Articolul se referă la temele:

Vet-Exotica — asistență veterinară profesională acordată animalelor de companie și speciilor exotice de animale și păsări.

Domenii de specializare:

Istoria creării „micilor bucurii”, împreună cu Iulia Cernicova2

Niciodată nu m-am interesat, în mod deosebit, de păpuşile Tilda. Dar într-o zi, fiind în ospeţie, prietena mi-a arătat un cadou pe care-l primise şi indiferenţa mea s-a transformat imediat într-un interes deosebit. Păpuşa era cu adevărat specială şi deosebită de cele, pe care le-am văzut anterior. Ea avea…suflet. Acesta a şi fost motivul pentru care am făcut cunoştinţă cu „mama păpuşilor” Iulia Cernicova.

Iulia a absolvit Academia de Studii Economice la specialitatea – contabilitate şi lucrează, în prezent, la Inspectoratul Fiscal. Ziua ea se luptă cu acei care nu achită impozitele, iar seara şi în zilele de odihnă este absorbită de noua ei pasiune. Este vorba de crearea „micilor bucurii”, anume aşa Iulia îşi numeşte, cu dragoste, păpuşile hand made.

Iulia, ce te-a făcut să începi această activitate creativă?

În copilărie, eu, la fel ca toate fetiţele, mă jucam cu păpuşile. Mama îmi cosea hăinuţe pentru ele, iar mie îmi plăcea mai mult să le brodez. Apoi am crescut, am făcut cunoştinţă cu viitorul soţ şi, pregătindu-mă pentru nuntă, mi-a venit ideea să-mi decorez sărbătoarea cu lucruri făcute manual. În procesul de căutare, am dat peste păpuşile Tilda şi m-am îmbolnăvit de ele. Atunci m-am gîndit să încerc şi îmi era foarte interesant ce-o să iasă. Aşa au apărut păpuşile melci şi pisicuţe.

Dar cum arăta prima păpuşă completă?

O păpuşă Tilda clasică - 43 сm, foarte simplă şi cea mai uşoară variantă - volănaşe, pantalonaşi. Însă prima păpuşă, făcută la comandă, mai precis erau două, a fost o pereche de două păpuşi somnoroase. Ele erau destinate pentru a decora pătuţurile unui băieţel şi a unei fetiţe. Fiecare păpuşă avea cîte o pernuţă pe care erau scrise numele copiilor. Apoi am primit comandă pentru iepuraşi (apropo, pentru noi, iepuraşi aşa şi nu am făcut).

Dar ce fel de păpuşi aveţi?

Nici una. Tot ceea ce am făcut pentru noi, fie le-au luat prietenii, fie le-am dat cuiva în dar, fie s-au mutat în casa clienţilor.

Dar primele păpuşi se deosebesc de cele pe care le faceţi acum?

Desigur, fiecare lucrare, din punct de vedere tehnic, e deja mai bună. Iniţial nu cunoşteam toate “secretele profesionale” şi aveam puţină materie primă.

Cît timp vă ia crearea păpuşilor?

Uneori lucrăm în patru mîini. Cineva se ocupă de croială, cineva coase, cineva îmbracă. De regulă, nu este un termen limită, păpuşile sunt diferite. În medie, cam o zi ne ea - croiala şi cusutul corpului, o zi - coaserea accesoriilor şi oformarea.

Ai spus „în patru mîini”, cui îi aparţin celelalte două?

Mamei mele. Crearea păpuşilor a devenit şi pentru ea un hobby.

Dar aveţi o păpuşă preferată?

Preferată… Cred că nu există păpuşi preferate. Deşi “тыквологоловка” (un tip de păpuşă textilă) este o copie a mea, o mini-Eu. Dacă ar fi să mă pui pe mine şi pe păpuşă în profil, atunci se poate observa că nasurile noastre sunt la fel. Deşi nu este prima lucrare, cred că e cea care cel mai mult mi-a intrat în suflet.

Dar păpuşile create de voi sunt personalizate sau nu?

În crearea păpuşilor, ne străduim să ne ghidăm de stilul ales: dacă planificăm să facem o Tilda – păi facem o Tilda, dacă un iepure – un iepure. Însă personalizarea o facem prin accesorii. Şi în plus, păpuşile, oricum, ies diferite. Deşi la prima vedere, toate par a fi la fel, ele pot avea picioare mai lungi, o altă mimică.

Din ce fel de materiale la faceţi? Ce vă place mai mult: să creaţi un personaj sau să alegeţi accesoriile?

