Articolul se referă la temele:

5 modalități simple de a reduce acţiunea nocivă asupra mediului înconjurător3

Orice persoană cu o bună judecată, mai devreme sau mai târziu, începe să-şi facă griji pentru mediul înconjurător. Poziţia "după mine măcăr potopul" caracteristică vârstei adolescentine, odată cu apariția propriilor copii, se trasformă în grija pentru condiţiile de trai ale copiilor şi nepoţilor noştri. Poluarea mediului nu doar că nu este inestetică, dar reprezintă o epuizare a resurselor, contaminarea solului, cauza mutaţiilor, a maladiilor şi a multor altor "grozăvenii".

În oraş e dificil să fii ecologic, noi nu vedem cât gunoi producem. Se pare — ai dus coșul cu gunoi departe de ochiul lumii și atât, mai departe nu te privește. Dar, suntem oameni maturi, vă îndemn să încetăm să ne jucăm de-a struții. Și dacă, nu putem (nu dorim) să influenţăm procesele industriale la nivel mondial, putem contribui, la nivel de gospodărie. Eu am găsit 5 modalităţi de reducere a impactului nostru negativ asupra ecologiei, voi fi bucuroasă dacă vă veți împărtăși și voi părerile în acest sens.

1. Sortarea deşeurilor

Să dăm vaselor de plastic şansa de a fi reutilizate! În prezent, apoape în fiecare curte sunt tomberoane pentru plastic, sticlă şi hârtie. De la noi se cere să sortăm gunoiul. Este o muncă migăloasă, dar va deveni obicei şi veţi fi mândri de voi. Iar copilul, vâzând aceasta, va creşte o persoană responsabilă, care se gândeşte la consecinţe.

Bateriile și acumulatoarele folosite nici într-un caz nu trebuie aruncate în coșul cu gunoi. La Chișinău, acestea pot fi predate la punctele special amenajate în acest scop, din magazinele Linella, dar și aici: www.moldrec.md. Cea din urmă organizație, primește și tehnică uzată.

Părerea Nataliei, mamă: "Încerc să sortez gunoiul la maximum, dar sunt deşeuri care nu se potrivesc nici uneia din categorii. Spre exemplu, pachetele tetra sau acumulatoarele uzate. Recent, la magazinul Fourchette de la Sculeni era instalat un container pentru acumulatoare. Am adunat toate bateriile uzate de prin casă, iar când am mers la magazin, containerul nu mai era. Dacă a ajuns prin zona unde locuiţi dvs., scrieţi adresa.”

2. În loc de pungă — geantă eco

Într-o zi un cunoscut de-al meu se indigna: "De ce casieriţa mă întreabă dacă imi trebuie sau nu pungă, că doar nu voi duce produsele în mână ?". Acestui băiat nici prin gând nu-i putea trece că ar fi putut acorda ajutor naturii, prin a nu folosi pungi. Doar, întotdeauna am putea lua de acasă o geantă eco drăguță, astfel, pământul ar procesa cu zeci de pachete de polietilenă mai puţin. Asemenea genţi se vând în supermachete, pe internet (www.lampshade.md, www.sumka.md, www.ecosumka.prom.md), sau, cel mai bine, puteţi coase acasă o gentuţă de acest fel.

Părerea Anei, mamă: "Într-o zi am dat de blogul unei americance care scrie despre influenţa deşeurilor asupra mediului. Până a citi articolele de pe blogul ei, nici nu bănuiam de existenţa Petei Deşeurilor din Oceanul Pacific. Am fost atât de impresionată, încât chiar a doua zi mi-am cusut 2 genţi dintr-o țesătură. Costuri minime şi deja, o duzine de pungi de unică folosinţă nu vor mai fi cumpărate de mine. Mai târziu, mi-am cusut pungi de diferite culori pentru diferite haine. Este doar o picătură în mare, totuşi, cu plăcere cos genţi pentru apropiaţii mei. Îmi place să cred că le folosesc conform destinaţiei, iar meduzele din mare îmi mulţumesc.

Următoarea etapă a fost controlul strict al achiziţiilor. Eu nu cumpăr ceea ce ar sta pe raft şi ar ajuge la gunoi. Odată cu apariţia tomberoanelor speciale, am început să sortez deșeurile. Poate că toate acestea sunt vechi de când lumea, dar, uneori, simt că descoper lumea. Bicarbonatul de sodiu este un excelent abraziv. Muştarul curăţă grasimea de pe vase."

