Cosmetica Weleda pentru mămici, acum și mai accesibilă0

Materialul partenerilor 28 iulie 2020 1231
Cosmetica Weleda pentru mămici, acum și mai accesibilă

Vergeturi, celulită, pete de pigmentație sau piele fără tonus — iată doar câteva dintre problemele cu care se ciocnesc femeile însărcinate și cele care abia au născut. Dacă până nu demult, ele sunau ca un verdict cu care trebuia să te împaci, acum cosmetologia pune la dispoziția noastră cele mai eficace și calitative produse, care vin să rezolve aceste dificultăți.

Și pentru că este important să alegi doar ce e mai bun pentru tine și pielea ta, specialiștii Mamico îți dezvăluie câteva avantaje ale cosmeticelor pentru gravide și parturiente Weleda.

Din inima naturii — exclusiv pentru tine

Brandul Weleda a fost conceput în 1921 de un medic olandez, un filozof austriac și un chimist — farmacist din Munchen, ca laborator farmaceutic, cu grădină proprie în care erau cultivate cele mai importante și sănătoase soiuri de plante medicinale, pe care ulterior le încorporau în produse cosmetice holistice. Abordarea specialiștilor Weleda este una centralizată pe rezultate de durată, nu doar pe efectul vizual al problemei. De exemplu, în cazul vergeturilor problema majoră este cea a pielii întinse, care nu-și recapătă tonusul și lasă urme vizibile.

În majoritatea cazurilor, produsele tipice luptă cu vergeturile, oferind doar efectul de estompare a acestora, pe când uleiul de corp Weleda, care se recomandă a fi folosit încă din primul trimestru de sarcină, este conceput pentru a mări elasticitatea pielii, a stimula apariția celulelor noi și a reducere urmele vizibile. Extractele naturale nu doar catifelează, ci și hrănesc corect pielea, restabilindu-i elasticitatea și fermitatea.

Soluții unice pentru probleme individuale

Un alt avantaj incontestabil al produselor Weleda este faptul că oferă soluții unice la orice fel de probleme individuale, iar conținutul natural permite obținerea unui confort în utilizare. Fiecare produs Weleda este gândit și creat cu grijă pentru caracteristicile pielii fiecărei femei, fapt pentru care se exclude posibilitatea de a avea reacții alergice sau disconfort în utilizare.

Materiile prime alese cu grijă, tehnologiile cosmetologice utilizate fac din produsele Welede un veritabil aliat în perioada sarcinii, dar și în cea post-natală, revigorându-ți pielea, hrănind-o cu vitamine pure și conferindu-i tonusul pierdut și elasticitatea.

Îngrijire de lux la prețuri avantajoase

Acum poți înlocui procedurile costisitoare de salon grație îngrijirii oferite de produsele Weleda, care nu cedează deloc în fața cosmeticelor profesioniste, ba dimpotrivă au un conținut natural și rezultate rapide, datorită unei folosiri regulate și corecte.

Componentele alese cu grijă și combinarea lor adecvată augmentează rezultatul utilizării, soluționând eficient și rapid problemele apărute în timpul sarcinii. Iar dacă se adaugă un regim alimentar sănătos și activități sportive pe măsură, atunci corpul mamei își va reveni rapid la forma inițială.

Acum, poți găsi un sortiment mare de loțiuni de corp, uleiuri, geluri de duș și body butter-uri de la Weleda în magazinul online pentru copii Mamico.md, la prețuri avantajoase și cu livrare direct la domiciliu. Accesează site-ul, consultă un specialist sau alege individual produsele, bucură-te de răsfățul unei sesiuni de SPA chiar acasă la tine.

Mamico.md — cu grijă pentru tine și pentru copilul tău!

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Sarcină»

Articole populare a rubricii «Sarcină»