Articolul se referă la temele:

Oratorica — centru de studiere a limbilor europene, activitatea căruia este orientată către rezultatele studenților.

Cursuri de limbi străine pentru copii și adulți:

Cursuri de cosmetolog în Chișinău. Prezentare7

Cursuri de cosmetolog în Chișinău. Prezentare

Cel mai bine în calitate de a doua profesie este să o alegeți pe cea de "cosmetician", prima fiind cea de "doctor". Aceasta vă va permite să reduceți perioada de formare și să vă extindeți oportunitățile de angajare la finalizarea cursurilor. Asta deoarece saloanele de cosmetică angajează cosmetologi fără pregătire medicală, cu mult mai puțină disponibilitate și interes decât în cazul celor cu studii medicale în spate.

Iar dacă doriți să dobândiți noi competențe doar «pentru sine», atunci totul devine mult mai simplu.

Ar trebui, de asemenea, să știți din start că pe lângă achitarea cursurilor, formarea va mai necesita investiții în: creme, măști, materiale conexe și un halat alb.

În cadrul cursului, cosmeticienii vor fi familiarizați cu instrumentele de îngrijire a pielii și procedurile cosmetice, și, desigur, cea mai mare parte din timp va fi acordată practicii – măestria necesită multă muncă.


Beauty Academia Vasile Gorbaciov

Cursurile pentru cosmeticieni începători sunt destinate atât elevilor cu studii medicale (2 luni), cât și elevilor fără studii medicale (4 luni). Angajarea celor mai buni.

Cost: 500 de euro (plata se efectuează în lei), un curs de 3 luni.
Durata: de 3 ori în săptămână, a câte 3 ore.

Adresa: str. N. Georgiou, 30.
Tel.: 0 683-2-23-22, 022 88-26-71.

Cursuri de perfecițonare și școala profesională "Univers Moldova"

Cursuri de cosmetolog, cosmetolog și make-up artist. Lecții teoretice. Pregătire practică.

Preț: 5900 lei +1000 lei (materialele).
Durata: 2 luni, de 3 ori pe săptămână a câte 3 ore.

Аdresa: str. Botanica Veche, 21.
Telefon: 0 690 8-88-89, 022 53-73-83.

Skin Cosmetic Center

Seminarii gratuite de cosmetică, având la bază utilizarea plantelor deșertului Iudaic. Pentru cosmeticieni, cu cunoștințe elementare.

Costul: gratis.
Durata: de o zi, conform programului centrului.

Adresa: st. Veronica Mikle, 4.
Tel.: 022 80-30-30, 0 683 9-85-85.

Centrul de Instruire GIGI Cosmetic Laboratories

Seminarii gratuite în cosmetologie, având la bază utilizarea liniilor de cosmetice GIGI. Pentru cosmeticieni cu cunoștințe elementare.

Costul: gratis.
Durata: de o zi, conform programului centrului.

Tel.: 022 21-19-00.

Compania «Ghizela» SRL

Cursuri practice pentru cosmetologi începători pe baza GIGI, BDR, Holiday depilatory.

Costul: 150 de euro.
Durata: 14 ore academice.

Adresa: str. Columna, 131.
Tel.: 022 21-19-00.


Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Tag-uri:

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 2

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 29 aug. 2014 12:41 #1 Tania Garbur

    Buna ziua,eu am doar studii medii,daca as face cursuri din cele care le oferiti,as avea sansa dupa absolvire sa ma angajez undeva?

    Răspundeți
  • 28 oct. 2014 22:26 #2 Andreea Moraru

    Buna ziua , inca sunt eleva la liceu , as putea sa trec cursuri doar pentru mine daca nu am 18 ani?

    Răspundeți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Educația și munca»

Articole populare a rubricii «Educația și munca»