Reguli pentru un somn bun. 8 pași de urmat pentru a adormi copilul0

Reguli pentru un somn bun. 8 pași de urmat pentru a adormi copilul

Încercările istovitoare de a trimite seara copilul la culcare, ar putea compromite starea emoțională a părinților și atmosfera din familie. Dacă în familia dv. încă mai există probleme cu somnul copiilor — soluționați-le urgent, mai ales că nu e complicat. Sfaturile psihologului Anna Crasilnicova vă vor fi de folos.

Adesea, părinții vin cu rugămintea de a-i ajuta să-și învețe copilul să se culce la timp. Problemele legate de somn, indiferent că generează o mulțime de griji, de regulă, pot fi soluționate cu ușurință. Pentru aceasta se alocă un interval de timp diferit, de la zece minute până la o săptămână. Cât de straniu nu ar părea, dar copilul trebuie învățat să doarmă. Mai exact, să-i formăm capacitatea de a trece la somn în anumite circumstanțe. Copiii au nevoie de reguli, și dacă nu le oferi aceste reguli, ei vor începe să le inventeze. Este important să reținem că hormonul de creștere, care joacă un rol semnificativ în dezvoltarea copilului, începe să se producă aproape de ora 23 și în condiția în care copilul deja doarme. Respectiv, trebuie să aveți grijă ca odrasla dv. să adoarmă pe la ora nouă seara, maximum la jumătate la zece. Doar, potrivit cercetătorilor, cel mai productiv somn este cel de până la miezul nopții.

Înainte de a introduce un nou regim, trebuie să aflați din ce motiv copilul nu poate sau nu vrea să meargă la culcare. Există câteva cauze:

  1. Copilul se simte rău.
  2. Copilul e flămând.
  3. Copilul a avut emoții negative pe parcursul zilei.
  4. Copilul s-a obișnuit să se culce zilnic la aceeași oră.
  5. Copilul a obosit foarte tare sau este agitat.

Vreau să menționez că, înainte de toate, copiii au nevoie de o procedură clară de trecere la somn, indiferent de vârstă. Scopul procedurilor de pregătire — a orienta copilul spre somn.

Elaborarea procedurii zilnice de trecere la somn e destul de simplă.

Vă propun opt pași, datorită cărora veți deprinde copilul cu noul regim.

  1. Adormirea ușoară seara începe cu trezirea plăcută de dimineață. Rețineți, primul lucru pe care trebuie să-l vadă copilul atunci când se trezește – zâmbetul dv. bun și sincer, care va umple copilul cu emoții pozitive și bună dispoziție.
  2. Plimbarea de seară este obligatorie. În special e bine, dacă copilul se mișcă mult. Astfel el, pe de o parte, irosește energia în plus, iar pe de alta, se dezvoltă pe deplin, descoperind abilitățile propriului corp.
  3. Cina, dar nu prea copioasă, în caz contrar, copilul va adormi cu greu.
  4. Jocurile cu copilul: desen, pictură, puzzle, modelare etc. De dorit să fie activități calme, care nu agită sistemul nervos al copilului, în caz contrar somnul atât de dorit de părinți, va veni cu greu.
  5. Scăldatul. Spuma, apa, precum și râsul zglobiu sunt obligatorii.
  6. Culcarea copilului în pătuțul cunoscut, unde micuțul se poate simți în siguranță, cu citirea obligatorie sau cu povești, povestirea unor istorioare magice. Includeți puțin fantezia și fiecare poveste se va transforma într-o călătorie atractivă.
  7. Adormirea.
  8. Timpul pentru adulți. Vizionați un film, discutați subiectele importante și obligatoriu dăruiți unul altuia atenție, gingășie și dragoste. Aceasta este o condiție importantă pentru o relație armonioasă în cuplu.

Și cel mai important, copiii fericiți, liniștiți și încrezuți în sine, cresc în acele familii în care domnește înțelegerea, dragostea și încrederea.

Important! Încă o regulă importantă: dacă copilul este bolnav sau se simte rău, acest regim ar trebui puțin modificat.

Iubiți-vă copiii, scăldați-i în îmbrățișări și neapărat cufundați-vă în lumea lor uimitoare.

Alte articole tematice: "LUPTA" ÎNAINTE DE SOMN. CUM SOLUȚIONĂM PROBLEMA MERSULUI LA CULCARE?


Anna Crasilnicova
Anna Crasilnicova

Psiholog pentru copii, mama a doi copii minunați, soție iubitoare. Este pasionată de inventarea poveștilor terapeutice pentru fiul său. Îi place să gătească dulciuri sănătoase și delicioase pentru copii.

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Anna Crasilnicova — Psiholog Tel.:

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Psihologi»

Articole populare a rubricii «Psihologi»