Republica Moldova își propune să extindă serviciile de îngrijire a copiilor, dar și pe cele destinate persoanelor în etate și adulților cu dizabilități. Dezvoltarea acestei infrastructuri sociale ar putea permite unui număr mai mare de femei să revină pe piața muncii. Potrivit datelor prezentate de autorități, peste 80.000 de femei nu au un loc de muncă, întrucât își dedică timpul îngrijirii copiilor sau rudelor care au nevoie de ajutor.
Planurile au fost discutate pe 2 noiembrie, la Chișinău, în cadrul unui forum internațional la care participă reprezentanți din peste 15 țări.
Peste 3.000 de locuri noi în creșe, planificate pentru următorii doi ani
Una dintre prioritățile autorităților este creșterea numărului de locuri disponibile în creșe. Măsura vine în contextul în care există deja familii care așteaptă un loc pentru copii, iar lipsa serviciilor de îngrijire le împiedică pe unele mame să se angajeze sau să revină la serviciu.
„Vorbim de programul de creșă, pe care deja îl implementăm și în următorii doi ani o să creăm peste 3.000 de locuri noi de creșă. Deja sunt liste de așteptare. Recent, am fost la Șoldănești, unde era o listă de așteptare de 40 de familii sau femei care vor să se întoarcă, iar noi prin grupa aceea de creșă de acolo acoperim doar 15 și e nevoie să investim în continuare mai mult”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.
Locuințe protejate pentru persoanele cu dizabilități
O altă direcție de dezvoltare vizează serviciile comunitare pentru persoanele vulnerabile. Autoritățile urmăresc să reducă dependența acestora de instituțiile rezidențiale și să le ofere posibilitatea de a locui în comunitate, în condiții care să le asigure mai multă autonomie și independență.
Un proiect în acest sens este implementat în localitatea Bădiceni, cu implicarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a organizației Keystone Moldova.
„În rezultatul acestui proiect, peste 100 de persoane vor avea posibilitatea să aibă un trai cu demnitate în comunitățile lor sau în alte comunități unde vor dori ei locul de trai. Este pentru prima dată când Guvernul, anul acesta, a procurat vreo 30 de case pentru locuința protejată pentru persoanele cu dizabilități. Așteptăm până la Anul Nou ca persoanele să se transfere”, a menționat Ludmila Malcoci, directoarea organizației Keystone Moldova.
Exemple de bune practici și sprijin internațional
Extinderea serviciilor de îngrijire necesită investiții și cooperare între state, iar experiența altor țări poate contribui la identificarea unor soluții eficiente.
La reuniunea de la Chișinău, reprezentanții mai multor state au prezentat inițiative prin care susțin familiile și persoanele care au responsabilități de îngrijire. Printre exemple se numără Lituania, care pregătește un pachet financiar destinat familiilor cu copii.
„Preconizăm în această toamnă un pachet de îngrijire a familiilor de 800 de milioane de euro. Aceasta presupune resurse financiare pentru familiile cu copii de la 0 până la 12 ani. De asemenea, cred că părinții care au grijă de șase copii trebuie să primească în această perioadă suma 100% net a salariului”, a declarat Inga Ruginiene, ministra Muncii din Lituania.
Investițiile în serviciile de îngrijire pot avea efecte nu doar asupra familiilor, ci și asupra economiei, prin crearea de locuri de muncă și facilitarea angajării femeilor.
„Dacă investim în această infrastructură, vom genera milioane de locuri noi de muncă, va avea un impact direct în economie. Și desigur, va promova angajarea femeilor”, a subliniat Belen Sanz Luque, director regional al UN Women pentru Europa și Asia Centrală.
Forumul de la Chișinău continuă dialogul regional început în luna mai, la Istanbul, privind dezvoltarea sistemelor de îngrijire. În cadrul reuniunii, miniștrii și oficialii de rang înalt au aprobat Agenda de acțiune privind îngrijirea pentru Europa și Asia Centrală pentru perioada 2026–2030.
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.