Articolul se referă la temele:

Aspectele juridice ale divorţului în Moldova3

Deşi se spune că o căsătorie se naşte în Ceruri, iar femeia şi bărbatul dintr-un cuplu sunt creaţi unul pentru celălalt, uneori se întâmplă că relaţia dintre soţi se destramă şi ei sunt nevoiţi să divorţeze.

De multe ori, soţul sau soţia merge să depună cerere pentru divorţ în speranţa că tot acest coşmar va trece cât mai repede. Totul însă, nu este atât de simplu precum pare a fi. Mai mult decât atât, dacă soţii ce se află în proces de divorţ au copii minori — lucrurile vor decurge mai lent.

Avocatul Alexei Croitor (Biroul Avocatului "Alexei Croitor") ne-a oferit informaţii detaliate privind procedura de desfacere a căsătoriei. Am încercat să oferim răspuns la cele mai des întâlnite întrebări la acest subiect.

În ce cazuri căsătoria se desface la Oficiul Starii Civile şi când prin intermediul instanţei de judecată?

În baza acordului comun al soţilor care nu au copii minori comuni sau înfiaţi de ambii soţi, dacă între aceştia nu există litigii referitoare la partaj sau la întreţinerea soţului inapt de muncă, căsătoria poate fi desfăcută de către oficiul de Stare Civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul unuia dintre soţi, cu participarea obligatorie a ambilor părţi.

În cazul în care soţii au copii minori comuni, există litigii referitoare la partajul averii sau în lipsa acordului la divorţ al unuia dintre soţi, desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească.

Ce acte sunt necesare pentru aceasta?

În primul rând, cererea de chemare în judecată cu privire la desfacerea căsătoriei trebuie să corespundă cerinţelor art. 166 CPC (Codul de Procedură Civilă). În special, necesită să conţină următoarele informaţii: când şi unde a fost înregistrată căsătoria, a câta oară se desface căsătoria, sunt sau nu copii, vârsta lor, s-a ajuns la o înţelegere între soţi cu privire la întreţinerea şi educarea copiilor, motivele depunerii cereri de desfacere a căsătoriei şi dacă sunt înaintate alte cerinţe care pot fi judecate concomitent cu acţiunea de desfacere a căsătoriei.

La cerere se anexează:

  • adeverinţa de căsătorie în original;
  • copiile adeverinţelor de naştere ale copiilor;
  • copia buletinului de identitate;
  • acte cu privire la salariu şi alte documente necesare.

Dacă se solicită partajul averii, trebuie de anexat o confirmare referitoare la bunurile de care dispun soţii. În cazul în care se solicită pensia pentru întreţinerea copiilor sau alte cheltuieli de întreţinere — acte care confirmă aceste cheltuieli. În situaţia în care se solicită doar divorţul, este nevoie doar de actele enumerate mai sus.

Trebuie să achităm şi vreo taxă pentru această cerere?

Taxa de stat pentru cererea de chemare în judecată pentru desfacerea primei căsătorii constituie 40 de lei, desfacerea celei de a doua căsătorii — 200 de lei, împărţirea averii la desfacerea căsătoriei — 3% din valoarea acţiunii, dar nu mai puţin de 150 de lei.

Cât timp de împacare au soţii la dispoziţie din momentul depunerii cererii?

Dacă, în timpul examinării cererii de desfacere a căsătoriei unul dintre soţi nu îşi dă acordul la divorţ, instanţa judecătorească va amâna examinarea cauzei, stabilind un termen de împăcare de la o lună la 6 luni, cu execepţia cauzelor de divorţ pornite pe motivul violenţei în familie confirmate prin probe. Dacă măsurile de împăcare nu au avut efect şi soţii continuă să insiste asupra divorţului, instanţa de judecata va satisface cererea respectivă.

Dacă reclamantul şi pârâtul nu s-au prezentat în judecată din motive neîntemeiate şi dacă nici una dintre părţi nu a cerut examinarea pricinii în absenţa sa, instanţa amână procesul. Neprezentarea repetată aduce la scoaterea cererii de pe rol.

Lipsa de la şedinţa de judecată a reprezentantului sau a unui alt participant la proces, nu împiedică examinarea pricinii. La solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanţa poate amâna o singură dată judecarea pricinii din cauza neprezentării motivate a reprezentantului acestuia.

Este adevărat că în lipsa acordului soţiei, în cazul în care ea este însărcinată, şi pe parcursul primului an de la naşterea copilului (dacă copilul este sănătos), soţul nu are dreptul să întemeieze procesul de divorţ? În cazul în care este adevărat, pentru nerespectarea acestei legi, soţul poate fi sancţionat?

Da, este adevărat. Însă nu se aplică nicio sancţiune, pur şi simplu, instanţa de judecată respinge cererea.

