Articolul se referă la temele:

Sintagma plictisitoare "concediu de maternitate". Cum să nu ne rătăcim în aceasta0

Sintagma plictisitoare "concediu de maternitate". Cum să nu ne rătăcim  în aceasta

Degradează oare femeia atunci când se află în concediu de maternitate? Se pare că aproape o sută de procente dintre oameni, inclusiv însăși femeile, consideră că da. Psihologul Irina Dvornina vine cu propunerea de a analiza situația dintr-un alt unghi și oferă sfaturi cu privire la modalitatea de a vă salva pe voi însevă, fără a vă pierde în copil.

Parțial este clar că odată cu nașterea copilului, pe neașteptate se modifică și interesele mamei, mai ales în primele luni de la nașterea micuțului. Mama se dedică în primul rând copilașului. Dar, de când grija pentru interesele copilului a început a fi considerată o degradare?

Deși femeia poate sta în concediu de maternitate până copilul nu împlinește trei ani (iar fără păstrarea îndemnizației – chiar până la 6 ani), puține mame în prezent utilizează acest termen pe deplin. Tot mai multe mămici se străduie cât mai repede să revină în câmpul muncii și nu întotdeauna din motive financiare.

Astăzi se vorbește mult despre faptul că concediu de maternitate este o perioadă dificilă din viața femeii. Dar de ce nicăieri nu se spune că cea mai bună modalitate de a evita stările de depresie — pur și simplu e să vă bucurați de socializarea cu propriul copil. Că concediu de maternitate — deși nu e de loc concediu, însă în niciun caz nu e închisoare. Este o pauză, când ai posibilitatea de a petrece timpul împreună cu copilul și reprezintă perioada care, posibil, niciodată nu se va repeta.

Evident, este foarte greu la început să supraviețuiești într-un ritm obositor, fără zile de odihnă. În același timp, nimeni nu a anulat responsabilitățile casnice, iar uneori chiar activitatea profesională. Nu este clar de unde vine mitul despre degradarea în timpul concediului de maternitate într-o asemenea ordine a lucrurilor? Efectuând zilnic una și aceeași activitate, fără a acorda timp dezvoltării profesionale, spirituale și fizice, persoanele ce activează în oficii degradează mai ceva ca mamele aflate în concediu pentru îngrijirea copilului. Pe măsură ce copilul crește, apare timp și pentru persoana proprie și pentru hobby-urile personale. Vom spune din start — aveți dreptul să obosiți și, uneori, chiar să vă întristați.

Iar pentru ca totuși să depășiți această perioadă sau, pur și simplu, să o priviți cu alți ochi, vă propun să rețineți două lucruri:

  1. Timpul va trece mai repede, decât vă doriți.
  2. Pentru copil cel mai important este ca mama să fie alături.

Deci, cum să evităm apariția frustrării, cum să nu ne pierdem în acest șir de zile monotone?

