Articolul se referă la temele:

Aspecte psihologice ale adopţiei0

Aspecte psihologice ale adopţiei

Procesul de adopţie a unui copil este însoțit de emoţii, griji, temeri, aşteptări. Viitorii părinţi îşi pun o mulţime de întrebări privitor la creşterea şi educarea celui care, de azi încolo, îi va numi "mamă" şi "tată".

Angela Ganea, şefa secţiei "Reintegrare în Familie şi Adopţie" din cadrul Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, ne-a vorbit despre aspectele psihologice ale adopţiei și ne-a explicat care ar fi cele mai corecte reacţii ale părinţilor în relaţiile acestora cu un copil adoptat.

Dnă Ganea, dvs. aţi cunoscut destule persoane care doresc să adopte un copil. Ce temeri şi ce aşteptări au aceastea? Sunt pe deplin conştiente de pasul pe care îl fac?

În primul rând, trebuie să ştiţi că noi potrivim o familie copilului, nu familiei copil! În popor se spune "copil luat de suflet" şi mai puţin se folosește noţiunea "adoptat" — asta înseamnă că cei ce s-au decis la acest pas, o fac cu tot sufletul. Avem familii care sunt departe de domeniul pedagogic, psihologic, însă au crescut copii de succes fie biologici, fie adoptivi.

De asemenea citiți:

ASPECTELE LEGALE ALE ADOPŢIEI

Făcând trimitere la literatura de specialitate şi studiile din domeniul dat, viziunea asupra părinţilor adoptivi este multiplă. Unele studii sugerează că părinţii adoptivi sunt mai puțin încrezători, mai anxioși şi mai stigmatizaţi, în timp ce alte cercetări nu au găsit o susținere solidă pentru această viziune "de risc". Aceşti părinţi, în marea lor majoritate, şi-au descoperit sterilitatea, au trecut prin tot felul de examene, tratamente, speranţe deșarte şi decepții dureroase. Astfel că, aceşti viitori părinţi pleacă la drum cu vise legate de o familie ideală, au uneori așteptări exagerate şi își pun speranţe în copilul pe care îl vor adopta.

Unele persoane au preocupări în ceea ce privește aspectele genetice. Există percepţia socială că copiii adoptaţi moştenesc predispoziţiile negative ale părinţilor. În realitate, predispoziţiile au un rol destul de redus în succesul relaţiei părinte-copil şi ar trebui să constituie un argument în plus pentru adoptarea unui copil. Deoarece, dacă accepţi că copiii ar fi rămas cu familia lor naturală, ar fi fost supuşi la un risc triplu: moştenirea lor genetică, comportamentul problemă al părinţilor naturali şi mediul viciat de acasă.

Căror persoane nu le-aţi recomanda să adopte copii, chiar dacă tare îşi doresc acest lucru?

Celor ce fac acest pas numai "pentru a fi în rând cu lumea". Copiii simt "răceala" interioară şi nu-i acceptă în perioada de potrivire. Pe de altă parte, însăşi adoptatorii ezită să ia o decizie şi ei, în repetate rânduri, nu acceptă potrivirea la etapa teoretică.

În cazul în care avem un copil biologic, cum îl pregătim pentru apariţia unui copil adoptiv?

Şi un copil şi altul necesită pregătire. Pregătirea copiilor depinde de vârsta lor, de capacitatea de a înţelege. Părinţii adoptatori, în perioada de instruire, potrivire, încredinţare şi post adopţie, sunt asistaţi de specialişti, pentru a depăşi cu succes această etapă.

Au fost cazuri când o familie s-a dezis de copil după adopție deja? Care ar fi motivele?

Cu regret, da. Aceste cazuri, însă, sunt unice. Prevalează adresările adoptatorilor după ajutor, la etapa când copilul ajunge la vârsta adolescentină — atunci apar "problemele", nu toţi părinţii fac faţă "crizei" adolescenţilor. Datorită implicării specialiştilor, sunt cazuri de succes, când se evită separarea copilului de familie.

Să presupunem că deja am luat copilul acasă, am trecut toate etapele necesare. Când facem vizite la rude, prieteni, când e momentul potrivit să "arătăm" acest copil apropiaților noştri, în asa fel, încât să nu-l stresăm?

În dependenţă de vârsta copilului, de tipul de instituţie de unde vine copilul și, nu în ultimul rând, se va ţine cont de perioada instituţionalizării lui. În cadrul instruirilor, părinţii sunt orientaţi ca familia adoptivă să fie vizitată de rude într-un număr mic, restrâns de persoane şi pentru o perioadă scurtă, iar în unele situaţii, să aplice metodele nou-născutului. Prima perioadă comunică doar cu membrii familiei.

