15 mai 2020

Fundația Medpark lansează proiectul „Grijă pentru colegi”, în susținerea lucrătorilor medicali care au suportat infecția COVID-19

De la declanșarea situației epidemiologice, Spitalul Internațional Medpark a căutat în permanență modalități de a-și proteja pacienții și colaboratorii, dar și de a contribui la diminuarea efectelor pandemiei asupra societății. La această etapă, echipa Medpark a identificat necesitatea de a se implica și în susținerea colegilor din domeniul medical care au suportat infecția cu noul coronavirus, lansând primul proiect al Fundației Medpark – "Grijă pentru colegi".

Proiectul prevede oferirea asistenței medicale gratuite pentru toți angajații din sistemul de sănătate aflați în faza de convalescență: medici, asistenți medicali, infirmieri, șoferi de ambulanță și întreg personalul auxiliar. Deoarece efectele noului coronavirus sunt de durată, iar infecția în forme moderate și severe poate lăsa sechele asupra anumitor organe (plămâni, ficat, inimă, rinichi etc.), după tratarea infecției COVID-19 pacienții necesită atenție specială. Pentru aprecierea stării lor de sănătate, depistarea eventualelor consecințe și tratarea lor la timp, Fundația Medpark le va oferi serviciile medicale necesare, acoperind integral costul acestora.

Elena Mornealo, președintele Fundației Medpark: “Sistemul de sănătate, atât la nivel național, cât și la nivel mondial, se confruntă cu provocări fără precedent, iar presiunea este mult mai mare decât în mod obișnuit. Suntem solidari cu colegii noștri și dorim să susținem lucrătorii medicali în această perioadă, motiv pentru care am lansat acest proiect social. Suntem siguri că împreună putem face față pandemiei și ne dorim să reducem din efectele sale negative.”

Serviciile oferite în cadrul proiectului„Grijă pentru colegi” includ toate evaluările și investigațiile necesare pentru aprecierea stării de sănătate în urma suportării infecției COVID-19, depistarea posibilelor consecințe și corijarea acestora. Printre acestea se numără:

  • evaluarea terapeutică,
  • aprecierea stării funcționale a plămânilor și imagistica prin tomografie computerizată,
  • examinarea cardiologică prin investigații specifice,
  • aprecierea funcției hepatice și renale prin intermediul analizelor de laborator,
  • consiliere psihologică, în caz de necesitate.

În funcție de rezultatele evaluării, se vor face recomandări pentru tratarea funcțiilor afectate și evaluări repetate, asigurându-se procesul de monitorizare continuă.

Toate serviciile sunt prestate gratuit în cadrul Spitalului Internațional Medpark, iar costul lor este acoperit integral prin donație către Fundația Medpark.

Dacă sunteți angajat al unei instituții medicale și ați fost spitalizat pentru tratamentul infecției COVID-19, iar acum vă aflați în faza de convalescență, contactați-ne la tel. 079 010 701 pentru a afla cum puteți beneficia de programul "Grijă pentru colegi" al Fundației Medpark.

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 254
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Medpark — Spitalul internațional str. A. Doga, 24 Tel.: 022 40-00-40 www.medpark.md