Calendarul activităților educativ-artistice: din burtică până la 6 ani0

Joacă-te, comunică, făurește lucruri noi împreună cu piciul tău — doar așa îl vei ajuta să cunoască lumea înconjurătoare, să-și dezvolte intelegența și abilitățile, dar și vei construi o legătură puternică și afectivă cu odrasla ta. Am încercat să creăm un calendar al activităților educativ–artistice, care să fie de real folos pentru părinți.

A petrece timpul cu propriul copil, ar trebui să fie primul punct și principalul de pe agenda fiecărui părinte. La fel de important este să petreci calitativ timpul împreună cu odrasla ta, astfel încât activitățile pe care le desfășurați împreună să contribuie la dezvoltarea armonioasă a micuțului. În funcție de vârsta și interesele copilului, stabiliți corect programul activităților pe care le veți înfăptui împreună cu cel mic.

Calendarul activităților educativ-artistice:

Perioada sarcinii

Stabilește o relație specială cu bebelușul încă în timpul sarcinii. Atât viitoarea mămică, cât și tatăl copilului, cât mai des trebuie să mângâie burtica, dar și să vorbească cu cel mic. În acest fel, îi veți trimite semne de dragoste, precum și veți stabili o legătură deosebită cu micuțul.

Totodată, în timpul sarcinii este bine să citiți povești, și nu ezitați s-o faceți cu voce tare și cu intonație — aceasta îi va fi de mare folos copilului, în viitor.

Un alt moment important este muzica. Ascultați cât mai des muzică în timpul sarcinii, mai ales muzică clasică. Majoritatea cercetătorilor sunt de părerea că muzica clasică ajută la dezvoltarea intelegeței viitorului copil.

0-3 luni

Primul an din viață este foarte important pentru dezvoltarea ulterioară a copilului. De aceea, chiar din primele zile, afară de faptul că ai grijă de alimentația copilului, igiena sau îmbrăcămintea lui, acordă atenție sporită și dezvoltării psiho-emoționale a bebelușului.

Deci:

  • Ieșiți cu toată familia în natură. Plimbarea în aer liber este un bun prilej de a asculta toate sunetele naturii.
  • Citește-i micuțului povești.
  • Ascutați împreună muzică. La această vârstă, copiii preferă melodiile lui Mozart. Conform studiilor în domeniu, ascultând muzica acestui compozitor, creierul copilului se dezvoltă mai bine. "Spre deosebire de Bach, Beethoven sau Bartok, muzica lui Mozart este compusă din pattern-uri repetitive. Liniile melodice repetitive ar putea afecta centrele de organizare ale contextului creierului." (Dror Mendel, lector Universitatea din Tel Aviv).

3-8 luni

În această perioadă, copilul tău este în continuă explorare a mediului înconjurător și este curios să descopere tot ce se petrece în preajma lui. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să:

  • Petreceți mult timp cu el cântându-i, ținându-l în brațe, lăsându-l să vă simtă și să vă asculte cât mai mult vocea.
  • Ascultați muzică și dansați împreună. Astfel, contribuiți la dezvoltarea creativității, dar și a fizicului copilului.
  • Vorbiți și citiți micuțului cât mai mult. Astfel, îl veți ajuta să-și dezvolte vocabularul și să înceapă să vorbească mai repede.

8-18 luni

Este perioada cea mai potrivită pentru a oferi micuțului noi orizonturi și posibilități de exploarare. Totodată, într-un regim educativ, plin de căldură și afecțiune, copilul va învăța primele reguli de disciplină. Astfel:

  • Aveți grijă ca piciul dvs să se joace cât mai des cu semenii săi. Mergeți împreună să vă jucați în parcuri, la diverse terenuri de joacă, în vizită la alți copii.
  • Găsiți momente potrivite pentru a asculta muzică și a dansa împreună.
  • Dați copilului jucării care să-l încurajeze să-și folosească mușchii: mingi, jucării de construcții, de călărit etc. Totodată, jucați-vă cu cuburi din lemn sau plastic, construiți turnuri și folosiți cutiile de sortat forme.
  • Citiți împreună o carte cu poze.

18-24 luni

Pe măsură ce copilul crește, se înregistrează mari progrese și în evoluția lui psiho-motorie. În dependență de aceasta, trebuie să alegeți și activitățile pe care le desfășurați împreună. Prin urmare, acum e momentul potrivit să:

  • Desenați împreună cu acuarela. Important este să folosiți acuarelă care nu este toxică.
  • Depănați amintiri din zilele anterioare. Vorbiți cu piciul despre aventurile și activitățile voastre comune, așa i se va dezvolta memoria și imaginația.
  • Mergeți împreună la librărie și lăsați-l pe cel mic să exploreze imaginile din cărți.
  • Puteți începe să învățați poezioare din câteva versuri.
  • Organizați acasa teatru cu păpuși — va fi foarte distractiv! Încurajați copilul să participe la această activitate.
  • Vizitați cu toată familia expozițiile de artă organizate pentru copii.

3-4 ani

La această vârstă copilul știe deja să-și exprime anumite dorințe. Personalitatea lui este în plină dezvoltare, dar și schimbare. Deși, începe să devină tot mai independent, oricum are nevoie să-i fie alături mama sau/și tata. Acum e timpul potrivit:

  • Să vă jucați cât mai mult timp împreună sau să se joace copilul cât mai mult timp cu alți pici, deoarece joaca reprezintă un mod bun de a-l ajuta pe copil să-și clădească personalitatea.
  • Să modelați împreună, din plastilină sau lut, diverse obiecte.
  • Să decupați imagini ale diferitor eroi din poveste și să alcătuiți povestioare hazlii.
  • Să vă uitați în oglindă și să recitați poezioare.
  • Să imitați diferite personaje din povești și să încercați pe rând, să ghiciți despre cine este vorba.
  • Să fiți actori și să intrați în rolul eroilor îndrăgiți.
  • Gătiți împreună! Piciul vostru va fi deosebit de încântat dacă îl veți lăsa să vă ajute.

Toate acestea sunt ocupații amuzante și destul de creative, care vor educa simțul umorului, dar și virtuozitatea copilului dvs.

4-6 ani

Ocupațiile îndrăgite de copii și cele preferate de părinți, de cele mai multe ori sunt diferite. De aceea, este foarte important să ajungeți la un numitor comun. Noi vă propunem:

  • Să vă distrați urmărind stelele.
  • Să inițiați copilul să colecteze diferite obiecte.
  • Să desenați împreună figuri geometrice, să colorați, să decupați diverse imagini, să modelați din plastilină sau lut, să creați tablouri din diferite semințe.
  • Să ascultați împreună muzică și să dansați.
  • Să citiți basme, enciclopedii pentru copii.
  • Să faceți împreună sport.
  • Să vă plimbați cu bicicletele sau rolele.

Sunt multe activități distractive, dar și educative, pe care le puteți desfășura împreună cu copilul. Important este să le selectați cu minuțiozitate!

Sursa: Familia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Copilul 0-1 ani»

Articole populare a rubricii «Copilul 0-1 ani»