Sancos 12

General

Clinica de Medicină Estetică Sancos reprezintă un centru medical în care profesionalismul colaboratorilor se întâlneşte cu exigenţele pacientului contemporan.

Fondată încă în 1987, astazi, datorită spectrului larg de servicii prestate, experienţelor profesionale şi a echipei de specialişti, Clinica Sancos este unul dintre liderii pieței de servicii medicale private din Republica Moldova, certificată și de către organismele internaționale. Prin experiența acumulată, clinica Sancos a reușit să atingă un nivel european de prestare a serviciilor, unde respectul pentru pacient și etica actului medical stau la temelia activității. Astfel, Sancos se poziţionează ca o companie sigură şi stabilă, care pune accent pe modernizarea activității, pe diversificarea şi calitatea serviciilor prestate şi pe consolidareapoziţiei pe piaţă.

La dispoziția pacienților sunt oferite următoarele tipuri de servicii:

Dermatocosmetologie

  • tratarea pielii problematice;
  • extragerea papiloamelor,nevilor şi a vaselor periferice dilatate;
  • programe de întinerire pentru pielea îmbătrînită: lifting facial, injecţii, proceduri anti-age etc.;
  • pelling;
  • microdermabraziunea pielii;
  • stimularea electrică cu aparate cosmetologice, curăţarea ultrasonoră a fieţii, brushing;
  • electromicrolifting;
  • drenaj limfatic, ionoforeză, mezoterapie;
  • mărirea şi corecţia formei buzelor;
  • fotoîntinerire;
  • epilare bio;
  • fotoepilare;
  • electroepilare;
  • micropigmentarea VIP, tatuaje medicale;
  • piercing medical;
  • crioterapie;
  • ozonoterapie;
  • programe pentru bărbaţi;
  • mezoterapie;
  • plasmolifting.

Chirurgie plastică reconstructivă

  • întinerirea complexă a feţei şi corpului, îndepărtarea ridurilor, blefaroplastica, lifting facial complet SMAS;
  • chirurgia plastica glandelor mamare (mărirea,micşorarea sînilor, corectarea formei şi diminsiunii mameloamelor şi areolei,reconstrucţia sînului extirpat);
  • lipisucţia,corectarea formei abdomenului,a feselor şi a coapselor;
  • întervenţii în cazul supraponderabilităţii (inclusiv întroducerea balonului în stomac);
  • chirurgia plastica abdomenului,extirparea herniei;
  • corectarea formei nasului;
  • corectarea formei urechilor clăpăuge;
  • endoprotezarea ghenunchilor şi feselor;
  • tratarea varicelor;
  • operaţii estetice intime;
  • operaţii de înlăturare a cicatricelor şi a defectelor posttraumatice;
  • îndepărtarea formaţiunilor noi.

Medicină de familie

  • Consultaţii la medicul de familie;
  • Consultaţii la specialiștii de profil (ginecologie, endocrinologie, ORL, reumatologie, dermatologie, gastroenterologie, pediatrie, chirurgie, oncologie,neurologie etc.);
  • Reţete compensate / gratuite*;
  • Monitorizarea stării de sănătate a pacientului şi a membrilor familiei;
  • Vaccinări;
  • Concedii pre şi post natale;
  • Planificare familiala, inclusiv "Școala Mamei" pentru gravide;
  • Eliberare / vizare concedii medicale;
  • Examinări ultrasonografice;
  • Examinări clinice de laborator, biochimice, imunologice;
  • Cabinet de triaj(pentru examinarea profilactică și oncoprofilactică);
  • "Școala pacientului hipertensiv";
  • "Școala diabeticului".

SPA, reabilitare și fizioterapie

  • Capsula SPA;
  • LPG-programe anticelulitice;
  • Miostimulare;
  • Electrolipoliză;
  • Hidromasaj;
  • Cavitație;
  • Cursuri de masaj;
  • Masaj: general,cu vacuum,ultrasonor şi limfo-drenaj, anticelulitic, terapeutic;
  • Radio-lifting;
  • Intindere dozată;
  • Parafango: talasoterapie fierbinte şi rece, balneoterapie;
  • Împachetări corporale: ciocolată, alge marine, argilă;
  • Cataplasme,tratament cu mîl;
  • Ozonoterapie;
  • Hidrocolonoterapie(curăţirea sistemului intestinal);
  • Cabina termo(cedrul), duş-masaj subacvatic;
  • Solar.
  • Dietolog nutriționist;
  • Bioimpedansmetrie (măsurarea indicatorilor corpului – raportul dintre mușchi, grăsimi și apă);
  • Îndreptări la investigații – USG, analize de laborator;
  • Elaborarea dietei individuale;
  • Program individual de slăbire — include combinație de dietă și proceduri de slabire și remodelare corporală.

Laborator clinico diagnostic

  • analiza hematologică complexă a sîngelui;
  • analiza generală a urinei;
  • determinarea capacităţii de fermentare a imunoglobulinei-total în relaţia cu antigenii lambliei;
  • determinarea capacităţii de fermentare lg-G (ascaride,toxocarii);
  • diagnosticarea infecţiilor cu transmitere sexuală (clamidii, microplasme, ureeaplasme, herpes, toxoplasme, citomegaloviruşi);
  • investigarea sîngelui la prezenţa viruşilor hepatitei B,C,D;
  • analize hormonale (glanda teroidă, sexuale);
  • determinarea markerilor oncologici (glandele mamare, ovare, prostată, ficat).

Video

  • La Clinica Sancos ziua începe cu zâmbet

Arătați toate imaginile video

Opinii

Opinia dvs.

Dacă aveți ceva de raportat despre companie, puteți să lăsați un comentariu

Comentarii 2

  • 18 apr. 2018 12:27 #1 Екатерина Айсина

    Добрый день! Скажите что можно сделать при пигментации вокруг глаз? Черные круги. моя эл. почта:aisina080@gmail.com Благодарю заранее.

    Răspundeți
  • 12 iun. 2018 10:00 #2 Olga Brinza

    Клиника отличная.Но дозвониться в инфобюро невозможно.Не понятно,что робот отвечает на английском!??? Может поменяли телефон!? Программирование по тел.возможно!? Благодарю . Очень хороший специалист Алена Драгонюк-лечение грамотное и эфективное!.К семейному как записаться!? Благодарю Ольга Георгиевна Брынза.

    Răspundeți

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.