Oratorica — centru de studiere a limbilor europene, activitatea căruia este orientată către rezultatele studenților.

Cursuri de limbi străine pentru copii și adulți:

Educația ecologică a copiilor la grădiniță. De ce este atât de important?2

Educația ecologică a copiilor la grădiniță. De ce este atât de important?

Procesul de formare a personalității preșcolarilor moderni, obligatoriu trebuie să prevadă și educația ecologică, dat fiind faptul că problema ecologiei actualmente este una dintre cele mai importante atât în țara noastră, cât și în lumea întreagă, iar rolul pedagogilor în acest proces e greu de a fi subestimat.

Diana Docuceaeva, educator cu experiență vastă în pedagogie, oferă exemple de activități ce pot fi desfășurate cu copiii la grădiniță, pentru a- i învăța de ce și cum trebuie protejată natura.

Diana DocuceaevaDiana Docuceaeva

Educația ecologică — include și dezvoltarea calităților morale și spirituale ale copilului. Legătura dintre om și natură a fost studiată de mințile proeminente ale omenirii din toate vremurile, dar, probabil, niciodată problema ecologiei nu a fost atât de acută precum este în zilele noastre – atunci când criza ecologică amenință omenirea și problema conservării și respectării naturii devine o necesitate vitală, una din condițiile salvării vieții pe planeta noastră. Și președintele R. Moldova, Igor Dodon, participând pentru prima dată la Adunărea generală ONU, a numit a patra direcție a strategiei de dezvoltare a țării în cadrul programului național de asigurare a dreptului fundamental la sănătate și mediu ambiant sigur pentru cetățenii R. Moldovei. Vorbind despre Adunarea generală ONU, nu putem menționa discursul Gretei Thunberg, care fiind încă copil, este deja o activistă renumită în domeniul ecologiei. După cum vedem, copiii tot mai mult se integrează în agenda modernă a ecologiei, și noi, în calitate de pedagogi, nu putem rămâne departe de acest proces.

Bazele atitudinii grijulii față de natură, formarea cunoștințelor despre lumea înconjurătoare și abilitatea de a observa frumusețea naturii — trebuie să fie insuflate copilului încă de la o vârstă fragedă, iar la cinci ani e posibil de a oferi copiilor o imagine mai complexă despre mediul ambiant, deaorece anume la această vârstă copiii asimilează informațiile mai productiv, inclusiv la nivel emoțional, ceea ce este important pentru formarea afecțiunii, umanității și sentimentelor estetice față de natura țării natale.

Putem afirma că educația ecologică a copiior de vârstă preșcolară, necesită abordare complexă, dat fiind faptul că reprezintă o componentă în educația unei persoane integre, incluzând următoarele aspecte: educația morală a atitudinii umane față de natură; educarea abilității de a vedea și simți frumusețea naturii.

Copiii de vârstă preșcolară, de regulă, ascultă foarte atent și cu bunul simț al observației ceea ce spune pedagogul, sunt capabili să facă diferență între bine și rău, și sunt deschiși spre noi informații. Cu toate acestea, rolul pedagogului în această situație va consta nu doar în a le povesti copiilor, dar și de a le arăta cum trebuie să aibă grijă de natură și cum să învețe să trăiască în armonie cu aceasta.

În acest fel, una dintre condițiile fundamentale – crearea unui mediu în care pedagogii prin intermediul exemplului propriu demonstrează copiilor atitudinea corectă față de natură și participă împreună cu copiii la activități de protecție a naturii.

Dacă e să vorbim la general despre formele educației preșcolarilor, pe care eu le utilizez în activitatea mea, atunci acestea pot fi împărțite în următoareloe compartimente:

  1. Activități cu copiii;
  2. Activități cu părinții.

Primul compartiment. Activități cu copiii.

Cărare ecologică.

Pe teritoriul grădiniței noastre există o cărărușă ecologică cu descrierea plantelor și cu informații despre acestea. Creând această cărare, am încercat să utilizăm nu doar copaci, arbuști, flori, dar și alte obiecte din natură, care, de obicei, trezesc la copii interes sporit. Acum în calitate de obiect de observație avem copaci de vârste diferite, câțiva arbuști, flori. De asememea, avem un butuc vechi și cărări de furnici. Primăvara trecută, am plantat o parcelă de ierburi terapeutice, precum: gălbenele, mușețel, iar vara am avut posibilitatea să urmărim împreună cu copiii viețuitoarele de pe această pajiște — fluturi și gărgărițe.

Florile sunt selectate în așa fel, încât în anotimpuri diferite unele să le înlocuiască pe celelalte. Copii ajută la îngrijirea acestora: le afânează și le udă.

Datorită acestei cărări ecologice, efectuăm plimbările obișnuite mult mai productiv, deoarece eu pot desfășura cu copiii concomitent și o activitate ecologică, și plimbări la aer liber.

Aici, de regulă, desfășurăm jocuri, diferite activități, discutăm despre cunoștințele noi asimilate de pici. Este foarte important ca lecția să fie structurată în așa mod, încât copiii să aibă posibilitatea de a-și expune impresiile și cunoștințele.

Colțișor viu al naturii.

