Articolul se referă la temele:

Elitex — instituție de învățământ privat, genul de activitate al căreia este oganizarea învățământului preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

Servicii și particularități:

Costume de carnaval pentru copii. Prezentarea saloanelor din Chișinău.14

Copiii adoră să se transforme în diferite personaje. Și, apropo, ocazii de a îmbrăca costume de carnaval apar tot mai multe. În primul rând — matineiele, în al doilea — Anul Nou și Halloween, iar în al treilea — ziua de naștere, moment potrivit pentru a organiza o petrecere în costume, de exemplu cea a corsarilor.

Deghizarea — un bun prilej de a te pomeni într-o poveste, posibilitate de a te transforma în eroul tău preferat, de a te simți actor și a intra în rolul acestuia. Nu-i lipsiți pe copii de această bucurie — doar acesta este momentul oportun de a-și realiza orice fantezie.

Ce costum să alegem?

În primul rând, întrebați copilul ce vrea să fie. Dacă îi este dificil să răspundă, atunci ajutați-l să aleagă costumul care i se potrivește cel mai mult după caracter. Nu uitați, costumul trebuie să corespundă cu rolul (în cazul în care îl are), pe care copilul îl va juca la matineu. Iar în mod ideal, costumul ar trebui să fie unul original și unic.

După ce alegeți personajul potrivit, aveți grijă ca eroul să fie recunoscut. Piratul trebuie să fie — pirat, iar zâna — zână.

Nu neglijați accesoriile care completează imaginea: pălărie originală, mască, perucă, banderolă, diademă, ochelari etc. Uneori, doar datorită acestora, poate fi creat un costum excepțional.

Din punct de vedere funcțional, costumul nu trebuie să se difirențieze cu nimic de o haină obișnuită — să nu te deranjeze când faci anumite mișcări, să nu trebuiască mereu ceva să îndrepți, să nu fie greu și prea călduros.

Adesea la matinee, observ cum mămicile își tot cheamă copiii pentru a le aranja diadema, a le îndrepta fustițile (fusta până în pământ este o poveste aparte, pentru că aceasta, pe cât e de frumoasă — pe atât și de inconfortabilă) — deranjându-i permanent, le sustrage-ți atenția de la sărbătoare. Mai bine să aveți din timp grijă, ca totul "să stea bine" fără intervenții permanente. Și, cu cât copilul e mai mic, cu atât costumul trebuie să fie mai confortabil. Copiilor prea activi, n-ar trebui să le alegem costume groase de pluș — în doar 5 minute, micuții vor transpira și va trebui fie să-i dezbrăcăm costumul, fie să ne uităm la copilul extenuat.

De unde să facem rost de un costum?

În copilăria mea, alegerea nu era mare, și mama, de fiecare dată încerca măcar cât de puțin să modifice costumul "Scufiței Roșii". Îmi amintesc, cu câtă tristețe priveam costumele de prințese. Pe atunci, puteai face rost de un costum adevărat doar la teatru, având pe cineva cunoscut acolo sau, tot prin cunoscuți, putea fi adus din străinătate.

Astăzi, desigur, lucrurile stau altfel.

Opțiunea nr. 1

Bineînțeles, costumul poate fi realizat de sine stătător — combinarea iscusită a variatelor țeseturi și materiale colorate, o bogată fantezie și timp liber, pot da un rezultat bun.

Avantaje:
 Costumul va fi, la sigur, unul unic.

Dezavantaje:
 Nu toți pot coase.
 Dacă costumul a fost făcut la comandă, prețul va fi ridicat.


Opțiunea nr. 2

Să fie închiriat. De exemplu, prin intermediul publicației Makler, a site-ului www.999.md, sau a agențiilor de închiriere a costumelor de carnaval și a rochiilor de seara.

Avantajele anunțurilor private:
 Preț accesibil.

Dezavantaje:
 Asortimentul. De cele mai multe ori, alegerea nu e mare, deoarece acestea sunt costumele copiilor cuiva, care au crescut deja.

Avantajele agențiilor de închiriere:
 Varietatea de costume și mărimi.

Dezavantaje:
 Prețurile sunt mai mari, iar condițiile de închiriere mai stricte.


Opțiunea nr. 3

Să cumperi costumul.

Avantaje:
 Costumul îți va aparține și vei putea face orice cu el.

Dezavantaje:
 Costumul va fi îmbrăcat doar de câteva ori, iar prețul unui costum nou e cu mult mai mare decât a celui închiriat.

Apropo, acesta poate fi comandat prin internet. Site-urile britanice oferă costume de carnaval destul de bune, iar pentru cei mai mici — chinezii au o gamă variată de costume.

Avantaje:
 Prețul unui costum nou, comandat prin internet, este la fel ca și cel de închiriere.

Dezavantaje:
 Puteți determina greșit mărimea hainei.
 Comanda trebuie făcută "cu mult timp înainte", în caz contrar, aceasta poate să nu ajungă la momentul potrivit.

Indiferent ce costum ați ales — lasați-vă prada fanteziei și experimentați împreună cu odrasla, primiți satisfacție din pregătirile pentru matineu și delecatați-vă cu amintiri placute, după sărbătoare.

Oferiți copilului posibilitatea de a participa la pregătirile pentru matineu, de exemplu, în crearea unui accesoriu — să aleagă o dantelă, să lipească sau să coloreze un pumnal din hârtie, să decupeze fluturași.

