Articolul se referă la temele:

Drepturile consumatorului în Moldova1

Drepturile consumatorului în Moldova

Fiecare dintre noi, cel puțin odată în viață, a cumpărat un produs necalitativ sau cu termenul expirat. Din păcatate, asemenea situații se întâlnesc destul de frecvent în Moldova. Și, de cele mai multe ori, oamenii se mulțumesc doar să facă scandal vânzătorilor sau să se plângă apropiaților și să-i preîntâmpine să nu mai cumpere mărfuri de la agentul economic în cauză.

Fiecare consumator de produse își poate apăra drepturile legitime. Însă, puțini sunt cei ce știu despre acest lucru. Victor Poleacov, juristconsult, vine cu informații detaliate la acest subiect.

Valoarea bonului fiscal

Puțini oameni iau de la magazin bonul fiscal atunci când efectuează o cumpărătură. Dar, și mai puțini păstrează aceste hârtiuțe minuscule. Totuși, anume bonul fiscal sau cecul (așa cum i se mai spune) reprezintă un document de evidență strictă, care poate servi drept o probă incontestabilă inclusiv în instanța de judecată. Acesta ne permite să demonstrăm că am procurat produsul anume de la acel agent economic și nu de la altul. Mai mult decât atât, prezentarea bonului fiscal reprezintă o condiție pentru ca agentul economic să ne prezinte registrul de reclamații.

Bonul fiscal nu-și pierde valabilitatea niciodată. Totuși, dacă termenul de valabilitate a produsului cumpărat, spre exemplu a unui tort, a expirat, nu putem în baza bonului fiscal să facem anumite reclamații.

Dacă nu am pastrat cecul de procurare a unui produs, în cele mai frecvente cazuri nu vom putea demonstra că am achiziționat produsul anume din acel magazin sau gheretă, nu putem argumenta raportul dintre noi și agentul economic. Atunci când cumpărăm ceva de la o persoană care nu este comerciant, persoană ce nu oferă bon de casă sau alt document ce confirmă achiziționarea produsului, nu putem beneficia de drepturile de consumator.

Condica de sugestii și reclamații

Este o cărticică mică, subțire, de culoare albă, care în conformitate cu legea, trebuie să atârne pe peretele oricărei instituții, mai ales în magazine, cafenele, restaurante. Anume în aceasta, cumpărătorii sau clienții nemulțumiți pot scrie reclamații (plângeri). Patronul insituției nu are dreptul să vă refuze acest lucru. Fie că vorbiți româna sau rusa, în condică ar trebui să fie model de reclamație în ambele limbi. Dacă nu este anexat niciun model, atunci să știți că reclamația ar trebui să conțină: numele, prenumele dvs.; adresa de domiciliu; numărul bonului de plată sau al altui document ce confirmă cumpărătura sau serviciul prestat; cui îi este adresată reclamația; după care se descrie succint problema.

Cum procedăm în cazul în care produsele achiziționate nu corespund normelor sanitare sau au termenul de valabiitate expirat?

Dacă, din întâmplare ați cumpărat un pachet de biscuiți și abia acasă ați observat că acestea sunt cu mucegai, trebuie să vă întoarceți la magazin și să solicitați o discuție cu managerul acestuia. Îi arătați cecul și pachetul de biscuiți. Conform legii, managerul fie vă va înlocui acest pachet de biscuiți cu un altul, fie vă va întoarce valoarea produsului.

De multe ori, cumpărătorii adresează diverse reproșuri casierițelor. Însă, nu ele sunt în drept să vă satisfacă cerințele, ci managerul sau cineva din ierarhia superioară se ocupă de plângeri și relamații. La Casă doar se numără banii…

Dacă managerul refuză să vă întoarcă costul produsului sau nu vrea să-l schimbe pe un altul, în plus vă mai și bruschează, aveți tot dreptul fie să vă adresați în instanța de judecată, fie să sesizați Agenția pentru Protecția Drepturilor Consumatorilor.

În cazul în care v-ați intoxicat cu anumite alimente cumpărate și ați fost spitalizați, magazinul de unde ați procurat aceste produse sau cafeneaua în care le-ați consumat este obligată să vă plătească daunele. Pentru aceasta, la primele simptome de intoxicație e necesar să vă adresați medicului sau să chemați ambulanța. Totodată, trebuie să solicitați de la medici o fișă care descrie tipul bolii suportate. În fișă trebuie să fie indicate data și ora la care ați solicitat asistență medicală.

Ce facem dacă produsul procurat s-a defectat înainte de a-i expira termenul de garanție?

Asemenea situații se întâlnesc în cazul utilajelor electrocasnice. Dacă depistați anumite deficiențe, mergeți la magazinul de unde le-ați cumpărat și, în baza reclamației pe care o depuneți, aveți dreptul să cereți:

  • înlăturarea gratuită a deficiențelor produsului;
  • restituirea contravalorii produsului necorespunzător;
  • recuperarea prejudiciului;
  • înlocuirea gratuită a produsului necorespunzător cu un produs similar de calitate adecvată;
  • înlocuirea cu un produs similar de alt model;
  • reducerea corespunzătoare a prețului produsului necorespunzător.

Din contul agentului economic, va fi efectuată o expertiză, la care poate asista și cumpărătorul. Dacă în decurs de 14 zile calendaristice de la data depunerii reclamației, se aduc dovezi că produsul s-a defectat pentru că dvs. nu ați respectat instrucțiunile de folosire sau nu l-ați pătrat în condițiile corespunzătoare, atunci dreptatea va fi de partea adversă.

Cine ne face dreptate?

Dacă vă ciocniți cu problema procurării unui produs necalitativ sau cu termenul expirat, iar managerul refuza să vă întoarcă banii. Dacă ați depus o reclamație privind calitatea produselor, dar aceasta n-a fost luată în considerare sau v-ați confruntat cu alte cazuri de nerespectare a drepturilor de consumator, vă puteți adresa la AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR ȘI SUPRAVEGHEREA PIEȚEI.

DIRECȚIA RELAȚII CU CONSUMATORII

Adresa: str. Vasile Alecsandri, 78.
Telefonul consumatorului: 022 751-51-51.
Linia Verde: 0 800 2-80-28 — apel gratuit din raioanele republicii.
Prin intermediul nr. de fax: 022 50-19-80.
La adresa e-mail: consumator@apc.gov.md, petitii@apc.gov.md

Sfaturi oferite de Agenția pentru Protecția Drepturilor Consumatorilor și Supravegherea Pieței:

  • Înainte de cumpărarea produsului dorit, verificați dacă acesta beneficiază de garanție, care este termenul de garanție și care sunt drepturile dumneavoastră în cadrul acestui termen.
  • Întotdeauna solicitați o garanție în scris, nu trebuie să aveți încredere în promisiunile vânzătorului.
  • Păstrați bonul de casă/factura/certificatul de garanție — acestea demonstrează achiziționarea produsului.
  • Verificați dacă perioada de garanție a fost prelungită, în cazul în care produsul procurat a fost reparat.
Sursa: Familia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 1

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 16 oct. 2017 14:12 #1 Horas Tina

    Am vr-un drept daca fupa procurare( un ruj de exemplu) nu imi mai place?Este termen de returnare la produsele chimice,hirtii?

    Răspundeți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Casă»

Articole populare a rubricii «Casă»