Articolul se referă la temele:

Vacanța de iarnă. Destinații și prețuri0

Vacanța de iarnă. Destinații și prețuri

Unii dintre noi aşteaptă vara, pentru a merge la mare, la soare, la plajă; alţii — merg în concediu în perioada sărbătorilor de iarnă. Agenţiile turistice de la noi, oferă foi de odihnă spre diferite destinaţii, printre care și locuri exotice. Dar, care sunt cele mai potrivite destinaţii pentru familiile cu copii şi ce ar trebui să ştim înainte de a ne porni în călătorie? Mariana Rimanschi, manager vânzări, agenţia turistică şi de transport "Magellan-Tur", ne oferă mai multe detalii.

Dna Rimanchi, în perioada vacanţei de iarnă, care sunt cele mai populare destinaţii de călătorie pentru familiile cu copii?

Cele mai populare, dar şi mai potrivite destinaţii sunt România, Bulgaria, Ucraina, Austria. În ultimii ani se observă o creştere considerabilă a cererilor spre Emiratele Arabe Unite (Dubai).

Înţeleg dorinţa de a merge în Austria, Bulgaria, dar de ce Dubai? Nu este prea obositor pentru un copil zborul până în Dubai?

Este ca o evadare, dintr-o ţară rece într-un ţinut cald — marea este caldă, temperatura este optimă pentru scăldat. Bineînţeles, nu toţi copiii fac faţă zborului de 5 ore cu avionul. Din această cauză, dacă ştiţi că copilul dvs nu suportă călătoriile lungi, mai bine ar fi să mergeţi la odihnă în ţările vecine. Plus, în Dubai, în magazine și în transport, este aer codiţionat și diferența de temperatură este mare. Acolo sunt foarte multe locuri minunate, atâtea lucruri interesante, se organizează excursii, dupa care ai impresia că ai călătorit în secolul al XXII-lea.

Cât costă o călătorie în Dubai? Ce este inclus în preţ?

În dependenţă de ofertele pe care le avem, de perioada când doriţi să plecaţi, de hotelul la care urmează să vă cazaţi se stabilesc preţurile. La moment, cea mai "modestă" foaie de odihnă pentru două persoane costă 845 de dolari pentru 7 nopţi. Preţul include: cazarea, masa o dată pe zi, asigurarea medicală, transferul de la aeroport – hotel — aeroport. Suplimentar, achitaţi 25 de dolari drumul Chisinau-Odessa-Chisinau (de la aeroportul din Odessa plecaţi) şi 75 de dolari pentru viză. În avion toate serviciile sunt cu plată: muzică, filme, mâncarea, băutură. Achitările se fac în dolari şi euro.

Care este cea mai ieftină destinaţie? Pentru cei ce nu pot să-și permită o călătorie până în Emiratele Arabe.

În ultimii ani, Ucraina devinde tot mai solicitată. Deoarece, pârtiile sunt foarte bune şi copiii au condiţii favorabile pentru schiat. Costul unei foi tursitice în Ucraina, ca de altfel, în toate direcţiile, depinde de perioadă, de oferte, de hotel (cu cât e mai aproape de pârtie, cu atât e mai scump). La moment, avem oferte de la 1600 — 2200 de lei pentru 1 persoană, pentru 4 nopţi. Preţul include, drumul tur — retur, cazarea, asigurarea medicală, transferul hotel — pârtii — hotel. Suplimentar se achită masa (dejunul este de la 40 de lei, cina — 75 de lei), echipamentul pentru schi.

Ce trebuie să ştim despre călătoria în Austria?

Drumul este în jur de 17 ore (1530 km). Austria, de obicei, este solicitată de familiile care vor să plece cu transport propriu. În aşa cazuri, noi doar le bronăm hoteluri şi deschidem viza. La momentul actual pentru petrecerea Crăciunului pe stil vechi, avem oferte de la 300 euro — 1 persoană pentru 7 nopţi. Preţul include transportul, asigurarea medicală, cazarea cu masă de 2 ori pe zi, transport până la pârtii. La felm, echipamentul pentru schi se achită aparte, plus 35 de euro pentru viză.

Copiii au vreo scutire, vreo reducere?

În dependenţă de oferte. Sunt oferte unde pentru cazare sau mic dejun un copil până la 12 ani poate beneficia de o reducere de 50% sau, dacă mergeţi cu doi copii, cazarea pentru primul va fi gratuită, iar al doilea copil achită doar jumătate. Foile turistice în Bulgaria, Ucraina şi România, de cele mai multe ori, includ aşa facilităţi pentru cei mici.

Ce acte sunt necesare pentru perfectarea vizei?

Pentru viza în Bulgaria, România, Austria sunt necesare: certificat ce confirmă că sunteţi angajat în câmpul muncii, funcţia, salariul, perioada de concediu, buletin, paşaport, cerficat bancar cu indicarea sumei şi a contului, o fotografie 3/4, cartea de muncă, dovada transportului. Pentru Dubai, vă trebuie doar paşaportul şi o fotografie 3/4, dacă poza copilului este în paşaportul dvs., el nu are nevoie de viză. Viza se perfectează timp de 7 zile.

De ce pentru Dubai avem nevoie de mai puţine documente?

Să nu vă bucure faptul, pentru că sunt nişte legi care acționează în defavoarea unor turişti. Spre exemplu, dacă aveţi viză de şedere în Israel, viza pentru Dubai nu o veţi primi. Dacă călătoriţi doua femei sau doi bărbaţi, de asemenea. Femeile până la 35 de ani trebuie să indice numele părinţilor, iar în cazul în care călătoresc singure cu copilul — numele soţului. Pentru viză achitaţi 75 de dolari, dacă vă refuză viza, banii nu se returnează.

În ce perioadă putem să începem căutarea foilor turistice pentru vacanța de iarnă?

Din luna octombrie, cam pe atunci încep a veni primele oferte.

Ce facem în cazul în care în timpul călătoriei pierdem actele?

Trebuie să vă adresaţi la consulatul Moldovei, acolo vi se va elibera paşaportul alb. El vă permite să vă întoarceţi în ţară. În Dubai, rezolvarea acestei probleme este mai complicată. Pentru solicitarea pașaportului alb, este necesar sa telefonaţi la Ambasada Moldovei în Ankara sau la Consulatul R.M. din Istambul, după toată procedura de examinare o să vă fie eliberat paşaportul alb, care vă permite revenirea în ţară.

Dacă medicii refuză să ne acorde ajutor medical în baza asigurării?

Achitaţi costul consultaţiilor, a medicamentelor, păstraţi cecul. După care la întoarcere, Compania de Asigurari vă returnează banii.

Ce valută e cea mai potrivită pentru călătorii? Dolari, euro sau valuta fiecărei ţări în parte?

Pentru ţările europene, este euro sau valuta naţională. În Dubai, achitarile se fac în dolari, însă mai convenabil este să shimbaţi dolarii în valuta Emiratelor Arabe Unite ( 1$ = 3,65 dirhami AED).

Sursa: Familia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Turism și agrement»

Articole populare a rubricii «Turism și agrement»