Articolul se referă la temele:

International Language Training Center — lumea comunicării și a cunoștințelor, lumea prietenilor și a bunei dispoziții!

Cursuri de limbi străine:

10 Cărți pentru preșcolari0

10 Cărți pentru preșcolari

Cunoaștem foarte bine cât de importantă este lectura pentru copii și care este rolul cărților în dezvoltarea acestora. Cititul le dezvoltă copiilor vocabularul, creativitatea, puterea de concentrare, capacitatea cognitivă, empatia.

Specialiștii recomandă familiarizarea micuților cu cartea încă de la vârste foarte fragede. Așa că niciodată nu e prea devreme să le citești. De multe ori însă, părinții întâmpină dificultăți atunci când trebuie să cumpere o carte pentru copilul lor. Este foarte important ca aceasta să fie potrivită vârstei, nivelului de înțelegere și de interes al micuțului.

Rostogol merge acasă, Lavinia Braniște

Vârsta: 3-7 ani.
Editura: ARTHUR.
Preț: 155 lei.
Descriere. După o carieră îndelungată, doamna Flavia, o barză inimoasă, așteaptă să iasă la pensie. Toată viața a zburat de colo, colo ducându-i pe bebeluși la mama lor. Încă un transport și gata: porcușorul Rostogol, ultimul din cei unsprezece frați transportați de ea, e însă și cel mai greu. În plus, are rău de înălțime. Trebuie să meargă pe jos și totul se complică: un vulpoi și trei corbi au pus ochii pe micul Rostogol.
Carte câștigătoare a secțiunii 0–7 ani din cadrul Trofeului Arthur, ediția 2014.

Colecția "Zoo ABC"

Vârsta: 3-6 ani.
Editura: Prut
Preț: 77 lei.
Descriere: Cărțile din această colecție, ilustrate expresiv, au forma animalelor care sunt prezentate. Informațiile cu caracter enciclopedic răspund la întrebările cele mai curioase ale fiecărui copil: cum arată un elefant, un hipopotam, un tigru sau un urs, unde și alături de cine trăiesc, ce mănâncă, ce caraceristici mai neobișnuite sau surprinzătoare au. Dacă "animalele" vor fi sprijinite pe cele patru lăbuțe, copiii se vor putea juca cu ele.
Titlurile colecției: Elefănțelul, Tigrișorul, Hipopotamul, Ursulețul.

Colecția "Copilul deștept"

Vârsta: 2-7 ani.
Editura: Litera.
Preț: 70 lei.
Descriere: Lucrând succesiv cu aceste cărți, pe măsură ce crește, viitorul școlar va învăța să numere și să calculeze, să citească și să scrie, să se exprime corect, își va dezvolta gândirea logică, spiritul de observație, atenția, memoria și imaginația. Adaptarea sa în primii ani de școală va fi astfel facilitată și, mai ales, va descoperi că aceasta poate fi nu doar o experiență utilă, ci și plăcută.
Titlurile colecției: Cu mami și cu tati ai spor la carte; Cu mami și cu tati înveți literele toate; Cu mami și cu tati vei fi bun și la mate.

Colecția Mici, dar folositoare

Vârsta: 3-6 aniю.
Editura: PRUT.
Preț: 27 lei/volum.
Descriere. O încântătoare colecție care le dezvăluie copiilor cât de folositoare sunt micile animale pentru întreaga natură. Seria prezintă patru pesonaje simpatice – albinuța, furnica, omida și ariciul – în câte o poveste captivantă, însoțită de ilustrații încântătoare.
Titlurile colecției: "Nuți Albinuța", "Lica Furnica", "Didi Omida", "Așchiuță Ariciul".

Colecția "Sunt educat, mă port civilizat"

Vârsta: 5-10 ani.
Editura: PRUT.
Preț: 50 lei/volum.
Descriere: Colecția cuprinde patru cărți ce conțin mici istorioare amuzante, foarte frumos ilustrate, din care copiii vor învăța, distrându-se, cum trebuie să se comporte în societate și de ce pericole trebuie să se ferească, dar și cum să aibă grijă de mediu și de igiena personală.
Titlurile colecției: "Învață să fii curat împreună cu Martinel Ursulețul", "Învață să respecți natura împreună cu Matilda Văcuța", "Învață să fii prudent împreună cu Alice Șoricica", "Învață bunele maniere împreună cu Benjamin Maimuțelul".

Colecția "Știu să citesc"

Vârsta: 5-7 ani.
Editura: PRUT.
Preț: 13 lei/volum.
Descriere: Această colecție este destinată micuților care învață să citească. Textele fiind adaptate gradului de înțelegere și de complexitate, sunt structurate pe patru nivele. Cuvintele simple, propozițiile scurte, poveștile cunoascute, dar și ilustrațiile superbe îi vor ajuta pe începători să facă primii pași în minunata lume a cărților, citind independent și bucurându-se de primele realizări.
Titlurile colecției: "Tom-Degețel", "Peter Pan", "Iepurele și broasca-țestoasă", "Heidi", "Frumoasa și Bestia", "Cartea Junglei","Călătoriile lui Gulliver în Lilliput", "Bucle-Aurii și cei trei urși", "Alice în Țara Minunilor", "Ali Baba și cei patruzeci de hoți".

Colecția "Ascultă și învață"

Vârsta: 4-7 ani.
Editura: PRUT.
Preț: 215 lei/volum.
Descriere: Cărțile din această colecție îi oferă copilului o modalitate ușoară și amuzantă de a învăța alfabetul, cifrele, numerele și figurile geometrice. Apăsând pe butoane, micuțul va asocia fiecare literă și număr cu sunetul, iar cuvintele cu imaginea. De asemenea, va putea să scrie cifrele și literele, ștergându-le și scriindu-le iar și iar.
Titlurile colecției: "ABC. Alfabetul", "123. Numerele".

Colecția "Învăț împreună cu Adelina și Adișor"

Vârsta: 5-6 ani.
Editura: PRUT.
Preț: 32 lei/volum, 113 lei/set.
Descriere: Activitățile educative și distractive din această serie îl vor ajuta pe copil să învețe prin joc, rapid și ușor, noțiuni de bază, pregătindu-l astfel pentru școală. El își va dezvolta dexteritatea desenând, trasând linii, scriind primele litere, va învăța să numere, să recunoască formele, să descopere contrariile, să asocieze și să sorteze obiectele, să găsească asemănări și deosebiri între lucruri și se va distra, în același timp, împreună cu simpaticii vrăjitori Adelina și Adișor.
Titlurile colecției: "Învăț să scriu", "Învăț să număr", "Învăț formele", "Învăț contrariile".

Editura PRUT recomandă și o serie de cărți cu versuri pentru copiii de vârsta preșcolară:

  • Dansul florilor, Ianoș Țurcanu — 32 lei
  • Un secret pe cotcodacnet, Arcadie Suceveanu — 32 lei
  • Soare, soare, domn frumos, Grigore Vieru — 27 lei
  • Caruselul primăverii, Irina Nechit — 32 lei
  • Rochița leneșă, Iulian Filip — 27 lei

Lectură plăcută!

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Dezvoltare»

Articole populare a rubricii «Dezvoltare»