Articolul se referă la temele:

Proceduri de întinerire în Moldova. Metode, prețuri, sfaturi2

Proceduri de întinerire în Moldova. Metode, prețuri, sfaturi

Orice femeie vrea să vadă în oglindă reflecţia un ten frumos, luminos, proaspăt și sănătos. Anii însă nu cruţă pe nimeni. Actualmente, există diferite proceduri de întinerire a pielii, de încetinire a procesului de îmbătrânire. Depre îngrijirea corectă a tenului, dar și despre procedurile esențiale de întinerire, aflaţi de la Nina Pisari, medic cosmetolog, clinica "Sancos".

În majoritatea cazurilor, după 27-28 de ani, tenul trădează vârsta din acte. Care ar fi cauza? Ce metode de reintinerire a tenului există?

În urma degradării fibrelor de colagen, suportul elastic al pielii feţei se diminuiază. Astfel, apar ridurile fine şi cele adânci. Slăbește țesutul profund al musculaturii feţei. Suprafața feței poate manifesta neregularităţi de culoare și structură. Anii nu-i poţi opri, dar medicina cosmetică a progresat — astazi sunt o mulţime de proceduri de întinerire a tenului. Este vorba de proceduri complexe: peeling facial, biorevitalizare, mezoterapie, injectarea fillerelor, a botexului,etc.

În ce constau aceste proceduri şi care este efectul acestora?

Cel mai eficient tratament contra îmbătrânirii tenului este cel pe bază de acid hialuronic.

Fillerele pe bază de acid hialuronic contribuie la remodelarea facială prin adăugare de volum; modelarea naturală şi senzuală a buzelor; rehidratarea straturilor profunde ale pielii. Ca rezulatat, dispar ridurile medii şi profunde, pielea devine netedă şi tonică, este restabilit volumul pomeţilor, buzelor.

Biorevitalizarea restabileşte mediul interior, încetinește îmbătrânirea.Tratamentul constă în injectarea la nivel epidermal a preparatelor pe bază de acid hialuronic, vitamine sau substanțe ce permit restabilirea pH-ului fiziologic al pielii şi ameliorarea activității celulare, îmbunătățirea tonusului muscular.

Mezoterapia este o metodă de tratament dermato-cosmetic, prin care substanţe naturale sunt distribuite (cu ajutorul unor micro-injecții) la nivelul epidermului. Mezoterapia asigură pătrunderea substanțelor injectate acolo unde este nevoie de ele. Cu ajutorul acestei proceduri, sunt înlăturate ridurile fine. În mezoterapie se folosesc vitamine, substanțe minerale, aminoacizi, extracte vegetale naturale, substanțe lipolitice, acid hialuronic, antioxidanți, substanțe vasodilatatoare.

Peeling-ul constă în aplicarea unuia sau mai multor agenţi chimici exfolianţi, se distrug unele straturi ale epidermului şi/sau a dermului, regenerându-se mai târziu un derm şi epiderm nou. Ca rezultat, se reduc ridurile, se înlătură cicatricele, porii dilataţi; tenul devine mai luminos, are un aspect mai sănătos şi mai proaspăt.

Cât de des este necesar să apelăm la asemenea proceduri?

În funcție de starea tenului, de vârstă, de problema cu care ne confruntăm, stabilim periodicitatea procedurilor şi complexitatea tratamentului. Spre exemplu, peeling-ul superficial — 6-10 ședinţe, cu interval de 10-14 zile; biorevitalizarea — 5-6 ședinţe, cu interval de 10-14 zile; injectarea fillerelor — după necesitate.

Pot apărea reacții adverse în urma acestor proceduri? Mă refer la diverse iritații sau alergii la nivelul pielii?

Înainte de a începe o procedură, se discută cu fiecare pacient despre anamneza sa. Se fac teste de depistare a alergenilor, se alege produsul care cel mai bine s-ar potrivi tipului dvs. de ten. Se recomnadă ca înainte de a efectua o procedură mai agresivă (gen peeling), să urmaţi una mai inofensivă. Unora li se recomandă şi folosirea unei creme pe bază de Retinol-A. După tratament, trebuie să vă feriţi de expunerea la razele ultra violete, la temperaturi înalte.

Cât costă procedurile de întinerire despre care ne-aţi vorbit?

Preţul variază în dependenţă de brandul produsului utilizat, dar și de cantitatea necesară. Spre exemplu, peeling-ul facial de 20% costă 530 de lei (o sedinţă); peeling-ul facial de 30 % — 880 de lei; mezoterapia feţei — 605 lei, mezoterapia gâtului — 705 lei; injectarea acidului hialuronic — de la 2700 de lei.

Ce ar trebui să întreprindem ca efectul procedurilor să dureze cât mai mult timp?

Pentru că efectul să dureze o perioadă mai îndelungată, se recomandă să îngrijiţi corect şi corespunzător tenul. Zilnic, pielea feţei trebuie demachiată, tonifiată şi hidratată. Produsele de îngrijire a tenului trebuie alese conform vârstei. Folosim crema corespunzătoare tipului de ten (uscat, normal, mixt sau gras).

Atât în sezonul rece, cât şi în cel cald este necesar să utilizați creme diferite. O dată la 3-4 luni, este necesar să schimbăm crema pe care o folosim, pentru ca pielea să nu se obişnuiască cu aceasta. O procedură esențială de îngrijire a pielii este exfolierea. Aceasta trebuie efectuată o dată sau 2 ori pe săptămână. Astfel, se elimină celulele moarte, permiţând absorbţia mai bună a cremelor şi a altor produse pentru îngrijirea pielii.

Nu uitaţi de alimentaţia sănătoasă! Este necesar să consumaţi cât mai multe legume şi fructe, produse bogate în anti-oxidanţi, folosiţi cât mai puţine grăsimi şi zăhar — acestea distrug elastina şi colagenul din piele. Nu ulitizaţi în exces băuturi spirtuoase, ţigări, faceţi cât mai multă mişcare, străduiţi-vă să evitaţi stresul (acesta favorizează procesul de îmbătrânire).

Sursa: Familia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Produse și servicii la tema

Vezi harta
  • Sancos Instituție medicală multidisciplinară

    or. Chișinău, str. Moscova, 16
    022 909-909, 022 909-908

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Sănătate»

Articole populare a rubricii «Sănătate»