Articolul se referă la temele:

Otoplastia — corecția formei urechilor la clinica "Sancos"0

Otoplastia —  corecția formei urechilor la clinica "Sancos"

Intenționați să vă modelați forma urechilor? Vă propunem să efectuați chirurgia plastică cu ajutorul "otoplastiei" la clinica "Sancos".

De regulă, intervenția chirurgicală pentru corectarea formei urechilor — otoplastia — se efectuează din motive estetice. De cele mai multe ori, chirurgia plastică se realizează în cazul urechilor proeminente. Procedura poate fi efectuată de la vârsta de 6 ani. La această vârstă, auricula este complet formată. Există și un alt motiv din care otoplastia se efectuează la o vârstă atâtde fragedă. Copiii urecheați de multe ori sunt luați în derâdere, astfel, drept consecință, copilul devine complexat și reținut în comunicarea cu semenii.

Pe lângă aspectul estetic, otoplastia include, de asemenea, chirurgia reconstructivă. Aceasta este o formă mai complicată a chirurgiei, care presupune reconstrucția urechilor, după anumite traume sau patologii congenitale.

Orice intervenție de modelare a urechii necesită să fie efectuată de un chirurg cu experiență vastă și virtuozitate, dat fiind faptul că trebuie să se respecte simetria.

Indicații:

Principalele indicații:

  • Urechi proeminente;
  • Forma neregulată a urechilor;
  • Loburile mari și de formă neregulată urechilor;
  • Absența parțială sau completă a auriculei.

Contraindicații:

  • diabet zaharat;
  • tulburări de cuagulare a sângelui;
  • Boli grave ale organelor interne.

Metoda de efectuarea a otoplastiei

La prima consultație, specialistul din cadrul clinicii "Sancos", în baza particularităților dvs anatomice, va determina prin ce metodă va fi efectuată chirurgia plastică. Este un moment extrem de important, deoarece gradul și tipul de deformare necesită abordare individuală; lucru după un anumit "șablon" în acest caz este inacceptabil.

Cu toate acestea, există anumite standarde testate, cu ajutorul cărora specialiștii efectuează un anumit tip de intervenție chirurgicală. Corecția formei urecheate se realizează prin tehnici verificate și fără aplicarea tehnologiei cu laser. În timpul intervenției se înlătură o anumită porțiune de pe suprafața posterioară a auriculei, iar cartilajul se aranjează astfel încât urechea capătă o formă naturală și frumoasă. Astfel, însăși incizia este pe suprafața din spate, motiv din care în exterior cusătura nu se observă.

Anestezie: Pentru adulți și copii mai mari se administrează anestezie locală.

Anestezie generală: pentru copii mici.

Durata intervenției chirurgicale: 30 min – 1 oră. Otoplastia nu necesită internarea în staționar a pacientului.

Perioada postoperatorie: Pe parcursul primei săptămâni,pacientul poartă o banderolă specială, apoi timp de 1-2 luni — doar noaptea.

La început, în zona intervenției, ar putea apărea o mică umflătură, care, de regulă, trece peste 2-3 săptămâni. De asemenea, în această perioadă, se recomandă abținerea de la efort fizic.

Reluarea activităților obișnuite: Majoritatea pacienților revin la activitatea de zi cu zi în decurs de 3-5 zile după operație. Copii pot reveni la școală într-o săptămână.

Rezultatul final al otoplastiei apare peste 6 luni de la interveție.

Complicații în urma otoplastie apar rar. În caz de senzație de disconfort, se recomandă consultația specialistului care a efectuat operația, el vă va da indicațiile necesare. Printre complicațiile posibile se include: comlicații ale suturii, formarea unei cicatrici grosiere, supurație.

Eficacitate: Datorită otoplastiei apare posibilitatea de a scăpa de diverse complexe, de a îmbunătăți aspectul pacientului. Respectând recomandările medicilor, otoplastia oferă rezultate de lungă durată, care nu necesită corecție repetată.

Faceți o programare la specialist și aflați răspuns la toate întrebările pe car le aveți. Pentru aceasta formați numărul de telefon: 022 90-99-09.

Sancos — sănătatea și frumusețea sunt nestemate. Aveți încredere în cei mai buni!

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Sancos — Instituție medicală multidisciplinară str. Moscova, 16 Tel.: 022 909-909, 022 909-908 www.sancos.md

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 4

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 19 aug. 2017 18:27 #1 Body KB

    Se opereaza ambele? sau este posibil una? si variaza pretul in cazul dat?

    Răspundeți
  • 28 aug. 2017 11:36 #2 Veronica Vasilaki

    #1 Body KB, Va rugam sa adresati aceasta intrebare direct la clinica Sancos. Contactele ei sunt indicate mai jos de articol

    Răspundeți
  • 14 apr. 2018 07:04 #3 Pavel Danilov

    Care este prețul pentru operatie?

    Răspundeți
  • 12 mai. 2018 22:15 #4 Tatiana Veretiuc

    care este pretul la o astfel de operatie pentru un copil de 7 ani

    Răspundeți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Sănătatea copilului»

Articole populare a rubricii «Sănătatea copilului»