Cum îi explicăm unui copil că a fost infiat? Şi dacă trebuie să afle vreodată acest lucru?

Există părinţi care se tem să spună copilului că este adoptat. Unii dintre ei se gândesc sa o facă, dar amână acest moment din mai multe motive. O cauză ar fi teama de reacţia copilului, respingerea lor ca părinți adoptivi, alta ar fi "istoria", copilului care este tristă şi pe care părinții ce o cunosc, nu ştiu cum sa o expună copilului. Mai este şi starea de jenă, de încurcătură, legată de întrebările pe care părinții îşi imaginează că le va pune copilul.

Totuși, a evita adevărul sau a amâna nu este o soluție, pentru că mai devreme sau mai târziu, copilul va afla de la vecini, rude, cunoscuţi. Copiii şi adolescenții sunt preocupați de originea lor, de "cănd erau mici", de cănd s-au născut, de cum erau părinții înainte de naşterea lor etc.

Este esențial modul în care simt părinții adoptivi aceste lucruri şi forma în care aleg să-i vorbească copilului despre perioada anterioară adopției, fără a învinovăţi persoanele care s-au ocupat de el păna atunci şi cum prezintă problema părinţilor biologici care l-au abandonat. Un alt punct important este motivul pentru care părinții l-au adoptat.

Cum trebuie să ne comportăm cu un copil înfiat? Doar unii părinţi exagerează cu duioşelile, iar alţii, motivând că aşa au fost educaţi şi ei, nu-şi manifestă pe faţă sentimentele frumoase faţă de copii.

Copilul înfiat, chiar dacă are o viaţă fericită în familia adoptivă, a fost puternic traumatizat până a ajunge în familie. Chiar şi în cazul unei case de copii ideale, lipsa unui permanent contact cu mămica, şi-a lăsat amprenta asupra laturii afective şi intregului său psihic.

Astfel, copilul înfiat trebuie tratat cu o doză mai mare de tandreţe, decât copilul biologic. Mama trebuie să aibă foarte mare grijă, pentru a-i elimina micuţului iluzia de inferioritate. O atenţie sporită asupra a tot ceea ce face şi spune copilul şi o cunoaștere apropiată a micuţului, sunt esenţiale pentru a-l scăpa de unele complexe. Mama trebuie să-i spună copilului că el este deosebit, că este frumos, că este inteligent, argumentând toate aceste lucruri prin exemple și comparaţii. Nu trebuie lăsat absolut niciun gând negativ să-i întunece sufletul, mai ales dacă este foarte sensibil.

Bineinţeles că această regulă este la fel de importantă pentru oricare copil, fie natural, fie înfiat. Pentru evitarea instalării complexelor este foarte important ca mămica să știe foarte bine de ce natură e relaţia cu ceilalţi copii sau cu educatorii. Elementele negative, jignirile copiilor sau ale educatorilor trebuie compensate prin aprecieri ale părinţilor şi ale apropiaţilor.

Comunicaţi cât mai mult cu el. El trebuie să vadă în voi, părinţii, în primul rând, prieteni care-l înţeleg şi-l ajută pentru că-l iubesc. Oferiţi-i posibilitatea de a înţelege cât de important este el pentru voi. Nu-i daţi ocazia să creadă că nu vreţi să-i oferiţi o anume bucurie, dacă-şi dorește foarte mult acest lucru. Evitaţi justificarea nesatisfacerii cererii prin lipsa banilor, pe care copiii nu o înţeleg. Este cel mai bine să vă faceţi un fond special, destinat micilor şi marilor capricii ale copilului. În caz contrar, este posibil să creadă că părinţii adevăraţi i-ar fi făcut pe plac sau nu ar fi ţinut foarte mult la bani.

Dar, excesul de afecţiune și răsfăţul pot duce la un dezechilibru foarte puternic, care uneori creează premisele unui comportament antisocial. Nu-i faceţi pe plac întocmai ca o servitoare unui rege. Hiperprotecţia și răsfăţul, asociate dezechilibrului afectiv, pot duce la mari probleme.

Aveţi foarte mare grijă la tot ceea ce-i spuneţi despre valorile iubirii, cuplului, familiei. Cântăriţi cuvintele pentru a vă face înţeleşi şi pentru a nu-i crea probleme de înţelegere a propriei lui situaţii. Fiţi precauţi faţă de modul în care ar putea afla lucruri urâte despre orfelinate, copii adoptaţi şi mame care-şi abandonează copiii.

În caz de necesitate, apelaţi la serviciile noastre, noi întotdeauna vă vom sfătui cum să procedaţi corect!

Sursa: Familia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Planificare»

Articole populare a rubricii «Planificare»