11 mai 2018

Cum scapi într-o singură zi de cataractă și glaucom. Află sfaturile oftalmologului Vera Chiriac

Cataracta și glaucomul sunt unii dintre cei mai de temut dușmani ai vederii!

În stadiu incipient, afecțiunile nu provoacă simptome severe care să te trimită de urgență la medic, dar pe termen lung pot cauza pierderea totală a văzului. Vizitarea timpurie a specialistului, dar și echipamentele medicale moderne le permit oamenilor să-și recupereze acuitatea vizuală prin tratamente chirurgicale mai puțin complicate, efectuate ambulatoriu. O confirmă și chirurgul oftalmolog Vera Chiriac, doctorul care a dăruit sutelor de pacienți șansa de a se bucura din nou de culorile vieții, cu ajutorul chirurgiei de o zi.

La ai săi 67 de ani, Valentina Pascari din or. Sângerei nu se despărțea niciodată de ochelarii de vedere. Chiar și așa, trăia într-o lume fără contur, de parcă ar fi avut pe ochi o pânză de ceață. Ani de zile, femeia a amânat controlul la oftalmolog, dând vina pe vârsta sa înaintată. Fiica ei, care venise în vizită, a fost cea care a tras semnalul de alarmă. „M-a întrebat:«Mamă, ce-ai pățit la ochiul drept?» Eu dacă nu văd bine, nici n-am înțeles despre ce e vorba. Mi se schimbase culoarea irisului. Peste 2 zile, eram deja la consultație la dna Vera Chiriac, care mi-a spus că e nevoie de o operație urgentă, altfel, o să-mi pierd vederea. Aveam cataractă totală matură. Când am auzit cuvântul «operație», m-am speriat tare, dar și mai tare mă temeam să orbesc”, povestește femeia.

Teama este absolut nejustificată — afirmă medicul chirurg oftalmolog Vera Chiriac – martorul progresului medical în domeniul microchirurgiei ochiului. Experiența de 30 de ani în tratarea cataractei îi permite să afirme că șansele de redobândire a acuității vizuale sunt foarte mari după efectuarea operației. Tratamentul chirurgical durează, în medie, 15 minute, nu este traumatizant, iar pacientul poate pleca acasă în ziua în care a fost operat sau a doua zi.

Vera Chiriac, medic chirurg oftalmolog Medpark: "Acum câteva decenii îmi puteam doar imagina să operez într-un sfert de oră, păstrând interacțiunea cu pacientul, iar câteva picături oculare să înlocuiască anestezia generală. În oftalmologia modernă cuvântul «durere» nu-și are locul, iar o operație eficientă la ochi înseamnă să-i redai pacientului vederea într-o singură zi.Echipamentele de care dispunem ne permit să facem o incizie aproape invizibilă, de maxim 4 mm, prin care să distrugem cristalinul cu ultrasunet și să-l înlocuim cu unul artificial de calitate. Nu e nevoie de suturi, pacientul nu simte niciun disconfort, iar riscul complicațiilor intra- și postoperatorii este minim", susține specialistul.

Așa s-a întâmplat și în cazul Valentinei Pascari, care a plecat acasă a doua zi după intervenție. A simțit efectul deja după 24 de ore de la realizarea intervenției, iar peste alte 2 zile și-a recăpătat vederea: culorile au redevenit vii, iar contururile obiectelor – clare.

Glaucomul nu doare, dar orbește

Medicul chirurg oftalmolog Vera Chiriac are la activ sute de „operații-fulger”, datorită cărora a redat sau a păstrat vederea pacienților cu afecțiuni oculare. Una dintre ele este glaucomul – o boală vicleană, pentru că nu dă semnale de alarmă și progresează pe tăcute, fiind favorizată de creșterea presiunii intraoculare.

Vera Chiriac, medic chirurg oftalmolog Medpark: "Glaucomul prezintă disconfort doar atunci când vederea este afectată esențial și ireversibil. Tratamentul chirurgical nu tratează afecțiunea, dar oprește evoluția ei. E oricum un pact în favoarea pacientului, pentru că netratată, boala poate distruge nervul optic și, atunci, noi, medicii, suntem neputincioși. Operația de glaucom durează de la 10 până la 30 de minute, iar pacientul părăsește spitalul în aceeași zi. Tot ce va trebui să facă acasă e să administreze picături sau unguente timp de o lună. Tot în perioada postoperatorie va trebui să viziteze de cel puțin 2 ori medicul oftalmolog – consultațiile sunt gratuite", explică oftalmologul.

"Chirurgia de 1 zi" este un trend mondial, aplicat cu succes în clinicile de top din Occident și, deja de mai bine de 2 ani, în Spitalul Internațional Medpark. Această metodă inovativă de tratament este disponibilă nu doar în cazul afecțiunilor oculare, dar și a amigdalitei, a hemoroizilor, a bolilor varicoase sau a herniei de disc. Principalele avantaje pentru pacient sunt: risc redus de complicații, recuperare rapidă, cicatrici minime, confort fizic și psihologic.

Pentru mai multe informații despre tratamentul cataractei accesează LINKUL și despre tratamentul glaucomului — LINKUL.

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 566
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Medpark — Spitalul internațional str. A. Doga, 24 Tel.: 022 40-00-40 www.medpark.md