În cadrul grădiniței noastre, acordăm atenție sporită acestei metode de educație ecologică. Amenajând și decorând colțișorul viu, trebuie să includem fantezia și creativitatea. Comunicarea cu natura reprezintă pentru copii niște lecții primare ale bunătății, deoarece animalele și plantele din acest colțișor depind de om: au nevoie de grijă și atenție permanentă. În grădinița noastră, în perioada diferite de timp, au trăit peștișori, papagali și canari, broască țestoasă, hamsteri. Putem spune cu certitudine că copiii, având grijă de plante, animale, păsări și peștișori, învață să fie responsabili pentru o viață străină, să fie grijulii și buni față de cei care sunt mai mici și mai slabi decât ei. Anume așa în conștiința copilului se stabilește ideea umanității.

Plimbări.

În timpul plimbărilor la aer, familiarizăm copiii cu schimbările care se produc în natură în funcție de anotimp, analizăm copacii, zăpada, nisipul. Pe lângă aceasta, atunci când ne plimbăm eu organizez diferite jocuri, de exemplu — "De pe ce ramură sunt copiii", scopul căruia este de a consolida cunoștințele copiilor despre frunze și roadele copacilor și arbuștilor, de a-i învăța să le aleagă în funcție de planta căreia îi aparține. Eu utilizez următoarele materiale: frunze și roade ale copacilor și arbuștilor. Condițiile jocului: copiii analizează frunzele, le numesc. La propunerea educatorului: "Copii, găsiți crenguțele potrivite.", — picii aleg pentru fiecare frunză roada potrivită.

Un alt joc — "Recunoaște și numește". Scopul jocului: de a consolida cunoștințele despre plante. Educatorul ia din coș plante și le arată copiilor, determină regulile jocului: iată sunt plante terapeutice. Educatorul arată copiilor o plantă, iar picii trebuie să povestească tot ce cunosc despre aceasta. Să numească locul, unde crește (baltă, luncă, râpă). De exemplu, romanițele (flori) se strâng vara, patlagina (se cultivă doar frunzele) primăvara și la începutul verii, urzica – primăvara, atunci când abia începe să crească (2-3 povestiri ale copiilor).

Următorul joc se numește "Protejează natura". Obiectiv: a consolida cunoștințele despre protecția obiectelor naturii. Jocul: pe masă sau pe un tablou, avem imagini cu plante, păsări, animale, om, soare etc. Educatorul sustrage o imagine, și copiii trebuie să povestească ce se va întâmpla cu obiectele naturii rămase, dacă pe Pământ nu ar fi fost obiectul ascuns. De exemplu, educatorul ia imaginea păsării, copiii trebuie să răspundă la întrebarea — ce se va întâmpla cu celelalte viețuitoare, cu omul, cu plantele etc.

Concursuri și victorine la tema: natura.

Copiilor din grupa pregătitoare le este interesant să participe la diferite concursuri și jocuri intelectuale, de exemplu: "Numește pasărea", "Cine și unde locuiește", "Ghici ce plantă e". Îmi place acest format , pentru că conține și elemente de joc, și contribuie la asimilarea unor cunoștințe noi. Noi încercăm să desfășurăm concursuri cât mai frecvent, mai ales pentru copiii din grupele pregătitoare.

Sărbători.

La grădinița noastră, noi organizăm sărbători conform anotimpului. De exemplu, toamna de regulă organizăm sărbătoarea dedicată roadelor. Pe parcursul anului, sărbătorim sosirea următorului anotimp. Îmi place acest format, prin faptul că implicăm însuși copiii în procesul de pregătire pentru sărbătoare și participarea în cadrul acesteia. Programul sărbătorii conține cântece, poezii, proverbe și zicători la tema naturii.

Literatură artistică.

În cadrul activităților cu copiii din grupele pregătitoare, noi organizăm lecturi de literatură artistică, care permite lărgirea orizonturilor, a educa atitudinea corectă față de natură și simțul frumosului. După studierea unei anumite opere, eu, de regulă, organizez discuții cu copiii, le adresez întrebări asupra textului, ceea ce ajută la consolidarea materiei, dar și reprezintă o formă utilă și interesantă de a petrece timpul.

Compartimentul 2. Activități cu părinții

Părinții trebuie să fie un exemplu pentru copii, inclusiv atunci când este vorba despre educația ecologică a copiilor.

Mulți părinți practic nu dispun de timp liber, cu toate acestea ei sunt receptivi la rugămintea pedagogilor de a participa la activități ecologice împreună cu picii. De exemplu, am organizat un subotnic. Activități suplimentare ar putea fi — confecționarea căsuțelor pentru păsări, colectarea gunoiului pentru reciclare, a bateriilor și lămpilor. Propunem părinților să confecționeze lucrări pentru sărbătoarea "Toamna de aur". La fel, organizăm concursul desenului la tema protecția naturii, în cadrul căruia copiii participă împreună cu părinții.

Astfel, formarea complectă de către pedagog a unei atitudini corecte a copiilor din grupele pregătitoare față de natură, trebuie să se efectueze în comun cu părinții, deoarece anume familia oferă copilului prima experiență de interacțiune cu lumea înconjurătoare și elaborează principiile unui comportament decent.

Cu ecologia, ca știință, copiii se vor familiariza la școală, însă acum, atâta timp cât sunt în grupa pregătitoare, la vârsta la care sunt mult mai deschiși spre noi descoperiri, este important să ajutăm copiii să-și formeze o atitudine și față de sine însuși, și față de lumea înconjurătoare, și să stabilim coordonatele valorilor morale, care îi vor ajuta să devină umani, educați din punct de vedere ecologic, oameni cu inimă.

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Educația și munca»

Articole populare a rubricii «Educația și munca»