Materialele pe care le folosim sunt diferite, este foarte importantă cromatica şi cum se va aranja stofa. Stofele nu sunt doar cumpărate, multe din ele, sunt petecuri din hăinuţe pentru copii, aduse de prieteni. Le umplem cu hollofiber.

De fapt, cel mai plăcut este să vezi rezultatul muncii. Ideile se schimbă pe parcurs, se schimbă modelele, se adaugă accesorii. Cel mai simplu e să alegi stofa iniţială a îmbrăcămintei şi tipul păpuşii, cred că este cea mai interesantă etapă de lucru - etapa de naştere a viitoarei păpuşi.

Dacă am vorbit de proces, Iulia, povesteşte-ne, te rog, ce presupune acesta de la început pînă la sfîrşit.

Evident noi nu avem o producere industrială şi crearea păpuşilor se face prin inspiraţie. De aceea, la început stă ideea (dacă este o comandă, atunci clientul, de regulă, vine cu ideea).După aceea, determinăm gama de culori, tipul, mărimea viitoarei păpuşi şi ce materiale vom utiliza.

Apoi facem croiala computerizată a păpuşii propriu zise, o tipărim şi o trecem pe stofă. În dependenţă de tipul păpuşii, este important să gîndim bine şi detaliile şi să le trecem pe stofă. Coasem şi trecem la pregătirea „scheletului”, facem umplutura şi pregătim corpul. Cînd corpul „gol” este gata, e tocmai timpul să o îmbrăcăm, adică etapa de croială a hainelor, coaserea lor şi crearea accesoriilor. După care, urmează cea mai captivantă parte, cea finală, coafura, machiajul, ochii, năsucul, pomeţii şi aplicarea accesoriilor. Asta ar fi pe scurt - venirea pe lume a unei păpuşi.

Dar nu crezi că a venit timpul să produceţi păpuşi în serie, să transformaţi pasiunea în afacere?

Nu mi-am propus un asemenea scop, deoarece păpuşile hand made se fac cu mîinile şi cu sufletul.

Producerea în serie e deja industrie şi nu implică sentimente, de aceea, practic, nu oferă plăcere. Iar pentru mine, important e ca aceste păpuşi să-mi aducă plăcere atît mie, cît şi celor cărora le ofer.

Vi s-a întîmplat ca păpuşile să nu palcă clienţilor?

De fapt s-a întîmplat aşa, că nu ni-a plăcut nouă. Clientul a avut nişte cerinţe riguroase, iar noi, desigur, le-am urmat cu stricteţe, încercînd în acelaşi timp, să o facem mai gingaşă. De trei ori am recusut ochii şi nasul, dar oricum aveam dorinţa de a aschimba ceva, deşi clientul a rămas foarte mulţumit.

Am o atitudine foarte pozitivă faţă de critică. Noi suntem începători, dar sunt alţii care fac acest lucru mult mai bine.

Dar cine? Este un autor concret?

Autor poate fi oricare, importantă este lucrătura. Cu păpuşile e la fel ca şi cu cărţile, important este conţinutul. Multe lucruri interesante puteţi găsi pe site-ul www.tilda-mania.ru, dar o galerie de păpuşi tilda şi pe www.mama.md.

Ce aţi pregătit pentru primăvară?

Tocmai am finisat executarea iepuraşilor, care ţin în mîini lalele. Stofele sunt cu motive de primăvară, florale, mult mai vesele. Ne-am planificat să executăm nişte păpuşi-oiţe, foarte vesele.

Care este atitudinea dvs. faţă de familie şi copii?

Copii sunt o minune. Familia sunt - soţul, copiii, buneiii, sărbători în sînul familiei, la o masă mare... Aşa văd eu o familia ideală.

Planifici să implici şi copiii în hobbyul tău?

Dacă vor avea predispoziţie, de ce nu, lasă-i să coase, însă nu îi voi impune. Dar cît timp vor fi mici, clar că voi încerca să-i implic în procesul de producere: să mă ajute în alegerea stofei, să asiste, să–mi dea cîte ceva. Cum doar vor apărea, voi coase păpuşi şi pentru ei. Deşi, încă nu m-am gîndit la asta foarte serios. Dar totul e înainte.

La final, te-aşi ruga să laşi un mesaj pentru cititoarele portalului www.familia.md:

Creaţi cît mai des, nu vă faceţi griji pentru fleacuri şi păstraţi întotdeauna spiritul de copil în sufletele voastre.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Casă»

Articole populare a rubricii «Casă»