31 martie 2020

Ce presupune starea de urgență decretată în R. Moldova

Pe 17 martie curent, Parlamentul R. Moldova a declarat stare de urgență în țară pe un termen de 60 de zile, în contextul luptei împotriva Covid-19.

Într-un apel către cetățenii țării, președintele R. Moldova, Igor Dodon a menționat: ”Acțiunea dată este reglementată de Legea 212 din 2004. Comisia Situații Excepționale este abilitată cu dreptul de a întreprinde toate măsurile legale pentru a combate pericolul. În cazul de față – răspîndirea virusului COVID-19. În funcție de evoluția evenimentelor, perioada stării de urgență poate fi redusă.”

La această etapă rămân în vigoare deciziile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, așa cum au fost aprobate și comunicate societății. Astfel, până pe 1 aprilie 2020, ora 00:00 se sistează:

  1. Activitatea de comerț a unităților comerciale cu amănuntul, cu excepția unităților de comercializare a produselor alimentare, farmaceutice și petroliere;
  2. Activitatea piețelor comerciale de orice profil;
  3. Activitatea centrelor de reabilitare/recuperare, inclusiv cele balneosanatoriale;
  4. Activitatea unităților de alimentație publică, în localurile și în spațiile amenajate/autorizate ale acestora, cu excepția activităților de preparare și distribuire a produselor în regim catering.

În același timp, a fost sistat:

  1. Traficul aerian (cursele comerciale) cu toate țările lumii;
  2. Traficul internațional feroviar de pasageri.

Este interzis accesul cetățenilor străini pe teritoriul țării, cu excepția persoanelor cu acreditare diplomatică, celor cu reședință în RM și persoanelor care însoțesc mărfuri. Restricția nu se aplică persoanelor străine, care deja se află pe teritoriul Republicii Moldova.

Cetățenii R. Moldova nu au restricții la intrare pe teritoriul țării, dar sunt îndemnați de președintele statului: "Facem apel către cetățenii noștri aflați în această perioadă peste hotarele țării, SĂ SE ABȚINĂ DE LA CĂLĂTORII, deoarece urmare a restricțiilor instituite de mai multe state europene, riscați să rămîneți blocați la frontierele terestre ale acestor state."

La fel, a fost extinsă până pe 1 aprilie 2020, perioada aflării elevilor/studenților și a cadrelor didactice la domiciliu prin asigurarea continuării procesului educațional la distanță.

NU SE RESTRICȚIONEAZĂ:

  • activitatea întreprinderilor de producere,
  • activitatea comercială bazată pe livrarea produselor online,
  • transportul public și cel interurban,
  • comerțul en-gos,
  • activitatea băncilor,
  • activitatea publică prin sistemul catering,
  • lucrările de construcție,

Toate aceste activități sunt permise, dar cu respectarea cu strictețe a normelor sanitare și epidemiologice.

Notă! Decretarea acestei stări de urgență este necesară pentru a trece cu bine peste pandemia de coronavirus. Dacă vrem să ne revedem cât mai curând cu cei dragi, să mergem la teatru, cinema sau la un picnic - acum este necesar să stăm în carantină și să respectăm toate recomandările medicilor și ale autorităților.
Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 102
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.