă are doar 3 anişori, deja îi place să picteze (apropo, cu vopsele profesionale, nu pentru copii) îşi ia câte o bucată de pânză şi începe "a lucra". După care, vine la mine în atelier şi îşi alege cam ce lucrări îi plac şi le poartă. La asta se rezumă implicarea ei.

Eduard mi-a dăruit destule bijuterii până acum, dintre cele mai scumpe. Le port la ocazii speciale.

Desigur că îmi cumpăr lucruşoare handmade ale altor meşteri. Spre exemplu, pereche mea preferată de cercei este cumpărată de la un târg. Sunt nişte cercei simpli, din plastic, cu nişte piţigoi pictaţi.

În dependenţă de materia primă pe care o folosesc (unele lucruri mi le trimite o prietenă din SUA) şi de cât timp îmi ia să cofecţionez un anumit lucru. Prețurile variază de la 30 la 500 de lei.

Îmi doresc să cresc la un alt nivel. Materia primă vreau să fie alta, mai am nevoie de un cuptor, intrumente de tot felul…

La cocos — în nici un caz! Rămâne preferatul, pentru că mai păstrează energia şi căldura soarelui tropical, căldură pe care încerc mai apoi s-o transmit bijuteriilor mele.