Pagina principală Mama + Copil De la 3 la 7 ani
Tema se referă la subrubricile:
Elitex — instituție de învățământ privat, genul de activitate al căreia este oganizarea învățământului preșcolar, primar, gimnazial și liceal.
Este înca prea devreme pentru copilul dvs. să meargă la școală, dar credeți că deja e timpul și ar trebui să-l pregătiți pentru aceasta? Atunci, ar trebui să găsiți un centru de educație preșcolară sau să-l înscrieți la cursuri de pregătire pentru școală. Noi vă prezentăm lista instituțiilor respective din or. Chișinău.
Ce ar trebui să cunoască un pici care merge în clasa întâi? Care este rolul părinţilor în procesul de instruire a copiilor? şi Cum pot fi soluţionate unele probleme de comportament ale acestora? Află răspuns la aceste întrebări, din interviul ce urmează.
Grădinița este situată într-un cartier liniștit, într-o zonă verde a capitalei. Clădirea cuprinde săli de activități spațioase și luminoase, dotate cu mobilier nou, viu colorat și materiale didactice adecvate derulării activității educative.
Leader Land este un centru educațional în cadrul căruia copilul dvs este ajutat de cadre profesioniste să își formeaze abilitățile de lider, să-și dezvolte capacitățile intelectuale, dragostea față de artă și lumea înconjurătoare.
Grădiniţă matinală, pregătire pentru şcoală, educaţie prin teatru, servicii de sprijin şcolar — acestea sunt doar câteva dimensiuni pe care îşi desfaşoară activitatea Centrul de Dezvoltare Creativă a Copiilor și Adolescenților "Indigo". Prin ce metode pedagogii de aici le trezesc copiilor interesul pentru carte și care este criteriul cel mai important de apreciere a activităţii lor? Aflați din acest articol.
Curs de pregătire pentru școală la Educentru. Aflați cum se desfășoară activitățile și când au loc lecțiile. V-ați înscris deja copilul la o lecție de probă? Nu ezitați să o faceți!
or. Chișinău, str. Dacia, 53/2 022 77-78-60, 0 691 1-15-89, 0 697 5-57-95
or. Chișinău, str. M.Kogălniceanu 68 А 0 620 5-15-18
De ce să alegi Leader Land?
Școala-grădiniță "Erudio" — locul unde copiii se dezvoltă în armonie
Machiajul la adolescente, reguli și produse recomandate
Psiholog
Portal media. Construcție, renovare, amenajare
Выездной кэмпинг для всей семьи на берегу Днестра.
Activity park & family restaurant
Agenție de turism