Articolul se referă la temele:

Copilul — lipitoare. Sfaturile psihologului0

Copilul — lipitoare. Sfaturile psihologului

Există copii ce seamănă cu peștișorii-lipitori. Ei se agață de mama peste tot, oriunde nu ar merge, "nici de cum nu se adaptează" la grădinițe, se joacă cu semenii doar dacă mama este alături, "sub control". Psihologul Irina Dvornina explică cauzele unui asemenea comportament și oferă recomandări utile părinților.

Atunci când copilul se naște, simbioza noastră cu el e atât de puternică, încât nimeni nu poate pune la îndoială acest lucru. Deși, "nu-l deprinde în brațe, pentru că!" ... "Nu fugi la el, pentru căăă!"

Ce frică părintească stă în spatele acestui "pentru că"? — frica de a ne pierde independența. Deseori, analizând lucrurile, întâlnim o frică mai profundă — pentru viitoarea dependență, citește, insuccesul copilului.

De fapt, cât mai bine va fi satisfăcută nevoia copilului în siguranță, atât mai sigur și ușor se va dezvolta independența lui. Unii oameni își imaginează aceasta invers. Ei încearcă să "crească" în copil independența, lăsându-l să "strige" singur în cameră, chiar și atunci când lui îi este groază. De fapt, nu există prea mult contact și apropiere, și acestea trebuie oferite în exces cererii. În general, a separa de la sine pentru independență - cea mai sigură cale de a pierde această independență.

Condițional, până la un an nu poți exagera cu atenția față de copil. De fapt și ulterior e greu să exagerezi, dar mai târziu se includ și alte mecanisme și legi de dezvoltare a independenței la micuți. De la un an jumate, copilul începe să se întindă și spre alte persoane, acesta devine un factor important în dezvoltarea socială a copilului. Urmăriți-l pe terenul de joacă. Ei încă nu se joacă împreună, dar în aceeași nisipieră, și îi urmăresc pe alții sau încearcă să interacționeze cu alți copii. Uneori lovind cu o lopățică în cap - deja cum au fost învățați. Cu toate acestea, oricum îl țin pe adult alături (de mână, lipindu-se cu spinarea etc). Apropo, mecanismul de ”divorț” cu părinții funcționează după diferiți algoritmi la fetițe și băieței. Dar aceasta e un subiect separat, foarte interesant. Doar noi acum vorbim despre cum și când acțiunea acestor algoritmi începe să nu funcționeze, și ce facem pentru a evita asemenea situație?

  1. Atunci când copilului din start nu-i este satisfăcută necesitatea fundamentală în siguranță. E curios faptul că chiar dacă perioada de sugar a trecut fără dificultăți evidente în acest plan, oricum aceasta ulterior se manifestă, fie în perioada crizei de la 7 ani, fie în adolescență.
  2. Iată aici ar putea fi puțin neașteptat — dacă părinții intensiv dezvoltă copilul după toate metodele concomitent, atunci îl privează de inițiativă și de dorința de a cunoaște lumea, înlocuind-o cu sine. Mama devine sursa de veselie, mereu inventează ceva interesant, știe de ce are nevoie copilul, chiar și atunci când el singur încă nu înțelege, cu ea e în siguranță, mama e permanent alături și ea nu-l respinge: "mama — cel mai bun prieten". Aici apare pericolul de lipsă de dorință de a crește psihologic. Părintele inconștient își privează copilul de posibilitatea de a-și dezvolta abilități sociale — abilitatea de a se apăra, a se manifesta, de a interacționa cu lumea înconjurătoare, de a se proteja, de a se retrage, de a insista — a supraviețui în grupul său social.

Ce facem? Cum să nu devenim părintele de la care copilul nu se dezlipește nici într-o perioadă de tranziție, sau de criză, dat fiind faptul că e un tot întreg cu acesta?

  • Țineți copilul în brațe, îmbrățișați-l și sărutați-l, acordați atenție necesității sale de comunicare, care e atât de diferită în etapele sale de dezvoltare.
  • Niciodată nu fugiți de acasă pe furiș, astfel încât copilul să nu vă vadă. Mereu luați-vă rămas bun de la el, spuneți-i unde mergeți și când veți reveni, chiar dacă el plânge. Dar faceți acest lucru într-o limbă înțeleasă de copil la vârsta pe care o are (când va apune soarele, atunci când îți vei mânca terciul ...). În caz contrar, el va avea frica de a vă pierde.
  • În timpul jocurilor și a comunicării cu micuțul, încercați să vă includeți. Mai bine vă jucați cu el mai rar, dar să participați cu adevărat la proces, decât să-i vorbiți, iar în același timp să stați cu nasul în telefon. Cel mai important lucru de care are nevoie copilul — atenția dv., dragostea și sentimentul de siguranță.
  • Părinții trebuie să aibă viața lor, și copil ar trebui să o vadă. Să vadă că în lume sunt anumite reguli, limite, să înțeleagă ce e siguranța lui și cum să se comporte față de toate acestea. Lumea nu e doar mama și tata, și acesta are propriile legi.
  • Micuțul trebuie să fie capabil să-și găsească singur o activitate. Ei încep să asimileze aceasta pe la doi anișori. Nu vă grăbiți să -i satisfaceți toate "eu vreau" de la prima solicitare. Amintiți-vă cum atunci când eram mici, la majoritatea dintre noi, părinții nu aveau timp pentru noi, dar ce distracții miraculoase ne găseam, noi inventam lumi întregi. Copilul învață să se distreze de sine stătător, schimbând și cercetând din punct de vedere creativ lumea, și această abilitate rămânce cu el permanent.

Abilitatea de a fi singur, dar în același timp de a se simți deplin — reprezintă o calitate foarte importantă și utilă în viața de adult, aceasta îl va ajuta în viitor să nu se implice în relații toxice doar pentru a nu fi singuratic.


Irina Dvornina
Irina Dvornina

Psiholog. Oferă consultații individuale și în grup. Lucrează cu copiii, adolescenții și părinții acestora. Specialist în temele ce se referă la relație și dificultățile corespunzătoare cu partenerul, familia, părinții. Abordează temele ce țin de pierderile perinatale, infertilității psihologice .

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Irina Dvornina — Psiholog Tel.: 0 794 3-60-18

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Până la 1 an»

Articole populare a rubricii «Până la 1 an»