Important e să convingeți copilul, că cel mai mare ștrengar va fi anume el — bufonul vostru — doar un asemenea zâmbet și o așa bonetă, făcută de întreaga familie, nu mai are nimeni.


Închirierea costumelor de carnaval în Chișinău

Iar, în final, vă oferim datele de contact a agențiilor din Chișinău, specializate în închirierea costumelor de carnaval. Dar, la dorință costumele pot fi cumpărate sau cusute, la comandă.

Salonul "Teatrul Mic"

Închirierea costumelor de carnaval, a rochițelor de ocazie și a costumelor naționale pentru copii. De asemenea, salonul dispune de o gamă bogată de accesorii, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Сostumele sunt confecționate din stofe de calitate.
Prețul de închiriere de la 80 de lei — costume de carnaval, 180-300 de lei — chiria rochițelor de ocazie.


Baby Service

Costume de carnaval în chirie. La "Baby Service" găsiți costumele eroilor preferați ai copiilor — Zorro, personaje din "Star Wars", regi și regine, cavaleri etc.
Preț: de la 100 lei.


De asemenea citiți:

Unde vă puteți tunde copilul?

Alegria

Închirierea costumelor de carnaval.
Preț de închiriere: 80-300 lei.

Favorita

Închirierea costumelor de carnaval.
Preț de închiriere: 200-300 lei.

Maskarad

Costume pentru copii în chirie — pentru sărbători, nunți, cumetrii. O gamă largă de accesorii.
Preț: 250-400 lei.

Salonul "Carnaval"

Cel mai bogat asortiment a costumelor de carnaval.
Preț de închiriere: 50-500 lei. Prețul variază, în dependență de uzanța costumului.

Magazinul "Benefis"

Comercializarea costumelor de scenă, de carnaval și a accesoriilor. Închiriere. Confecționare la comandă.

Salonul TrioElegant

Închirierea costumelor de carnaval.
Prețul de închiriere: de la 100 de lei.

Leocer

Confecționarea și închirierea costumelor de carnaval.
Prețul de închiriere: 100-450 lei.

Vimur

Confecționarea și închirierea costumelor de carnaval.
Prețul de închiriere: 100-500 lei.

Salonul "Anny"

Închirierea costumelor de carnaval.
Prețul de închiriere: 150-300 lei.

Mod Len

Închirierea costumelor de carnaval, a rochițelor de ocazie și a costumelor naționale pentru copii.
Preț de închiriere: 150-500 lei.

Fairy Land

Inchiriere costume de carnaval, serbare, petrecere, matineu și accesorii pentru copiii de 4 - 10 ani.
Preț de închiriere: 200-500 lei.

Foxtasy

Sortiment bogat de rochii de carnaval și de ocazie, costume de carnaval și accesorii pentru elevi și copii de vârstă preșcolară.
Preț de închiriere: 180-450 lei.

Opțiuni suplimentare

Un "accesoriu" impresionant pentru costumul de carnaval sau chiar o alternativă originală a acestuia, ar putea fi — face painting-ul (pictură pe față). Un artist face painting profesionist ar putea reda pe chipul copilului imagini cu adevărat excepționale, transformându-l într-un adevărat erou de poveste.

Artist face painting Olga Meleca

Dacă vă doriți ca piciul dvs. să arate cu adevărat deosebit la matineu, ați putea solicita serviciul unui artist face painting. Olga Meleca este pictorița care știe să creeze imagini cu adevărat deosebite pe fețele copiilor, utilizând doar produse cosmetice profesioniste.
Costul unei comenzi individuale: se stabilește în funcție de dificultatea realizării lucării și volumul de lucru și se discută în mod individual.


Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Tag-uri:

Produse și servicii la tema

Vezi harta
  • Baby Service Închiriere a bunurilor pentru copii

    or. Chișinău, str. Decebal, 80/1
    0 698 9-89-81, 0 798 9-89-81

  • Centru Educational Centru educațional

    or. Chișinău, str. Mircea cel Bătrân, 13/1
    0 601 4-78-00, 0 788 2-24-00

  • Favorita Închirierea costumelor de carnaval pentru copii

    or. Chișinău, str. Decebal, 23, CC "Jumbo", but. 550
    022 50-57-03, 0 695 8-96-30

  • Alegria Închirierea costumelor de carnaval pentru copii

    or. Chișinău, str. Decebal, 23/1, of. 13
    022 66-19-89, 0 794 3-13-38, 0 787 7-43-29

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 2

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 30 oct. 2013 15:15 #1 Вероника Горчак

    Очень хочется сказать мамам девочек, что есть множество других интересных костюмов, кроме "Принцессы". Я понимаю, что проще всего взять нарядное платье и смастерить корону, да и девочкам эта роль нравится, но все-таки когда на утреннике 15 принцесс, они все теряются а запоминается - какая-нибудь клубничка, кошечка или божья коровка.

    Răspundeți
  • 05 nov. 2013 15:14 #2 Алиса Селезнева

    В Бенефисе однако цены!!! Я вообще считаю, что самые оригинальные костюмы получаются своими руками. Главное включить фантазию

    Răspundeți
Indigo testkids

Noutățile partenerilor

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «De la 3 la 7 ani»

Articole populare a rubricii «De la 3 la 7 ani»