Există două motive principale ale comportamentului rău la copii — imaturitatea creierului și lipsa unei relații sigure cu adultul care are grijă de el. Cum se explică aceasta și care ar fi soluția — vorbește psihologul Natalia Șoșeva.
Uneori părinții atât de mult se străduie să educe copilul... din toată puterea, pentru a crește un adult demn, încât uită cu desăvârșire să-și vadă copilul, necesitățile acestuia, natura sa. Totul se reduce la "fă asta și aia". Și la pedepse pentru toate greșelile.
Iar ceea ce e în sufletul copilului, adevăratele motive ale "comportamentului rău" — rămân complet lipsite de importanță.
Și dacă ar fi făcut-o din întâmplare? Și dacă el însuși s-a speriat și întristat din cauza faptei sale? Iar în loc de susținere și bucurie pentru această muncă interioară, i se adaugă și o pedeapsă — doar altfel el nu va ști ce înseamnă regretul și tristețea.
Dar oare acestea pot fi simțite atunci când ești pedepsit? Oare supărarea, mânia și furia nu copleșesc regretele? Oare nu crește sentimentu că nu ești văzut, acceptat, ne mai vorbind despre senzația că nu ești iubit, nu ești valoros în sine?
Atunci când veți avea credință în faptul că copilul singur ar putea avea intenții bune, că el depune efort pentru a fi bun pentru cei care îl iubesc și care au grijă de sentimentele sale, atunci, evident, relațiile vor intra într-un regim continuu: greșeală-pedeapsă. Și aceasta va fi insuportabil pentru ambele părți.
Dar oare dvs vreți să face ceva rău în adresa unui prieten, care mereu vă ascultă, susține, înțelege? Atunci de ce i-ar trebui acest lucru copilului?
Că el intenționat, în ciuda faptului, că fără ocară și pedepse nu poate fi învățat, cum e corect?
Există 2 cauze principale ale comportamentului rău al copilului:
1 Imaturitatea.
În mediu, până la vârsta de 7 ani, din cauza imaturității unor părți ale creierului, copilul pur și simplu nu este capabil să-și controleze toate impulsurile, emoțiile, să prevadă consecințele acțiunilor sale.
El lovește pentru că nu-și poate echilibra impulsul de atac. El lovește, pentru că nu e capabil concomitent să iubească și să fie furios, să fie furios și grijuliu.Doar un lucru, într-un moment dat.
El nu lovește pentru că e rău sau pentru că vrea să facă ceva rău, ci deoarece încă NU este suficient de matur pentru a face față emoțiilor sale.
Pe când la un adult, creierul trebuie deja să se maturizeze. De ce însă adulții nu întotdeauna sunt capabili să-și echilibreze dorința de a striga, a pedepsi, a rușina cu sentimentul de iubire, grijă, responsabilitate față de copil?
Iar de la un copil mic, al cărui creier încă nu este capabil de aceasta, se cere.
Copilul varsă din greșeală vopsea pe canapea sau pentru că era sustras de experimente, creierul său, pur și simplu, nu a fost capabil să gândească în acel moment la consecințe sau prudență.
În acest caz, adultul ar trebui mai bine să se gândească din timp la faptul că e riscant să lași copilul singur în cameră atunci când pictează. Este nedrept să pedepsești pentru ceea ce poate fi și trebuie prevenit, pentru faptul că copilul nu este încă în măsură să țină cont de contextul acțiunilor sale, să aibă grijă de consecințe.
Motivul nr. 2 — relația cu adultul, care are grijă de copil.
Dacă creierul copilului s-a maturizat (iar aceasta nu se întâmplă mai devreme de 5-7 ani sau 8-9 ani la copiii mai sensibili), dar lipsește o relație sigură și de încredere cu adultul, atunci, bineînțeles, copilul nu va avea dorința de a fi bun pentru el.
Ce să mai vorbim despre preșcolari, al căror creier, pe lângă aceasta, încă nu s-a maturizat pentru a-și controla emoțiile și a prevedea consecințele faptelor sale?!
Desigur — ei devin absolut insuportabili.
Care ar fi soluția?
Legătura puternică, sigură și profundă cu adultul. Aceasta va ajuta compartimentele creierului copilului, care răspund de autocontrol, anticiparea consecințelor acțiunilor sale, să se maturizeze la timp, precum și va crea baza dorinței de a fi bun pentru cel care este responsabil și are grijă de el.
Natalia Shosheva
Psiholog clinic, perinatal și pentru copii. Mamă a doi copii. Îmi ridic gradul de calificare la Neufeld Institute (Canada). Susținătoare a psihologiei dezvoltării, teoriei atașamentului și abordărilor umane în educația copiilor. Lucrez cu: diferite probleme în relația copil-părinte; emoțiile, sentimentele, grijile părintești; agresivitatea (la copii și adulți), infertilitatea psihologică.
×
Hai să fim prieteni
Aflați tot ce e mai important și util pentru familie: urmăriți foto reportaje, citiți articole cu specialiști autoritari, interviuri și recomandări ale mamelor cu experiență, treceri în revistă ale celor mai bune locuri și celor mai semnificative evenimente.
Alăturați-vă!
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.