10 octombrie 2019

Școala pentru Sănătatea Inimii. Tratamentul cu anticoagulante sau cum evităm riscul de tromboze?

Tratamentul anticoagulant oral se prescrie în cazul anumitor afecțiuni cardiace pentru prevenirea formării de trombi (cheaguri) la nivelul inimii sau vaselor de sânge. Printre aceste preparate se numără Warfarina, Trombostop sau Sintrom și alte medicamente noi apărute. În cazul în care acestea sunt administrate incorect sau dacă pacientul nu este monitorizat periodic, consecințele pot fi foarte grave.

Centrul Sănătatea Inimii Medpark organizează pe data de 18 octombrie un seminar gratuit pentru toiți doritorii de a afla informații actuale despre tratamentul cu anticoagulante orale.

Cele mai frecvente afecțiuni pentru care se indică tratamentul anticoagulant includ:

  • Fibrilația atrială;
  • Valvulopatii;
  • Prezența de proteze valvulare cardiace;
  • Tromboembolismul pulmonar;
  • Alte situații cu risc crescut de formare de cheaguri în cavitățile inimii: unele cazuri de infarct miocardic cu anevrism de ventricul stâng, insuficiență cardiacă severă.

Dar, există și alte situații particulare când medicul poate prescrie aceste medicamente.

Medicul cardiolog Medpark Natalia Lefterova a efectuat mai multe specializări în tratamentul anticoagulant oral și va veni cu informații de ultimă oră, în conformitate cu ghidurile internaționale privind:

  • Condițiile prescrierii tratamentului cu anticoagulante;
  • Monitorizarea pacientului prin analize de laborator;
  • Posibie efecte adverse ale tratamentului;
  • Sfaturi practice pentru pacienți.

Cine poate participa la seminar?

Școala pentru Sănătatea Inimii Medpark este un proiect social destinat informării și educării populației privind prevenția și tratamentul bolilor cardiace – cauza nr. 1 de deces în lume. La seminare pot participa toate persoanele care suferă de anumite afecțiuni ale inimii sau care sunt interesate de controlul acestora.

Când și unde va avea loc seminarul?

  • DATA: 18 octombrie, ORA: 17.00
  • ADRESA: Chișinău, str. Andrei Doga 24, Spitalul Internațional Medpark, et. 5, Sala de conferințe

Pentru înregistrare la curs vă rugăm să vă înregistrați pe LINK sau să ne contactați la tel 079 776 190 (de luni până vineri, între orele 9.00 și 18.00).

Atenție! Înregistrarea se efectuează în limita locurilor disponibile. Seminarul se va desfășura în limba română, dar medicul poate răspunde la întrebările apîrute pe parcurs și în limba rusă.

Ai grijă de inima ta și a celor dragi!

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 296
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Medpark — Spitalul internațional str. A. Doga, 24 Tel.: 022 40-00-40 www.medpark.md