  1. Ajungeți la o înțelegere cu neperfecționistul din interiorul propriu. Acum prânzul nu conține zilnic trei feluri de mâncare, iar curățenia durează trei zile? Puțin probabil că în afară de dvs. va mai observa cineva acest lucru. Dar cine va observa – întotdeauna le poate face singur pe toate. Puteți face ceva important în mod regulat – de exemplu, să spălați zilnic podeaua. Dacă aveți posibilitate, procurați un aspirator-robot, această achiziție vă va oferi mai mult optimism și timp liber. Dacă în interior veți fi liniștită, atunci și plimbările cu copilul în căruț până la alimentara din apropierea casei vor fi distractive.
  2. Nu faceți din copil centrul Universului. Voi repeta, mama trebuie să fie mereu accesibilă pentru copil. Dar aceasta nu semnifică că trebuie să-l țină permanent în brațe. Pe lângă contactul fizic, există cel vizual și, bineînțeles — vocea mamei. Însă, dacă copilul chiar e atât de atașat de brațele mamei — în ajutor vin port-bebeurile. Atâta timp cât copilul încă nu merge, nu se târăște, sunt de mare ajutor șezlongurile. Îl culcați în acesta, undeva în apropiere, și puteți prepara mâncare sau efectua alte treburi. Odată ce copilul începe să se deplaseze singur — vă vor fi de ajutor manejul sau premergătorul. Pe măsură ce copilul crește, se mărește și numărul activităților "comune". Cei micuți de tot, au mereu nevoie de mama, dar odată cu creșterea, copilul trebuie învățat să se joace de sine stătător. Este util atât pentru copil, cât pentru mamă.
  3. Acordați timp persoanei proprii. Concediul de maternitate nu este un motiv de a uita de siluetă și de a vă justifica prin "eu alăptez". Pentru lactație absolut nu este nevoie să înghiți tone de ciocolată și biscuiți pe zi. Să uiți de existența măștilor pentru față și a pieptenelui – la fel nu e o idee prea bună. E plăcut să fii mamă frumoasă. Evident, nu imediat după întoarcerea de la maternitate, însă peste o lună-două, noul mod de viață devine o rutină, fie chiar și unică.
  4. Nu uitați de activitatea dvs. preferată. În timpul unuia dintre somnurile copilului, cel puțin o oră exercitați îndeletnicirea favorită, și nu irosiți acel timp pentru treburi de rutină. Sarcinile de zi cu zi pot fi efectuate și atunci când copilul nu doarme. Dacă specialitatea vă permite, iar angajatorul nu e contra, continuați să lucrați de acasă. Citiți cel puțin 15 minute pe zi. Dacă vă plăcea să călătoriți — continuați să o faceți. Credeți-mă copiilor acest lucru nu dăunează. În măsura în care este posibil, nu are sens să renunțați la modul obișnuit de viață. Copilului îi este indiferent unde mama îl va hrăni cu terciul preferat sau cu lapte – acasă, în parc, pe malul mării sau la umbra cupolei de la Catedrala Sf. Vitus. Și uneori să adoarmă în cărucior și nu în pătuț, pentru el, la fel, nu reprezintă o tragedie.
  5. Comunicați. Unde scrie că atunci când se naște copilul trebuie să încetați să comunicați? Să începem de la faptul că și până în acest moment, puțin probabil că ați avut posibilitate să vă întâlniți cu prietenii în fiecare zi. Comunicarea în rețelele de socializare nu dispare nicăieri odată cu nașterea copilului. Da, pentru o perioadă destul de îndelungată, ieșirea în lume devine un adevărat lux – chiar dacă aveți cu cine lăsa micuțul: dacă apare necesitatea de a alege între posibilitatea de a sta seara într-un local cu prietenii sau de a dormi nițel — cel mai probabil veți alege a doua opțiune. Actualmente, tot mai multe localuri din oraș devin prietenoase cu copiii și există posibilitatea de a alege un loc, unde prezența unui copil mic în genere e posibilă, și aveți posibilitate să solicitați anumite mărunțișuri, începând de la scăunel pentru copii și până la apă călduță pentru terci. O altă variantă — să organizați întâlniri pe teritoriul dumneavoastră.
  6. Uneori despărțiți-vă de copil. Chiar o simplă plimbare pe la magazine va ajuta mama chinuită să "se reseteze". Mai bine — "să iasă în lume" cu soțul sau prietenii (dacă are cu cine lăsa copilul); sau la sala de sport, în genere acolo unde vă plăcea să vă petreceți timpul până la concediu de maternitate. Unora, în special mamelor fericite, le este accesibilă opțiunea de a lăsa copilul pentru o oră cu prietena apropiată sau cu o altă mamă, pe care data viitoare o veți înlocui dvs. Dar și în grija tatei, copilul poate fi liber lăsat.

Acel fragment al vieții, bogat în momente minunate de tandrețe și intimitate dintre mamă și copil, este foarte scurt! Dar nici comunicarea cu copilul nu poate fi monotonă și plictisitoare. De la perioadă în care ei sunt practic un tot întreg, extrem de repede rămân doar amintirile. Păi fie acestea niște amintiri calde și luminoase.


Irina Dvornina
Irina Dvornina

Licențiată în știițe sociale, cu specializarea în domeniul psihologiei. Efectuează studii la cea de-a doua etapă a psihodramei în cadrul IGPM. Activează în următoarele direcții - sarcină, copii, casă și familie.

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Irina Dvornina — Psiholog Tel.: 0 794 3-60-18

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Relații și armonie interioară»

Articole populare a rubricii «Relații și armonie interioară»