27 octombrie 2016

Cererea pentru indemnizațiile adresate familiilor cu copii va putea fi depusă on-line

Familiile cu copii vor putea depune cererea privind solicitarea indemnizațiilor în regim on-line, prin intermediul serviciului "e-Cerere Indemnizații Familiilor cu Copii". Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul Hotărârii de Guvern privind modificarea și completarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii.

Acest serviciu va permite optimizarea procedurii de solicitare a indemnizațiilor adresate familiilor cu copii și va reduce termenul prestării acestui serviciu. Totodată, beneficiarii vor obține informația mult mai rapid și nu vor avea cheltuieli în acest sens.

În același timp, familiile cu copii nu vor fi nevoite să prezinte actele necesare pentru stabilirea indemnizației, dat fiind faptul că această informație va exista în baza de date a Registrului de Stat al Populației și a Registrului de Stat al evidenței individuale în sistemul public de asigurări sociale.

Procedura de examinare a cererii presupune prelucrarea informației în mod automat, în acest fel contribuind la creșterea transparenței și debirocratizarea sistemulu.

Serviciul "e-Cerere Indemnizații Familiilor cu Copii" este disponibil pe portalul guvernamental unic al serviciilor publice și/sau pagina-web oficială a Casei Naționale de Asigurări Sociale.


Despre toate aspectele juridice legate de plata indemnizațiilor de maternitate cetățenilor Moldovei, aflați din acest articol. Acestea sunt explicate de avocatul Grigorii Popa.
Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 2 Vizualizări de la publicare: 208
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.