International Language Training Center — lumea comunicării și a cunoștințelor, lumea prietenilor și a bunei dispoziții!

Cursuri de limbi străine:

Colectarea de fonduri în grădinițe și școli legal sau ilegal0

Colectarea de fonduri în grădinițe și școli legal sau ilegal

Colectarea banilor în instituțiile de învățământ din Republica Moldova este în afara legii. Chiar dacă statul alocă bani pentru copii, managerii instiuțiilor afirmă deseori că aceștia sunt prea puțini. De aceea ei apelează la ajutorul părinților. Care este legitate acestui fapt și ce spun autoritățile? Pot ajuta părinții cu resurse financiare școlile și grădinițele? Și unde ne adresăm în situațiile de risc? Despre toate acestea aflați în materialul de mai jos.

Cu toate că statul alocă bani pentru elevii de vârstă școlară și preșcolară (si vorbim de sume considerabile) – totuși, experiența demonstrează că aceste sume nu de fiecare data sunt suficiente. Finanțele ar trebui să acopere cheltuielile pentru cele necesare, dar doleanțele fiecăruia sunt diferite. Și dacă unii părinți nu sunt satisfăcuți de ceea ce oferă statul, ei pot organiza asociații de colecare a surselor financiare. Dar colectarea banilor trebuie să fie doar în cadrul Asociațiilor Părintești care se diferențiază după forma juridică de organizare: asociație obștească sau fundație.

De menționat faptul că instituirea Organizațiilor obștești ale părinților se efectuează doar la inițiativă părinților. Nimeni nu poate să vă impună să faceți parte din asociație. A fi membru al Organizațiilor obștești este alegere fiecăruia.

Asociație obștească și Fundația

Crearea Asociației obștești presupune că există o adunare generală a inițiatorilor, organele de conducere, organele de control și cele de revizie. De asemenea, trebuie să fie delegată o persoană care va reprezenta asociația la înregistrarea acestea.

Dacă aveți de gând să formați o Asociație obștească sau o fundație, ar fi bine ca să se ocupe de aceasta un părinte cu studii în domeniul dreptului. În cazul în care nu aveți o astfel de candidatură, ar fi binevenit să apelați la un jurist. Pentru mai multe detalii și informații în acest sens, accesaț Ghidul pentru organizațiile obștești ale părinților, elevilor din învățământul primar, gimnazial și liceal. http://isn.edu.md/sites/default/files/document/attachments/ghid_pentru_organizatiile_obstesti_ale_parintilor.pdf

Organizație obștească trebuie să fie înregistrată la Ministerul Justiției cu statut de utilitate publică și va primi și un certificat în acest sens.

Asociația obșească are un buget creat din banii oferiți de părinți, iar cadrele didactice vin cu doleanțe la directorul instituții în cazul în care au nevoie de materiale suplimenatre pentru copii.

Părinții nu oferă bani pentru:

  • rafturi pentru cărți;
  • draperii;
  • produse de igienă;
  • produse alimentare;
  • covoare și mobilier, etc.
Părinții oferă contra unui bon de plată resurse necesare pentru procurarea cărților, caietelor și elementelor din sfera educațională. Toate tranzacțiile sunt monitorizate și banii se transferă prin contul bancar, nicidecum nu se transmit personal managerului instituției.

Linia Naționlă Anticorupție

Până la urmă e alegerea fiecărui părinte în parte cum să contribuie la instituția în care îi studiază copilașul. Dar în cazul în care sunteți într-o situație de risc sau vă simțiți influențat de cineva pentru a oferi bani nu ezitați să telefonați la Linia Naționlă Anticorupție 0 800 55555 care vă poate ajuta oricând și la orice oră.

Tatiana Botaru, consilier în cadrul DÎTS Chișinău ne-a relatat că părinții de astăzi sunt foarte receptivi și nu spun atunci când li se încalcă drepturile. De multe ori dumneaei primește scrisori sau sunete anonime despre colectări de bani în instituții și fiecare caz este cercetat. „De fiecare dată ieșim în instituții pentru a ne convinge despre veridicitatea celor întâmplate. Prin intermedul sondajelor, discuțiilor cu cadrele didactice și părinții situația se rezolvă și găsim unde este, de fapt, problema.”

În cazul în care se adeverește sesizare, Direcție de Învățământ, în temeiul cererii, transmite cazul Centrului Național Anticorupție. Deci, fiecare încălcare va fi depistată, iar persoanele ce au comis încălcări vor fi sancționate.

Unii părinți sunt categoric împotriva strângerii de fonduri, pe când alții sunt indulgenți în acest sens. În orice caz, alegerea ne aparține, dar nimeni nu are dreptul să vă impună pe dv. să oferiți bani. Țineți minte că banii oferiți de către stat școlilor și grădinițelor – de asemenea vă aparțin. Căci dv. munciți și achitați impozite, prin aceasta și aveți un aport considerabil la susținearea sistemului de învățământ. Iar dacă unele surse nu ajung la destinație – acestea sunt problemele statului. Nu sunteți obligați să plătiți dublu. Atâta timp cât suntem indulgenți, școlii îi lipsește stimulul de a schimba ceva în sistem.


Irina Odobescu
Irina Odobescu

Sunt o visătoare si am un hobby pe care-l practic zilnic - zâmbesc. Fac jurnalism și descopăr lumea și cel mai important, oamenii.

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Dezvoltare»

Articole populare a rubricii «Dezvoltare»