Auzul fonematic: de ce copilul aude, dar confundă sunetele0

Ce este auzul fonematic, de ce copilul confundă sunetele asemănătoare și cum este acesta legat de vorbire, citire și scriere? Sfaturi de la logopedul-psiholog Alla Donosian.

„Aude foarte bine. De ce trebuie să-i verificăm auzul fonematic?” — este o întrebare pe care o aud destul de des de la părinți.

Copilul reacționează la un sunet slab, aude muzica dintr-o altă cameră, se întoarce atunci când este strigat. Dar, în același timp, poate confunda cuvinte asemănătoare sau poate să nu sesizeze diferența dintre sunete apropiate.

Explicația este că auzul fizic și auzul fonematic nu sunt același lucru.

Auzul fizic ne permite să percepem un sunet. Auzul fonematic ne ajută să diferențiem sunetele vorbirii și să înțelegem că înlocuirea chiar și a unui singur sunet poate schimba complet sensul unui cuvânt:

par – bar,
prăjit – prășit,
poală – boală.

Copilului nu îi este suficient doar să audă cuvântul. Sistemul său de procesare a vorbirii trebuie să diferențieze sunetele, să recunoască structura sonoră a cuvântului și să o asocieze cu un anumit sens.

Cum se formează auzul fonematic la copil

Percepția fonematică se formează treptat, odată cu dezvoltarea vorbirii.

Acest proces a fost studiat încă din cercetările clasice privind dezvoltarea limbajului copiilor. N. H. Șvachkin a cercetat dezvoltarea percepției fonematice la vârstele mici, iar F. A. Rau și F. F. Rau au acordat o atenție deosebită legăturii dintre auzul verbal și pronunție.

Pentru logopedul practician, este important un principiu: felul în care copilul pronunță sunetele și modul în care le percepe trebuie analizate în strânsă legătură.

Putem reprezenta, simplificat, acest proces astfel:

a auzi → a diferenția → a recunoaște → a pronunța corect → a utiliza în propria vorbire.

Tocmai de aceea, terapia logopedică nu începe întotdeauna cu exerciții în fața oglinzii.

De ce copilul poate pronunța un sunet corect la ședință, dar continuă să-l confunde în vorbirea de zi cu zi?

Să ne imaginăm un copil care confundă sunetele /s/ și /ș/.

Logopedul a corectat pronunția sunetului /ș/. Copilul îl repetă foarte bine:

șa — șo — șu.

Dar, după ce iese din cabinet, revine la vechiul mod de pronunție și spune din nou:

„sapcă” în loc de „șapcă”.

În acest caz, este important să înțelegem de ce se întâmplă acest lucru.

Poate copilul să audă diferența dintre /s/ și /ș/? Le diferențiază atunci când le aude în vorbirea altor persoane? Observă atunci când un cuvânt este pronunțat greșit? Recunoaște sunetul corect atunci când acesta se află în interiorul unui cuvânt?

De aceea, corectarea unui sunet și introducerea lui în vorbirea spontană nu sunt întotdeauna una și aceeași sarcină.

Cum ne dăm seama că există dificultăți?

Părinții ar trebui să fie atenți dacă copilul confundă în mod repetat sunete apropiate, înlocuiește un sunet cu altul, întâmpină dificultăți în repetarea unor silabe asemănătoare sau nu sesizează diferența dintre cuvinte care sună asemănător.

La copiii de vârstă preșcolară mai mare, observăm și dacă aceștia pot identifica primul sunet dintr-un cuvânt simplu, pot împărți cuvântul în sunete sau, dimpotrivă, pot forma un cuvânt pornind de la sunete prezentate separat.

În același timp, le subliniez întotdeauna părinților: o singură greșeală nu înseamnă un diagnostic.

Evaluarea trebuie să țină cont de vârsta copilului, dezvoltarea generală a limbajului, pronunția sunetelor și tipul greșelilor pe care le face.

Dar ce legătură au toate acestea cu cititul și scrisul?

În perioada de pregătire pentru școală, importanța proceselor fonematice devine deosebit de evidentă.

Pentru a învăța să citească și să scrie, copilul trebuie să înțeleagă că un cuvânt rostit are o anumită structură sonoră.

De exemplu:

„pisică” → /p/ — /i/ — /s/ — /i/ — /c/ — /ă/.

Apoi, copilul trebuie să învețe să asocieze aceste sunete cu literele corespunzătoare.

De aceea, capacitatea de a observa, identifica și diferenția sunetele vorbirii reprezintă una dintre premisele importante pentru însușirea citirii și scrierii alfabetice.

Totuși, și aici este important să evităm concluziile pripite: dificultățile de percepție fonematică nu înseamnă automat că un copil va avea dislexie. Citirea și scrierea sunt abilități complexe, iar dezvoltarea lor depinde de numeroși factori.

Ce putem face acasă?

Pentru dezvoltarea abilităților fonematice nu este necesar să cumpărați materiale speciale. Multe exerciții pot fi transformate cu ușurință într-un joc.

Puteți încerca jocul „prinde sunetul”. De exemplu, copilul bate din palme de fiecare dată când aude sunetul /s/:

m — s — a — ș — s — r.

Sau puteți căuta cuvinte care încep cu același sunet:

mac — masă — mare.

Puteți lucra și cu silabele, bătând din palme:

ma-și-nă — trei silabe,
a-pă — două silabe,
câine — două silabe.

Rimele sunt, de asemenea, foarte utile:

casă — masă,
lac — rac,
soare — floare.

Iar unui copil de vârstă preșcolară mai mare îi puteți propune să formeze un cuvânt din sunete prezentate separat:

/c/ — /a/ — /s/ — /ă/. Ce cuvânt am obținut?

Este important ca jocul să fie adaptat vârstei copilului și să nu se transforme într-un test permanent.

Sunetul și litera sunt lucruri diferite

Acesta este un aspect pe care îi rog în mod special pe părinții copiilor preșcolari să îl aibă în vedere.

Sunetul îl auzim și îl pronunțăm. Litera o vedem, o citim și o scriem.

Pentru a identifica primul sunet din cuvântul „mac”, copilul nu trebuie neapărat să vadă litera M.

Mai întâi învățăm să auzim și să analizăm vorbirea orală, iar apoi asociem structura sonoră a cuvintelor cu literele corespunzătoare.

Când este recomandat să apelăm la logoped?

Dacă un copil confundă în mod constant anumite sunete, întâmpină dificultăți evidente de pronunție sau se apropie de vârsta școlară și îi este dificil să realizeze sarcini simple legate de sunete și silabe, este mai bine să nu încercăm să identificăm singuri cauza.

Aceeași greșeală de pronunție poate avea mecanisme complet diferite la doi copii.

De aceea, rolul logopedului nu este doar să observe „sunetul pronunțat greșit”, ci să înțeleagă la ce nivel al sistemului verbal și fonematic apare dificultatea.

De-a lungul anilor de practică, am întâlnit de multe ori situații în care părinții veneau cu solicitarea de a „corecta câteva sunete”, iar în urma evaluării devenea clar că era necesară o abordare mult mai amplă.

De aceea, pentru mine, o intervenție logopedică corectă începe întotdeauna cu o evaluare: ce aude copilul, cum diferențiază sunetele vorbirii, cum le pronunță și cum le utilizează în vorbirea spontană.

Doar după această evaluare putem stabili de ce tip de sprijin are nevoie cu adevărat copilul.

Alla Donosian
logoped-psiholog, conducătoarea cabinetului LogoHelp

Telefon: +373 69 464 274