3. Scutecele reutilizabile

Stiaţi că pentru descompunerea unui scutec de unică folosinţă este nevoie de la 200 până la 500 de ani? În fiecare zi aruncând câte 5-7 scutece mărim activitatea Pământului. Alternativa — scutecele reutilizabile. Le puteţi cumpăra pe site-urile chinezeşti sau la noi: www.bambino.md, www.podguzniki.webs.md, www.scutecerefolosibile.blogspot.com.

Părerea Svetlanei, mamă: "Eu consider că în scutecele de pânză, care pot fi folosite de mai multe ori, copilului îi este destul de comod. Țin umiditatea bine. Dimensiunile sunt regulate cu ajutorul unoer butoane. Desigur, cel mai mare avantaj este faptul că sunt ecologice. Pe Ebay am găsit asemenea scutece (cu căptuşeală) la preţ de 40-50 de lei. La noi costă 180 lei, iar căptuşeala 30 lei. Am comandat de la diferiţi vânzători, la început mi-au fost trimise scutece cu căptuşeală mult prea groasă, îmi făceam griji ca nu cumva să-i fie cald copilului în ele. După care am făcut comandă la alţi vânzători, au fost mult mai confortabile, cu căptuşeală mai subţire, ideale pentru micuţii care sunt activi. În general eu sunt "pentru" scutece reutilizabile, dar singură nu aş putea mult timp să le folosesc. Sunt mult prea leneşă)). Trebuie spălate, dar cu un copil mic în casă şi aşa ai multe alte treburi de făcut".

4. Cupa menstruală

E de la sine înţeles că absorbantele şi tampoanele sunt deşeuri care nu pot fi reciclate şi prezintă un pericol la fel de mare ca şi scutecele de unică folosinţă. Alternativa – cupa menstruală care se foloseşte la fel ca şi tamponul, dar are mult mai multe avantaje. Este fabricată din silicon medicinal, e inofensivă pentru sănătate şi este indicată celor care au alergie la tampoane. Termenul de valabilitate — până la 10 ani. La noi se vând la preţ de 170 lei.

Apropo, istoria curioasă a cupei: "Cupele menstruale au fost produse pentru prima dată în anii 1930 şi au ajuns pe rafturile magazinelor în acelaşi timp cu tampoanele. În această perioadă post victorină timpurie era de neconceput ca o femeie să îşi atingă vaginul. Producerea tampoanelor a depăşit această barieră prin oferirea aplicării produselor de unică folosinţă, care se mai folosesc şi astăzi. Atunci când se utilizează cupa menstruală este nevoie de o abordare "manuală", în acea vreme doar femeile liberale cumpărau aceste cupe. În anii 1980, cupele au devenit destul de populare — femeile căutau alternative ecologice (şi mai ieftine) produselor de igienă de unică folosinţă."

Părerea Mariei, mamă: "Folosesc cupa de un an şi sunt mulţumită. La început am regretat că am cumpărat-o din motiv că nu o puteam corect pune, dar mai târziu m-am învăţat şi am uitat de absorbante. Pricipiul este simplu: dacă nu cauzează disconfort, cupa este pusă corect. Este important de a alege mărimea corespunzătoare, cupele sunt diferite: mai moi, mai tari, în dependeţă de producători, de ocazii."

În farmaciile din Europa cupa costă aproximativ 25 de euro, cu mult mai scump decât pe Internet.

5. Reduceţi achiziţionarea lucrurilor noi

Acest lucru este valabil şi pentru mobilier şi pentru jucării. Nu obişnuiţi copilul că săptămânal îi veti cumpăra o jucărie nouă. Astfel, pe de o parte susţineţi producătorii chinezi, pe de alta adăugaţi mai mult gunoi (doar jucăriile vechi, stricate le aruncaţi). Mai bine cumpăraţi o jucărie scumpă, de lemn, decât una ieftină din plastic. Pentru a obţine efectul noului, puteţi face schimb de jucării cu semenii, cu rudele. Mobilierul, dulapurile, scăunelele, pătucul, de asemenea, pot fi primite în dar. Dar, salteaua şi scaunul pentru automobil trebuie să fie noi.

Și în concluzie: copilul, vâzând atitudinea grijulie pe care o manifestați față de natură, de resursele naturale, va crește o personalitate conștiincioasă, astfel și el va fi capabil să influențeze asupra semenilor săi. Învăţaţi-l să aibă grijă de plante, de apă, să iubească natura şi lumea va deveni mai bună... sau, cel puţin, din cauza lui nu va deveni mai rea.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Casă»

Articole populare a rubricii «Casă»