Cum este stabilit domiciliul copilului?

Domiciliul minorului se stabileşte de către instanţa judecătorească, ţinându-se cont de interesele şi părerea copilului (dacă acesta a atins vârsta de 10 ani). În acest caz, instanţa judecătorească va lua în considerare ataşamentul copilului faţă de fiecare dintre părinţi, faţă de fraţi şi surori, vârsta copilului, calităţile morale ale părinţilor, relaţiile existente între fiecare părinte şi copil, posibilităţile părinţilor de a crea condiţii adecvate pentru educaţia şi dezvoltarea copilului (îndeletnicirile şi regimul de lucru, condiţiile de trai etc.).

La determinarea domiciliului copilului minor, instanţa judecătoreasă va cere şi avizul autorităţii tutelare în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiecăruia dintre părinţi. Trebuie aduse dovezi precum că mama dispune de spatiu locativ, de toate condiţiile de trai (care vor fi verificate de autorităţile tutelare); instanţa va verifica dacă părintele cu care rămâne copilul îl va putea asigura din punct de vedere material.

De la ce vârstă se audiază şi copiii la judecată? Cum are loc procedura?

Dacă copilul a atins vârsta de 10 ani, la stabilirea domiciliului acestuia se ţine cont de părerea lui.

La audierea minorului va fi citat să asiste un pedagog. Sunt citaţi, după caz, şi părinţii, înfietorii, tutorele sau curatorul minorului. Persoanele menţionate, precum şi participanţii la proces, pot, cu permisiunea preşedintelui şedinţei, să adreseze întrebări minorului. În cazuri excepţionale, când trebuie constatate unele circumstanţe ale pricinii, instanţa judecătorească poate dispune, printr-o încheiere, ascultarea minorului în camera de deliberare fără ca părţile sau alte persoane să fie de faţă. După revenirea completului de judecată în sala de şedinţe, participanţilor la proces li se comunică depoziţiile minorului. După ce a fost audiat, minorul părăseşte sala de şedinţe, dacă instanţa nu consideră că prezenţa lui este necesară.

Cum se stabilesc vizitele copilului?

Cu acordul comun al părinţilor. În cazul dezacordului, ordinea vizitelor se stabileşte pe cale judiciară.

Împiedicarea neîntemeiată a unuia dintre părinţi (a ambilor părinţi) să comunice cu copilul ori să ia parte la educarea lui, precum şi împiedicarea copilului să comunice cu bunicii, fraţii şi surorile se sancţionează cu amendă de la 200 la 400 de lei.

În cazul în care dorim să mergem peste hotare cu copilul minor, avem nevoie neapărat şi de semnatura celuilalt părinte?

Minorii au dreptul de a ieşi şi de a intra în Republica Moldova numai însoţiţi de unul dintre reprezentanţii lor legali sau de un însoţitor, desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal a cărui semnătură se legalizează notarial. În declaraţie se indică scopul călătoriei, durata acesteia şi ţara de destinaţie.

În cazul în care minorul pleacă să se domicilieze în străinătate, este necesar consimţământul, exprimat prin declaraţie, al ambilor părinţi ale căror semnături se legalizează notarial, iar în cazul altor reprezentanţi legali — consimţământul acestora, exprimat printr-o decizie a autorităţii tutelare.

Sursa: Familia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Toate comentariile

Comentarii 177

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 23 mai. 2015 21:16 #1 Pascaru Eugenia

    eu cu sotul dorim sa divortam copii vor ramine cu el ,cum as putea sa mentionez in cererea de divort ca pe viiitor sa nu am probleme ca sa numi dea voie sa vad copii sau sa ceara pensie alimentara

    Răspundeți
  • 07 iul. 2015 17:47 #2 Tatiana Dumbrava(Grosu)

    Buna ziua! Daca copilul are virsta de 23 de ani,traieste cu parintii,averea tot se partajeaza 50%?Multumesc.

    Răspundeți
  • 07 iul. 2015 23:29 #3 Grigore Popa

    #1 Pascaru Eugenia, Cerințele dvs. nu au legătură cu cererera de divorț si nu pot fi incluse in cerera de divorț. Dvs. pastrați în orice caz deptul de a va vedea copii indifirent de faptul că ve-ți fi divorțați.

    Răspundeți
  • 07 iul. 2015 23:31 #4 Grigore Popa

    #2 Tatiana Dumbrava(Grosu), Daca averea aparține exclusiv parinților, da se partajeaza 50% la 50% (prezumția legala a cotei din avere a fiecarui soț)

    Răspundeți
  • 12 aug. 2015 04:59 #5 iordania 222

    Avem copil de 7 ani. Avere nu avem. Procesul va fi mai rapid in cazul cind ambii sintem in comun acord? Mai ales ca am hotarit ca copilul va ramine cu mine, adica cu mama?

