Cafenele și restaurante cu terenuri de joacă pentru copii. Chișinău, sectorul Botanica0

16 februarie 2018 32976
Cafenele și restaurante cu terenuri de joacă pentru copii. Chișinău, sectorul Botanica

Atunci când în familie apar copii, înțelegi că asemenea criterii de alegere a cafenelei precum bucătăria, interiorul sau deservirea sunt simple capricii și tâmpenii. Cea mai importantă este masa, iar principiul de bază — terenul de joacă! Or, dacă localul nu dispune de un asemenea colțișor salvator, părinților le va fi absolut indiferent cât de bine este pregătită carnea pe care o mănâncă din mers, căutându-și odrasla prin tot restaurantul.

Astăzi, vă prezentăm lista localurilor din Chișinău care dispun de teren de joacă pentru copii. Începem cu sectorul Botanica, celelalte regiuni urmează.

Remarcăm că terenurile de joacă pentru copii totuși sunt diferite. Colțișoarele simbolice mici, cu mochetă pe jos și câteva cubulețe vor fi potrivite copiilor micuți, dar vor fi absolut neinteresante pentru cei mai mari de 4 ani. Labirinturile mari, din contra, mai degrabă se vor potrivi copiilor mai măricei, dat fiind faptul că pe cei micuți îi veți pierde mereu din vizor, iar astfel veți sta permanent cu grijă.

Vă reamintim câteva reguli simple:

  • Preîntâmpinați copiii că pe terenul de joacă trebuie să fie precauți — nu doar să alerge și să-i împingă jos pe ceilalți copii.
  • Amintiți-le că toate jucăriile sunt comune, de aceea nu trebuie să le ia cu sine sau să le ascundă.
  • Nu permiteți copilului să meargă pe teren cu mâncare. S-ar putea îneca în timp ce sare sau, pur și simplu, să facă gunoi.
  • Mai ales nu permiteți copiilor să meargă pe teren cu tacâmuri în mână, pahare, scobitori etc.
  • Pentru copiii care merg fug de pe teren — la părinți și înapoi, nu va fi în plus încălțămintea de schimb. Vara sunt indispensabili ciorăpeii.

Wonderland la Atrium

Wonderland – parc de distracții unic și magic. Un imens spațiu de joacă pe două nivele, pentru distracția copiilor și adulților, amplasat la etajul patru al centrului comercial-distractiv ”ATRIUM”. O mulțime de atracții, aparate de joc, aparate cu surprize, cafenea confortabile pe două nivele – este doar începutul unei aventuri pentru toată familia. În parcul de distracții descoperiți sala magică ”Circus”, unde puteți organiza o Zi de naștere memorabilă, împreună cu eroii preferați sau să participați la master-class-uri culinare și creative nemaipomenit de interesante.

Andys Pizza & La Placinte

Unul din primele localuri din Chișinău cu teren de joacă pentru copii, pentru asta le suntem extrem de recunoscători. În restaurantele rețelei permanent se efectuează lucrări de reparație, datorită acestui fapt, terenurile de joacă practic nu se uzează și, în general, sunt destul de îngrijite și interesante. În toate localurile rețelei este propus meniu special pentru copii și pot fi organizate petreceri pentru cei mici. Printre minusuri, am putea menționa – numărul mare de copii și zile de naștere frecvent organizate.

La Botanica, actualmente, sunt 4 localuri ale rețelei, dotate cu terenuri de joacă pentru copii.

Gara Feroviară
Str. Gagarin, 5/3.
Program: 10:00-22:00.
Telefon: 022 26-54-52.

În această cafenea, terenul de joacă este amplasat într-o cameră separată, ceea ce va fi foarte comod pentru părinții care doresc să se odihnească de la zgomotul și gălăgia copiilor. Iar pentru cei care nu doresc să-și lase odrasla în afara câmpul vizual — nu este un local potrivit. Una dintre particularități — iarna poate fi destul de rece, deci trebuie să vă îmbrăcați mai binișor.