    Răspundeți
  • 13 aug. 2015 13:17 #6 Tamara Surujiu

    Salut eu vreu sa divortez dar am doi copii in virsta de 13 si12 ani .Am citit ca judecata hotaraste cu cine vrea sa ramiie copii ,si care din parinti vor avea conditii de trai mai bune.Copii vor sa ramina cu mine (mama)dar casa eu n-am voi trai la gazda .Pot eu conta ca judecata mi-a lasa copii cu mine?

    Răspundeți
  • 05 sep. 2015 15:58 #7 Вадим Балан

    При подаче на развод, обязательно надо нанять адвокат если нет никаких претензий с обеих сторон? В каком случае судья заставляют нанять адвокат?

    Răspundeți
  • 09 sep. 2015 23:21 #8 Grigore Popa

    #5 iordania 222, DA, desigur, e posibil chiar in prima sedinta

    Răspundeți
  • 09 sep. 2015 23:24 #9 Grigore Popa

    #6 Tamara Surujiu, DA, puteti deoarece la stabilirea domiciliului copilului in caz de litigiu (cu sotul) se va lua in considerare si avizul autoritatii tutelare care se va expune. Nu este obligatoriu sa aveti o locuinta in proprietate, conteaza daca ve-ti putea sau nu crea conditii favorabile de crestere a copiilor si daca este in interul lor sa locuiasca cu dvs.

    Răspundeți
  • 09 sep. 2015 23:25 #10 Grigore Popa

    #7 Вадим Балан, нет, не обязательно и судья не может заставить нанять адвоката но исковое заявление на развод должно быть составлено правельно

    Răspundeți
  • 14 sep. 2015 23:56 #11 Ecaterina Iziumov

    In cazul in care exista un copil insa sotii dau la divort,dar nu au nici o avere,care e procedura?unde trebuie de depus cererea?

    Răspundeți
  • 18 sep. 2015 00:12 #12 iulia motrii

    Меня часто посещяет мысыль подать на розвод так как муж не роботает и не хочет, дома по пьяни устрайвает скандалы а с ребенком которому скоро годик погулял от силы 3 раза. Квартира у меня есть и через пол года после курсов обучения будет и робота. Вопрос: в случии розвода я могу быть уверенна что мой ребенок останется со мной?

    Răspundeți
  • 18 sep. 2015 00:15 #13 iulia motrii

    Если квартира была полученна в наследство до брака, после 2 года брака при розводе муж может потребовать роздел имущество?

    Răspundeți
  • 22 sep. 2015 18:52 #14 Grigore Popa

    #11 Ecaterina Iziumov, La instanta de judecata

    Răspundeți
  • 22 sep. 2015 18:53 #15 Grigore Popa

    #13 iulia motrii, нет, не может это ваше личное имущество

    Răspundeți
  • 22 sep. 2015 18:54 #16 Grigore Popa

    #12 iulia motrii, Исходя из расказанного, да, можете быть уверены

    Răspundeți
  • 07 oct. 2015 11:30 #17 Tabacari gabriela

    BUNA ZIUA. LA NOI MAI DEMULT E PROBLEMA DIVORTULUI. DE 4 LUNI INCERCAM SA TRECEM PESTE, DAR NU MERGE. EU NU DORESC IMPACARE. SE POATE FARA TERMENUL DE IMPACARE? DAR AVEM DOI COPII ,7 SI 5 ANI. FIIND PROBLEMA SPATIULUI, SE POATE DUPA DIVORT SA TRAIM IN ACELASI APARTAMENT CARE L-AM CUMPARAT DUPA CASATORIE?

    Răspundeți
  • 08 oct. 2015 18:08 #18 Grigore Popa

    #17 Tabacari gabriela, Da e posibil și fara acordarea termenului de impacare in cazul in care sotul nu se va prezenta la judecata sau se va pronunta in favoare divortului. Sigur ca puteti trai in acelasi apartament.

    Răspundeți
  • 12 oct. 2015 11:41 #19 Tabacari gabriela

    #18 Grigore Popa, MULTUMESC. MAI AM O INTEBARE: COPIII, 7 SI 5 ANI, CARE AU VAZUT APLICAREA FORTEI FIZICE, AU VOIE SA CONFIRME FAPTUL?

    Răspundeți
  • 12 oct. 2015 13:34 #20 Grigore Popa

    #19 Tabacari gabriela, Nu, copiii pina la 10 ani nu sunt audiati in instanta. Aplicarea fortei fizice (violenta in familie) se confirma prin plingeri la politie.

    Răspundeți
  • 18 oct. 2015 18:41 #21 Tabacari gabriela

    #20 Grigore Popa, Procesul de divort poate decurge daca nici unul dintre soti nu are avocat si respectiv mergem la o intelegere?

    Răspundeți
Alte 20 comentarii