Porțile Orașului
Str. Dacia, 44.
Program: 9:00-23:00
Telefon: 022 26-54-32.

În interiorul localului, precum și afară sunt terenuri de joacă destul de mari. Deși sunt amplasate în zone separate, părinții pot vedea ce se întâmplă pe terenul de joacă. Lângă terenul de joacă este zona unde pot fi organizate zile de naștere.

Marița
Str. Dacia, 30/1
Program: 10:00-22:00
Telefon: 22 265-416.

Un local mic, mai multe pentru tineret. Terenul de joacă este mic, mai mult unul simbolic.

Busuioc
Str. Zelinschi, 35.
Program: 11:00-23:00.
Telefon: 022 26-54-13.

Un local destul de spațios, cu teren de joacă nu prea mare în capătul sălii comune. Copiilor mai mari de 4-5 ani, cel mai probabil nu le va fi interesat să se joace pe acest teren.

SALAT Restaurant & Free Flow

Primul local al rețelei s-a deschis puțin mai mult de 1 an în urmă. Actualmente sunt deja trei, două dintre care sunt amplasate la Botanica. Din avantaje – terenuri de joacă mari și frumoase, care pot concura cu labirinturile mari unde intrarea este contra-plată. Interior frumos și modern, meniu interesant și neobișnuit. Dintre dezavantaje – seara și în week-end fluxul de oameni este nemaipomenit de mare, respectiv pe teren sunt foarte mulți copii, zgomotul fiind mare. La fel – prețurile sunt peste medie.

Telefon:079 477-277
Telefon pentru rezervări: 079 477-277.
Amplasare în sectorul Botanica:
Str. Dacia, 36 (Fostul magazin Sofia)

Primul și cel mai mare local al rețelei. Există zonă separată pentru familii, labirint mare, plus spațiu liber pentru copii lângă labirint, pentru jocuri active și creative.

Str. Burebista, 40/2 (fosta Old Riga cafe)

A doua filială recent deschisă la Botanica. Este amplasat în locul cafenelei "Old Riga". Interior nou, labirint destul de mare, dat fiind faptul că este un local nou, fluxul de clienți nu este prea mare.

McDonalds Botanica

Cafenea cu renume mondial, care demult a devenit un simbol, cei drept pentru diferiți oameni — diferit. Pentru cineva este un simbol al fericirii copilului și al mâncării cunoscute în orice colț al lumii, pe când pentru alții acest local presupune un fast-food cu mâncare nocivă. Versiunea chișinăuiană a localului, amplasată la Botanica, este dotată cu teren de joacă pentru copii cu labirint, situat la etajul doi al localului. Datorită prețurilor accesibile pentru organizarea zilelor de naștere, terenul, de cele mai multe ori, este ocupat de copiii ce sărbătoresc. Meniu — obișnuit: burgeri, cartofi prăjiți, salate, înghețată.

Str. Dacia, 21/1.
Telefon: 022 53-77-71
Program: 07:00-02:00.
Blinoff Botanica

Unul din localurile rețelei "Blinoff" se află la Botanica, lângă CC "Plaza". Este un spațiu de subsol, unde nu există sală mare, în schimb sunt mai multe săli mici, iar cel mai important – cameră separată cu teren de joacă pentru copii și chiar spație pentru organizarea zilelor de naștere. Terenul este dotat cu labirint de mici dimensiuni și, în general, este atractiv pentru copii de diferite vârste. În zilele de wek-end, copiii sunt frecvent gratuit distrați de animatori. Prețurile sunt sub medie. Printre minusuri - meniu nu prea bogat, deservirea nu este întotdeauna perfectă.

Str. Brâncuș, 110.
Telefon: 0 682 2-79-97
Program: 9:30-22:00.

Oliva

Restaurant perfect pentru odihna cu familia, unde accentul se pune pe bucătăria mediteraneană. În oraș sunt mai multe filiale, una dintre care este la Botanica, mai jos de Mărița. Interior drăguț, meniu interesant. Filiala de la Botanica dispune de două terenuri de joacă de proporții nu prea mari, pe care le desparte de sala comună un geam. Este destul de comod – copiii se vad, dar nu se aud. Pentru copii sunt propuse programe speciale pentru Zile de Naștere. Copiii pregătesc pizza, participă la master-classuri. Printre minusuri – pentru copiii mai măricei, terenul ar putea fi neatractiv.

Str. Decebal, 139.
Telefon: 022 53-50-24
Program: luni-vineri: 9:00-23:00, sâmbătă și duminică: 11:00-23:00.

Pizza Mania

Rețea de pizzerii, una dintre care a fost deschisă recent la Botanica, str. Sarmisegetuza. Meniul localului nu este unul banal, ba este și pizza pe blat din cereale integrale și multe alte curiozități. Pentru copii sunt organizate master-class-uri de preparare a pizzei. În filiala nouă este amenajată zonă de joacă bine echipată, cu labirint foarte bun.

Str. Sarmisegetuza, 10.
Telefon: 0 605 0-06-06.

Don Cezar

Încă o rețea de pizzerii. La Botanica se află una din filialele acesteia – o mică cafenea vis-a-vis de parcul Valea Trandafirilor. Meniu obișnuit pentru pizzerie, prețuri medii, interior drăguț. Terenul de joacă la această filială mai degrabă e unul simbolic – un spațiu de dimensiuni modeste cu jucării și bazin cu mingiuțe.

Str. Trandafirilor, 13/1.
Telefon: 0 799 9-00-60.
Program: 8:00-23:00.

Zefir

O cafenea mică, potrivită pentru odihna cu familia, amplasată puțin mai la deal de piața "Toamna de Aur ". Organizarea petrecerilor pentru copii. Teren de joacă mic în interior și zonă destul de spațioasă, cu trambuline — vara, la terasă.

Str. Cuza-Vodă, 25/10.
Telefon: 0 692 4-47-44.

Ugolok

Încă o cafenea în apropierea pieței "Toamna de Aur ". În pofida denumirii sale, localul este destul de spațios. Există teren de joacă mic pentru copii. Cafeneaua este cunoscută datorită bucătăriei alese și prețurilor accesibile. Sunt toate condițiile pentru organizarea petrecerilor pentru adulți și copii.

Str. Cuza-Vodă, 28/1.
Telefon: 0 796 2-89-91.

Tarantella

Pizzerie în apropiere de secția de pașapoarte de pe strada Independenței. Sală de dimensiuni medii, labirint nu prea mare cu teren de joacă. Meniu standard, prețuri medii.

Str. Independenții, 21/1.
Telefon: 0 684 5-54-55.

Dacă cunoașteți și alte cafenele la Botanica, care dispun de teren de joacă pentru copii, dar pe care nu le-ați găsit în articolul nostru – scrieți-ne în comentarii, neapărat le vom include, pentru a oferi părinților chișinăuieni o listă pe cât se poate de completă.


Veronica Gorceac
Veronica Gorceac

Jurnalistă, redactor-șef al portalului Familia.md, fondatoarea Clubului Familiei din Chișinău și organizatoarea târgului copiilor "Trodelmarkt". Mama unui băiețel de 8 ani.



Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 2

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 21 feb. 2018 22:37 #1 Olga Bounty

    Corso Пицца Траян 23

    Răspundeți
  • 30 mar. 2018 11:35 #2 Veronica Vasilaki

    #1 Olga Bounty, Ольга, спасибо за информацию. Вы там были? Расскажите, какая площадка, какие условия?

    Răspundeți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Turism și agrement»

Articole populare a rubricii «Turism și agrement»